Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 3 februarie 1941, într-o zi de duminică, în familia Iordache a venit pe lume Ştefan, un copil blagoslovit de Dumnezeu. S-a născut acasă, în cartierul Rahova, moşit de o bătrână, într-o căsuţă dintr-o fundătură unde întorceau tramvaiele 7 şi 15, a treia staţie de la Sebastian. Pentru micul Ştefan însă, izvorul frumuseţilor lumii îşi avea obârşia la Calafat, oraşul natal al părinţilor săi, care i-a rămas însă în suflet şi-n gând întreaga viaţă. Acolo, la bunici, îşi petrecea vacanţele, alături de sora sa, Ileana şi doi veri, Tănţica şi Cristinel. Bunica sa, Năstăsia, a fost cea care a anticipat înclinaţia nepotului Fănică spre actorie, după cum avea să mărturisească maestrul Ştefan Iordache Ludmilei Patlanjoglu, în volumul „Regele scamator”: „Mama-mare era în ogeac, făcea mâncare. Se amurgise, şi eu, înfăşurat într-un cearşaf alb, m-am furişat până acolo, la şopron, şi am început să vorbesc piţigăiat, şi mă prefăceam că fur pepeni. Şi atunci, mama-mare a ieşit cu făcăleţul – făcea mămăliga – şi-a căzut pe scări, săraca... Când am văzut asta, m-am speriat şi eu şi am strigat: «Mam’mare, eu sunt!». Nu m-a blestemat, nici măcar nu m-a certat, mi-a zis doar atât: «Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!». Scamatoriu, pentru ea, probabil, însemna artist”.
Anii au trecut. Ştefan a crescut. Şi nici pe departe gândul de a deveni actor. Părinţii săi îl îndemnau să se înscrie la Facultatea de Medicină. Fără entuziasm a început să se pregătească pentru admitere cu un medic-maior. Dar în adâncul sufletului se opunea cu înverşunare. S-a înscris la Medicină însă a ratat examenul. Pregătise foarte bine la Anatomie Circulaţia, Organele Interne şi Scheletul. I-a picat Urechea. A încropit o lucrare cu lucruri elementare. A picat. Cineva i-a şoptit atunci să se înscrie la Teatru. N-a stat pe gânduri. A dat examen şi a intrat.
Pe scena Institutului de aArtă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Ştefan Iordache debuta în 1963 în piesa „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. Anul următor, în 1964, debuta în cinematografie în „Străinul”, interpretând rolul Andrei Sabin care i-a adus la Karlovy Vary menţiunea specială a juriului.
Din acel moment o nouă lume i s-a deschis. O lume în care „şlefuia” personaje şi personaje, întrebându-se uneori unde se află „graniţa” dintre Ştefan Omul şi Ştefan Actorul. Au urmat roluri şi roluri, frământări şi satisfacţii, nopţi nedormite, incertitudini şi emoţii în faţa permanentului examen pe care simţea că-l dă la fiecare spectacol. A fost o onoare să-şi respecte spectatorii. De aceea, de fiecare dată după ce cădea cortina la teatru, Ştefan Iordache aşezat pe un scaun, privea sala goală, în liniştea care se aşternea. A trăit fiecare rol şi a slujit exemplar, aşa cum mărturisea, „una din cele mai nobile şi mai minunate arte de pe pământ: Teatrul”.
Ştefan Iordache s-a stins din viaţă la 14 septembrie 2008. Să-i păstrăm o pioasă amintire actorului nepereche, care la 3 februarie ar fi împlinit 70 de ani. Fie-vă somnul lin, domnule Ştefan!
