x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Top 10 cărţi pe care să le faci cadou

Top 10 cărţi pe care să le faci cadou

de Oana Portase    |    27 Noi 2019   •   13:51
Top 10 cărţi pe care să le faci cadou

Târgul Internaţional de carte Gaudeamus s-a încheiat iar editurile au venit cu sute de noutăţi pentru iubitorii de lectură. Titlurile care se regăsesc şi pe rafturile librăriilor sunt pe gustul tuturor. De la autobiografii uimitoare, thrillere care te ţin cu sufletul la gură şi cărţi-joc pentru o seară amuzantă cu prietenii. Dacă eşti în pană de idei de cadouri pentru Sărbători, o carte bună poate fi soluţia.

 

Tura de noapte - Michael Connelly

 

„Tura de noapte” este un nou thriller plin de suspans semnat de Michael Connelly. Detectiva Renée Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte, după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei. Într-o noapte, Ballard are are parte de trei cazuri aparent fără legătură: un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener, care nu a spijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în propriul garaj. În pofida faptului că întreg departamentul din care a plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renée nu se lasă și încearcă prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.

 

Suspicious minds – Gwenda Bond

 

Iubitorii serialului Stranger Things se vor bucura de o serie de romane inspirate din această lume fantastică. Un laborator misterios. Un om de știință malefic. O istorie secretă. Suspicious minds, de Gwenda Bond, spune povestea mamei lui Unsprezece. Înainte de Demogorgon, înainte de Stăpânul Minții, teroarea avea chip uman. În vara anului 1969, tineretul american fierbe. Terry Ives, o studentă de la un campus liniștit din Indiana, nu are nicio legătură cu tumultul din Vietnam sau cu protestele de la Washington. Însă în Laboratorul Hawkins, condus de Martin Brenner, o conspirație amenință totul. Terry Ives și Martin Brenner vor începe un război cu totul diferit de cel în desfășurare: un război al cărui câmp de luptă e chiar mintea umană.

 

Escape Game – Crimă la conac – În ghearele mafiei

 

Pasionaţii de jocuri de evadare îşi pot transforma acum casa într-un mare escape room. Poţi rezolva o crimă în 60 de minute sau poţi scăpa de ghearele mafiei. La conacul Doyle s-a petrecut o dramă. Prietenul tău, William Heynes, tocmai a fost asasinat în biroul sau. Dintre invitaţii lui, cine poate

fi vinovatul? Seducătoarea Miss Parker? Mrs. Curry, amatoarea de artă?

Colonelul Waddington, fost ofiţer de marină sau dr. Pratt, un pianist

renumit? Ca bun detectiv, ar trebui să străbaţi camerele conacului

pentru a descoperi indicii, să pui întrebari suspecţilor, să descoperi

armele crimei. Cei care preferă jocurile cu mafioţi au altă poveste. Pânda ta acasă la don Gravedone, naşul mafioţilor, ia o întorsătură

proastă: te trezeşti cu o îngrozitoare durere de cap în biroul

mafiotului. Bineînteles, uşa camerei este încuiată de doua ori şi

gorilele bossului se vor întoarce peste un ceas, ca să regleze conturile

cu tine.

 

Cele două sunt cărţi-joc originale, care combină Escape Game, Point'n'Click şi romanul de aventuri. Foloseşte obiectele pe care le ai la îndemână, combină-le pentru a avea acces la coduri ''alternative'' ascunse şi rezolvă enigmele care te vor ajuta să ieşi din capcană.

 

Renovări. Amenajări interioare – Mara Wagner

 

Cum apare criza în cuplurile aflate în jurul vârstei de 40 de ani, care au copii școlari și destui ani de conviețuire? De ce o sfârtecă pe femeie, în primul rând? Poate fi depășită criza? Sau e doar o iluzie, o încăpățânare sortită eșecului? Amestecând formulele narative – poezie, proză, monolog dramatic –, Mara Wagner reușește să dea contur crizei, s-o desfacă în bucăți: vezi cum se sfărâmă un cuplu, cum se împleticește și cum rătăcește dragostea pe drumuri întunecate. Criza existențială se modifică în catharsis literar. Autoarea trece de singurătatea care te absoarbe, unde suferința și sufocarea în cuplu sunt stări cotidiene, până la astuparea „crăpăturilor inimii“ și redescoperirea de sine, cu și fără terapeuți, cu și fără medicamente. Mara Wagner spune, de fapt, o poveste în care personajele iau, de multe ori, chipurile noastre, iar întâmplările sunt atât de familiare, încât nu mai distingem dacă realitatea fracturată este doar a autoarei sau a noastră, a tuturor.

 

Rămâi cu mine - Ayọ̀bámi Adébáyọ̀

 

De la începutul relației lor, Yejide și Akin au fost de acord: poligamia nu e pentru ei. Dar după patru ani de căsnicie – și nenumărate vizite la doctori, specialiști în fertilitate și diverși tămăduitori, după leacuri improbabile și combinații ciudate de ierburi –, rodul iubirii celor doi întârzie să apară. Yejide nu-și face probleme – are tot timpul din lume să rămână însărcinată. Însă rudele sale sunt de altă părere: într-o zi, pe nepusă masă, tinerei îi este prezentată cea de-a doua nevastă a soțului ei. Șocată, furioasă și roasă de gelozie, Yejide știe că singura modalitate de a-și salva căsnicia e să rămână însărcinată. Desfășurându-se pe fundalul revoltelor politice și sociale din Nigeria anilor ʼ80, cartea rezonează cu vocile, culoarea, bucuriile și fricile societății pe care o surprinde. Adébáyò scrie o poveste devastatoare despre fragilitatea iubirii conjugale și distrugerea unui cămin, despre durere și cât de mult poți sacrifica în numele unei familii și, nu în ultimul rând, despre ce înseamnă să fii mamă.

 

Străinul – Stephen King

 

Maestrul Stephen King revine cu un roman scris în stilul său caracteristic. O crimă oribilă. O investigație încâlcită. Cadavrul unui băiețel de 11 ani e găsit într-un parc. Martorii oculari și probele îl indică, fără urmă de îndoială, drept autorul crimei pe unul dintre cei mai îndrăgiți cetățeni ai orașului Flint. Terry Maitland este antrenor de baseball, profesor de engleză, soț și tată a două fete. Detectivul Ralph Anderson îl arestează imediat, iar cazul pare rezolvat. Însă apar detalii noi, care cresc suspansul și tensiunea în întreaga comunitate. Terry Maitland pare un tip drăguț, dar dacă asta e numai o mască? Răspunsurile vor șoca cititorii, oricât de obișnuiți ar fi deja cu poveștile tulburătoare imaginate de maestrul Stephen King. „Vânătoarea unui criminal ia întorsături neașteptate. King folosește impecabil cunoștințe de criminalistică pentru a spune o poveste verosimilă, dar în care ororile sunt și mai accentuate.“, scriu cei de la Publishers Weekly. Iar cei de la USA Today spun că „Sunt multe umbre de supranatural în romanul lui King, dar cele mai tulburătoare, cele care te vor împiedica să lași cartea din mână sunt dovezile că natura umană este monstruoasă.“

 

Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului Dziennik 1939-1942

 

La capitolul nonficţiune, Jurnalul Reniei este un volum de neratat. Renia este o tânără care visează să devină poetă. Dar e 1939, iar Renia este evreică și trăiește în Polonia. Când Rusia și Germania îi invadează țara, lumea Reniei se năruie. Separată de mama sa, se adăpostește la bunici, de unde fuge apoi pentru a scăpa de raidurile aeriene nocturne, observă dispariția altor familii de evrei și, în final, este martoră la crearea ghetoului.

 

Însă alături de teroarea războiului, există și frumusețe. Renia își găsește vocea de scriitoare și se îndrăgostește. Ea și Zygmunt se sărută pentru prima dată cu câteva ore înainte ca naziștii să ajungă în orașul ei natal. Și tot Zygmunt va scrie ultima însemnare în jurnalul Reniei.

 

Redescoperit recent, după șaptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasică a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate și o măiestrie care amintesc de Anne Frank, Jurnalul Reniei este o mărturie extraordinară atât pentru ororile războiului, cât și pentru viața care poate exista chiar și în cele mai întunecate vremuri.

 

Cartea albă – Han Kang

 

Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viața, cât și moartea - scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apasă.

 

Cartea albă este atât o meditație asupra culorii alb, cât și o călătorie în cotloanele celei mai ascunse dureri. Într-un stil poetic și laconic, volumul vorbește despre doliu și suferință, dar mai ales despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, contemplând în același timp fragilitatea, frumusețea și caracterul bizar al vieții.

 

O familie aproape normală - Mattias Edvardsson

 

În această poveste complicată despre dragoste și crimă, un eveniment înfiorător îi face pe membrii unei familii aproape normale să pună la îndoială tot ceea ce credeau că știu despre viaţa lor – și unul despre celălalt.

Stella Sandell, o adolescentă de 19 ani, este acuzată că a ucis cu brutalitate un bărbat. Fata provine dintr-o familie respectabilă – ce motive ar fi avut să cunoască un om de afaceri dubios, darămite să-l omoare? Tatăl Stellei – preot și mama ei – avocat specializat în drept penal descoperă că standardele morale le sunt puse la încercare în timp ce își apără fiica, străduindu-se să înţeleagă de ce poliţia o suspectează. Construit pe trei voci narative, romanul lui Mattias Edvardsson aduce în discuţie subiecte dificile: Cât de bine îţi cunoști copiii? Cât de departe ai merge ca să-i protejezi? "Un thriller alert, care vorbește despre compromisurile pe care le facem pentru a împlini așteptările celor dragi." - New York Times Book Review

 

Un an şi o zi – Pascal Bruckner

 

Birourile de obiecte pierdute din Franța păstrează un an şi o zi lucrurile care le sunt încredințate. Dar dacă ce ai pierdut e un an din viața ta, îl mai poți recupera vreodată? Jézabel Thevenaz vrea să îndeplinească ultima dorință a tatălui său, rostită pe patul de moarte: să ducă un ceas conceput de el unui bun prieten din Montréal. Este vorba de un mecanism unic, a cărui menire e cu totul alta decât să indice ora. În timp ce survolează Groenlanda, avionul lui Jézabel e prins într-o furtună cumplită şi aterizează forţat pe un aeroport anonim din nordul Statelor Unite. Jézabel se adăposteşte la Plazza, un hotel dărăpănat și labirintic, unde închiriază o cameră pentru o noapte.

Dar, când se trezeşte, începe coşmarul: află de la recepţie că nu este cazată acolo de o zi, ci de… un an! Să fie oare o farsă sinistră? Un an şi o zi îşi proiectează cititorii într-un univers bizar şi neliniştitor, făcându-i să se simtă la fel de dezorientaţi precum eroina romanului.

 

 

×
Subiecte în articol: cărţi