Reprezentanţii Academiei britanice de film şi televiziune (BAFTA) au anunţat că au decis să îl excludă oficial pe Harvey Weinstein din rândul membrilor săi, după numeroasele acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală ce au fost formulate în ultimele luni împotriva celebrului producător american.
Spre sfârşitul anului 2017, în luna octombrie, reprezentanţii BAFTA au anunţat că au decis să îi suspende mogulului hollywoodian calitatea de membru al acestei organizaţii. "În urma suspendării lui Harvey Weinstein, anunţată în octombrie 2017, BAFTA a decis să anuleze oficial calitatea lui de membru în organizaţie, cu efecte imediate", au anunţat reprezentanţii Academiei britanice de film şi televiziune într-un comunicat.
"Anularea calităţii de membru este rezultatul unui proces care este stipulat în statutul BAFTA", precizează acelaşi text.
"Deşi BAFTA a fost în trecut un beneficiar al sprijinului oferit de Harvey Weinstein diviziei sale caritabile, organizaţia consideră că presupusul lui comportament este complet inacceptabil şi incompatibil cu valorile promovate de BAFTA. Sperăm că acest anunţ va trimite un mesaj clar şi că un astfel de comportament nu poate fi tolerat în rândul industriei noastre", au adăugat reprezentanţii BAFTA.
BAFTA a fost una dintre primele organizaţii din industria cinematografică mondială care au decis să îl suspende pe Harvey Weinstein în urma acuzaţiilor formulate împotriva acestuia. British Film Institute a anunţat, de asemenea, că a retras recompensa supremă a acestei instituţii- BFI Fellowship - pe care o atribuise producătorului american.
Academia de film americană (AMPAS), instituţia care atribuie premiile Oscar, a decis la rândul ei să retragă calitatea de membru pe viaţă pe care o oferise producătorului Harvey Weinstein. Poliţia din Marea Britanie a demarat mai multe anchete prin care cercetează acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva celebrului producător american.
Premiile BAFTA vor fi decernate în acest an pe 18 februarie. Mai multe vedete au anunţat că se vor îmbrăca în negru la acea gală, în semn de sprijin faţă de mişcarea Time's Up, care luptă pentru egalitate de gen şi solidaritate cu victimele hărţuirilor şi agresiunilor sexuale. AGERPRES