Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ediția a 13-a a festivalului internațional de film documentar și drepturile omului One World Romania au început vineri, 21 august. Deschiderea oficială a avut loc la ora 19.30, la Verde Stop Arena, cu proiecția filmului „Acasă”, de Radu Ciorniciuc.
Prima zi
Protagoniști sunt cinci bărbați care trăiesc într-o regiune din Vietnam devastată de ofensiva americană și își petrec zilele într-o lentoare ordonată de micile activități și discuții zilnice, fie aprinse, fie pline de glume și cântări spontane.
McElwee intenționase inițial să facă un film despre urmările „războiului total” dus de generalul Sherman în timpul Războiului de Secesiune. Dar o despărțire îl debusolează complet și astfel, explorările sale aparent lipsite de direcție prin Sudul Statelor Unite ajung să ne reveleze mai multe detalii despre relația sa complexă cu aceste locuri și oamenii care le populează decât despre un eveniment istoric precis.
Citește pe Antena3.ro
„Marșul lui Sherman” a deschis retrospectiva pe care i-o dedicăm anul acesta lui Ross McElwee, în cadrul căreia au fost proiectate șapte filme ale documentaristului american, realizate pe parcursul a mai bine de 35 de ani.
Cum ar arăta, în imagini, evoluția identității naționale în Germania secolului trecut? Thomas Heise a oferit șansa de a o explora, punând în scenă mai multe povești trăite de oameni din patru generații ale familiei sale, care devin astfel o reflexie a unor evenimente contradictorii din istoria Germaniei. Întâmplările sunt repovestite din perspectiva cuiva aflat în interiorul Republicii Democrate Germane, țara de baștină a cineastului, o țară ce nu mai există.
Zeci de femei din regiuni diferite ale Statelor Unite ale Americii, de vârste, rase, etnii și din clase sociale amestecate, citesc în fața aparatului de filmat scrisori trimise de alte femei, cu o jumătate de secol în urmă, redacției Ms., prima revistă feministă mainstream. Dacă inițial par o serie de performance-uri brechtiene lipsite de variații, treptat conexiunile dintre femeile din trecut și cele din prezent devin tot mai evidente și mai complexe.
A doua zi
În acord cu tema principală din acest an, a fost celebrată cultura romă la Verde Stop Arena cu „Parastasul Rasismului”, un performance activist în cadrul căruia au fost intonate cântece vesele de înmormântare la căpătâiul intoleranței.
De la ora 19.00, la Verde Stop Arena, s-a proiectat filmul „Taikon”, despre Katarina Taikon, o femeie născută într-o societate profund inegalitară, dar care a devenit în cele din urmă o înfocată activistă pentru drepturile civile ale romilor, folosind o combinație de unelte legale, mediatice și artistice. Apoi, de la ora 20.45, a început „Parastasul Rasismului”, la care au participat în calitate de MC Mircea Toma de la ActiveWatch, Ciprian Necula, activist rom, Dragoș Mușat (Tetelu), comedian și jurnalist, și o serie de invitați speciali acompaniați de Daniel Mărgean & Trio Band.
Lumea întreagă este preocupată de chestiunea migranților, dar puțini sunt cei care găsesc o modalitate originală de a-și exprima părerea în toiul cacofoniei de știri senzaționaliste, de luări de poziții oportuniste, de declarații simplificatoare și de propagandă populistă. Regizorul Jean-Marc Chapoulie reușește să-și croiască o cale legând tema migrației ilegale de alt subiect specific epocii noastre: proliferarea camerelor de supraveghere și întrebările pe care aceasta le ridică, atât în termeni de control al populației, cât și la nivelul ontologiei imaginii în mișcare.
Secvența centrală a filmului lui Affonso Uchôa se derulează în lumina caldă a unui foc de tabără aprins pe un teren viran, în apropierea unui drum pe care trec din când în când mașini și cu silueta unei uzine conturându-se pe fundal. În jurul focului stau doi tineri de vârste apropiate. Între ei se creează o conexiune previzibilă, dar cu adevărat neașteptată este natura experienței pe care o împart: brutalitatea poliției braziliene și viața precară pe care sunt forțați să o ducă de frica represaliilor acesteia.
Primul lungmetraj al lui Chantal Akerman dejoacă orice interpretare normativă, fără să facă apel la o narațiune labirintică sau la situații cu caracter vădit simbolic. Dimpotrivă, toate acțiunile protagonistei - interpretată chiar de cineastă - sunt de o concretețe absolută: doarme, mănâncă, se dezbracă, se privește, are un contact uman minimal cu un șofer de camion și cu o fostă iubită, face sex. Luate separat, aceste micro-evenimente se remarcă mai ales datorită tratării temporalității: timpul cinematografic se confundă cu timpul vizionării, ceea ce instalează o monotonie elegiacă care devine nucleul sensibil al filmului.
A treia zi
A treia zi a festivalului One World Romania este dedicată cu precădere altor ipostaze ale marginalității decât cele explorate până acum, care pot avea drept cauză identitatea de gen sau proveniența geografică. Seara se va încheia la Verde Stop Arena, cu concertul trupei #Fluid și al invitaților ei, care celebrează prin muzică diversitatea modurilor în care oamenii aleg să se definească.
De la ora 19.00, la Verde Stop Arena, a fost proiectat filmul „Lemebel”, după numele unui performer activist LGBTQi+ care a împins limitările contextului în care trăia până când parcursul întregii lui vieți a devenit dovada clară că arta poate fi, într-adevăr, o armă puternică în lupta cu totalitarismul. Ulterior, de la ora 21.00, trupa #Fluid și invitații ei, Kali, Niko G. și Ramya, au adus mai departe lupta lui Lemebel, folosind de data aceasta sunetul, muzica și microfonul ca armă împotriva neutralității civice.
Un lucru mai puțin cunoscut despre istoria lagărelor de concentrare germane este că, imediat după ascensiunea la putere a lui Hitler, o serie de lagăre spontane au fost înființate de cetățeni plini de zel, în întreaga țară. Montajul îmbină cadre largi, din zilele noastre, cu spațiile urbane unde fuseseră improvizate aceste lagăre, cu voiceover-uri citind scrisori ale victimelor descriind experiențele trăite aici, documente oficiale emise de autoritățile naziste, raporturi ale poliției și scrisori administrative. Odată cu această înșiruire de detalii, Ute Adamczewski reușește să ne facă să înțelegem cum, brusc, într-o democrație, pot lua naștere idei extremiste, și, mai mult decât atât, să legăm aceste evenimente din istorie de prezentul nostru.
După ce devine tată, Ross McElwee ajunge să își petreacă din ce în ce mai mult timp acasă, îngrijindu-se de fiul lui. Zi de zi, uitându-se la televizor, e expus unui val constant de atrocități difuzate la emisiunile de știri. Privită prin această fereastră, planeta pare un loc al groazei, primejdios și suprarealist. În ce fel de lume va crești fiul lui? Un uragan a devastat o insulă din South Caroline, unde locuiește Charleen, o veche prietenă de-ai lui McElwee și personaj recurent în filmele sale, așa că cineastul se decide să meargă la fața locului și să vadă cu ochii lui cum stau lucrurile dincolo de fereastra mass-mediei.
„Un comediant într-o tragedie siriană”
Filmat pe parcursul mai multor ani, documentarul lui Rami Farah constituie mărturia aspirațiilor zădărnicite de războiul civil sirian. Pornit ca o revoltă împotriva unui conducător tiranic, în siajul primăverilor arabe, acesta s-a transformat treptat într-un masacru generalizat, sub privirile neputincioase ale pionierilor mișcării sociale. Unul dintre ei este protagonistul filmului, actorul Fares Helou, care își pune notorietatea în slujba revoluției înainte de a fi obligat să părăsească țara. Cineastul îl urmează în Franța, unde Fares și familia lui se refugiază, și captează fără complezență frământările acestuia, pe fundalul eforturilor sale de a se adapta la noua lui existență și concomitent al escaladării violenței conflictului în Siria.
A patra zi
De la ora 19.00, a fost proiectat documentarul „A Lua Platz”, care construiește din materiale de arhivă și scene contemporane filmate cu empatie un spațiu alternativ în care istoria și prezentul romilor pot locui și fi înțelese în termenii lor, uneori urgenți și alteori poetici. De la 21.15, am făcut cunoștință cu trupa Playhood, alcătuită din tineri care trăiesc în zona cartierului bucureștean Ferentari. Ei au venit să ne prezinte piesa „Aleea Stereotipurilor” - un spectacol în care performerii vorbesc deschis, dar şi cu umor, despre provocările vieţii de adolescent, într-o lume construită din stereotipuri.
În mijlocul Saharei prăfoase există o nesperată oază de lumină: magazinul-cafenea al unei femei solitare, care trăiește înconjurată de vastitatea deșertului și de câteva animăluțe de casă. Zilele ei sunt însă departe de a fi goale: trecătorii se opresc zilnic în modestul adăpost de beton, mobilat sumar, pentru a bea o cafea, a mânca o omletă sau pur și simplu de dragul unei conversații plăcute. Camera lui Hassen Ferhani nu e nicio clipă intruzivă și se păstrează la o distanță care oferă personajelor un spațiu ideal de conversație și de joacă
Un cuplu de tineri ex-naxaliți (membri ai organizației politice maoiste care luptă pentru recunoașterea drepturilor comunităților de aborigeni din India) încearcă să își crească băiatul de șase ani și bebelușul care se naște la un moment dat în timpul filmului, deși delimitările castei căreia aparțin vin la pachet cu o mulțime de piedici și de nedreptăți. Cele trei co-regizoare - Cristina Haneș, Isabella Rinaldi și Arya Rothe - surprind cu grijă și cu o curiozitate neintruzivă intimitatea acestei familii și întâlnirile lor cu diferite instituții, prin prisma cărora se dezvăluie lumea plină de reguli în care trăiesc, dar pe care o provoacă constant, fără să se lase descurajați.
„Din Est”
La câțiva ani după căderea Cortinei de Fier, Chantal Akerman începea un traseu de-a lungul țărilor ex-comuniste, pornind din fosta Republică Democrată Germană și ajungând la final în Moscova. Demersul ei conține ceva exploratoriu și, simultan, demitizator: observația răbdătoare lasă spațiu suficient pentru contemplare, dar nu transformă în stereotipuri nici oamenii, nici obiceiurile arhicunoscute, intrate în legendă (statul la coadă, tăierea meticuloasă a salamului, cântecele rusești pline de melancolie etc.). Efectul hipnotic al filmului vine atât din curgerea lentă a cadrelor, cât și dintr-o serie de momente-oglindă, în care oamenii filmați privesc direct în cameră. În aceste momente, pare că istoria încremenește, iar privirile lor devin o ocheadă aruncată peste timp.
A cincea zi
De la ora 19.00, la Verde Stop Arena, în premieră națională „Ieșirea trenurilor din gară”, ultimul film semnat Radu Jude și Adrian Cioflâncă, care conferă un chip concret uneia dintre marile atrocități petrecute pe teritoriul românesc în secolul al XX-lea: Pogromul de la Iași din anul 1941.
„Călătoria în jurul lumii când tu erai de vârsta mea”
În anii '70, tatăl realizatoarei Aya Koretzky a făcut o călătorie „în jurul lumii”, plecând din Japonia natală, trecând prin Europa, Africa de Nord și Statele Unite ale Americii. Sute de fotografii și de impresii notate în jurnalul său intim au rămas, peste timp, mărturie asupra acestui parcurs inițiatic, petrecut într-un moment al vieții când încă își căuta un loc - atât din punct de vedere geografic, cât și existențial. Printr-o construcție narativă, vizuală și sonoră elaborată și plină de imaginație, realizatoarea aduce cel mai frumos tribut unui tată care, chiar dacă nu a scris în niciun fel istoria mare, i-a oferit unele dintre cele mai valoroase cadouri posibile, inclusiv pe acela de a explora lumea cu bucuria unei eterne prime întâlniri între doi îndrăgostiți.
Titlul filmului s-ar traduce prin expresia „cu voce potrivită”, acel spațiu dintre tonul normal al vocii și vorbirea șoptită. Dincolo de imposibilitatea traducerii exacte, modulațiile temperate ale vocilor devin, în filmul celor două regizoare cubaneze, o partitură muzicală care leagă laitmotivul exilului cu tema fricii, absența și dorul cu rana permanentă a dezrădăcinării. Dialogul dintre ele este simultan eseu și jurnal, un epistolar intim unde se devoalează rând pe rând rememorări ale unei copilării însorite și povestiri din viața cea nouă, tot filmul devenind în fond o încercare de a prinde din urmă timpul pierdut. Dintr-un vis comun, cinemaul se rupe și el în două, se transformă în două drumuri separate, odată cu fuga din Cuba natală, declanșatorul ambelor călătorii și al tuturor deziluziilor.
Filmul prezintă o perioadă complicată și plină de evenimente a vieții lui Ross McElwee, marcată inițial de căsătoria cu Marilyn Levine, moment ce reprezintă și startul filmului, iar apoi, de dispariția bruscă a tatălui, de pierderea de către Marylin a primei sarcini și de nașterea, în final, a lui Adrien, primul copil al cuplului. Încercarea lui McElwee de a se înțelege pe sine și de a-și accepta noul rol de soț și de tată, prin analizarea relației lui cu familia - atât cu cei rămași în viață, cât și cu generațiile tatălui și a bunicilor - creează un context în care tonul elegiac se combină adeseori cu observațiile candide și cu revelarea unor epifanii cotidiene.
