x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură George Enescu - Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv ce anunță o nouă serie de concerte în cadrul Festivalului Enescu 2025 a fost prezentat public chiar de ziua compozitorului

George Enescu - Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv ce anunță o nouă serie de concerte în cadrul Festivalului Enescu 2025 a fost prezentat public chiar de ziua compozitorului

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Aug 2024   •   21:45
George Enescu - Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv ce anunță o nouă serie de concerte în cadrul Festivalului Enescu 2025 a fost prezentat public chiar de ziua compozitorului

Cu prilejul aniversării a 143 de la nașterea compozitorului George Enescu, ARTEXIM, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, a prezentat în premieră absolută la MINA - Museum of Immersive New Art, spectacolul imersiv George Enescu - Poema Română: Immersive Experience.

Prin proiectul inovativ George Enescu - Poema Română: Immersive Experience, publicul a fost invitat într-o călătorie audiovizuală inedită, explorând viața și opera lui George Enescu, prin prisma "Poemei Române", prima operă enesciană compusă pe când autorul său avea doar 16 ani.

Proiecția a început introducând publicul în atmosfera unei săli de concert, unde orchestra începe să interpreteze "Poema Română". În timp ce muzica se înalță, spectatorii sunt transportați în peisajele pitorești ale României, culorile și texturile naturii vibrând în sincron cu notele muzicale. În timp ce muzica lui Enescu se desfășoară, peisajele se contopesc și se transformă în diverse locuri semnificative din viața compozitorului, creând un colaj biografic vizual.


Folosind tehnologia de ultimă generație, spectatorii au putut vedea în premieră fotografii cu Enescu în diferite etape din viață și carieră, animate cu ajutorul inteligenței artificiale. Filmul împletește scene care prezintă impactul durabil al lui Enescu asupra muzicii românești și internaționale, explorând influența sa asupra generațiilor viitoare de muzicieni și compozitori.

George Enescu - Poema Română: Immersive Experience oferă o experiență nouă, care îmbină istoria, muzica și tehnologia pentru a aduce la viață lumea și creația lui George Enescu.

Cu această ocazie a fost anunțată o nouă serie de concerte - a șaptea - dedicată interdisciplinarității artistice, ce va avea loc în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, începând de anul viitor, într-un parteneriat cu JTI - Immersive Experience.

Pentru ediția a XXVII-a a Festivalului Enescu sunt în lucru 4 astfel de show-uri interdisciplinare, ce îmbină dansul, muzica clasică și lucrările video imersive, iar programul va fi anunțat în luna noiembrie a acestui an.

Ediția următoare a Festivalului Internațional George Enescu se va desfășura între 24 august și 21 septembrie 2025, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, a declarat că "este un privilegiu deosebit să celebrăm astăzi Ziua Enescu, marcând 143 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori ai României și ai lumii, George Enescu. Opera sa, în special capodoperele precum Poema Română, continuă să ne inspire și să ne reamintească de bogăția spirituală și culturală a acestui neam. Anul acesta, prin proiectul imersiv George Enescu - Poema Română: Immersive Experience, ne bucurăm de o nouă modalitate de a explora și de a trăi această lucrare extraordinară, combinând sunetul, vizualul și inovația tehnologică pentru a aduce publicului o experiență artistică interdisciplinară fără precedent.

Cu fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu, căutăm să aducem un omagiu mai profund operei acestui mare compozitor, iar noua serie dedicată interdisciplinarității artistice reprezintă o expansiune naturală a viziunii sale, care va apropia - cu siguranță - noi categorii de public de muzica lui Enescu".

Totodată, doamna Raluca Turcan, Ministrul Culturii, a declarat în conferința de presă ce a urmat show-ului imersiv: "Poema română este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu, iar astăzi ea a prins noi valențe prin fuziunea cu noile tehnologii. Show-ul imersiv dedicat operei lui Enescu este o dovadă în plus a reinventării constante pe care Festivalul și Concursul Internațional George Enescu o aduc publicului din România. Această îmbinare a muzicii clasice cu arta imersivă are potențialul de a atrage tinerii nu doar către opera lui Enescu, ci și către alte mari compoziții românești. Există acum acest nou instrument, de educație prin cultură, ce ajută tinerii să cunoască valori culturale naționale. Avem pe de o parte tehnologii care inspiră, dar avem și oameni care inspiră - iar unul dintre ei este maestrul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu și, de asemenea, dirijor și director muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

Vreau să-i felicit pe toți cei au gândit și au organizat spectacolul imersiv de astăzi, care m-a impresionat. Felicit Artexim, o felicit pe doamna Cristina Uruc și întreaga echipă pentru acest spectacol inedit, care n-ar fi fost posibil fără sprijinul Muzeului Național "George Enescu", cel ce a pus la dispoziție materiale din arhive. Felicit de asemenea colaborarea cu JTI - Immersive Experience și îi mulțumesc doamnei Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs și Comunicare JTI România, Moldova și Bulgaria pentru prezența de astăzi, Les Ateliers Nomad pentru creația și producția video și salut sprijinul acordat de MINA - Museum of Immersive New Art, care a găzduit acest eveniment.

Îmi doresc deci ca un număr cât mai mare de tineri să fie atrași de opera marelui compozitor și să cunoască tradiția prin tehnologiile emergente".

Doamna Cristina Uruc, manager ARTEXIM, a declarat că "George Enescu - Poema Română: Immersive Experience este o experiență fără precedent, în care muzica lui Enescu și cele mai noi tehnologii se îmbină pentru o experiență imersivă inedită. Proiectul face parte din activitățile de pregătire ale Festivalului Enescu de anul viitor, care se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și va fi finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Mulțumesc Fundației Art Production, co-organizatorii evenimentului, JTI - Immersive ExperienceElectrecord, pentru că a pus la dispoziție cu titlu gratuit înregistrarea Poemei Române op. 1 de George Enescu în interpretarea Orchestrei Naționale și Corului Radio, sub bagheta maestrului Horia Andreescu și, de asemenea, mulțumesc Muzeului Național "George Enescu" pentru punerea la dispoziție a fotografiilor de arhivă și a materialului pentru conținutul biografic al proiectului. Îi felicit pentru rezultat pe creatorii acestui show imersiv - Les Ateliers Nomad, care au oferit publicului emoții și experiențe inedite prin modalitatea în care au adaptat Poema Română cu ajutorul celor mai noi tehnologii, aducând muzica lui Enescu mai aproape de public".

Proiectul video imersiv George Enescu - Poema Română: Immersive Experience este realizat de către Les Ateliers Nomad și susținut de către JTI - Immersive Experience.

"Acest proiect reușește să îmbine tradiția cu inovația, imagini de arhivă şi inteligență artificială, prin contribuția Les Ateliers Nomad, care are în portofoliu şi creații în Virtual Reality realizate pentru Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Evenimentul se adresează unui public tânăr, propunând muzică clasică într-un nou limbaj accesibil. "Poema Română", o lucrare scrisă de marele compozitor George Enescu la 16 ani, a fost "arestată" timp de 43 de ani pentru că era dedicată reginei Elisabeta, iar cand s-a cântat din nou, în 1990, nu a fost filmată. În cele din urmă am reușit să ne reconciliem și cu trecutul nostru, și cu arta și cultura noastră. JTI va relua parteneriatul cu Festivalul Internațional George Enescu de anul viitor, cu o serie de evenimente inedite, organizate la Muzeul MINA, sub genericul JTI Immersive Experience", a declarat Gilda Lazăr, Head of Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

ZIUA ENESCU la MINA - Museum of Immersive New Art este un eveniment ce face parte din activitățile de pregătire și promovare a ediției a XXVII-a a Festivalului Internațional George Enescu, 2025

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: george enescu