x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură George Michael Live

George Michael Live

de Alex Revenco    |    27 Mai 2007   •   00:00
George Michael Live

După Portugalia, Danemarca, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria, artistul britanic va concerta in Romănia la 31 mai, pe "Lia Manoliu".

Cinci zile - Megaconcertul se apropie

După Portugalia, Danemarca, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria, artistul britanic va concerta in Romănia la 31 mai, pe "Lia Manoliu".ă

"25 Live Stadium Tour" a inceput la 12 mai, in Portugalia, şi cu toate că acest concert nu era inclus in programul iniţial, managementul lui George Michael a ţinut cont de cererile repetate venite din partea fanilor. Nu este surprinzător nici faptul că in Danemarca dorinţa fanilor de a-şi vedea idolul a fost atăt de mare, incăt au fost necesare două concerte in loc de unul, desfăşurate la 19 şi la 20 mai. La 23 mai a avut loc concertul de la Budapesta, ieri George Michael a căntat in Slovacia şi pănă la concertul din Romănia mai este un singur spectacol, cel din Bulgaria, de măine. George Michael, recunoscut pentru megashow-urile sale, a promis că publicul romăn prezent la spectacol va pleca de pe Stadionul "Lia Manoliu" "cu febră musculară şi fără voce".

După cum au anunţat deja organizatorii, dintre mai multe propuneri de artişti romăni, Loredana a fost aleasă de George Michael să cănte inaintea sa, iar trupa Simplu va deschide show-ul. Fanii care pănă acum nu şi-au cumpărat bilete mai au foarte puţin timp la dispoziţie. Ultimele bilete se mai găsesc in reţeaua de magazine Diverta din Bucureşti şi la www.bilete online.ro. Preţurile sunt accesibile tuturor, fiind cuprinse intre 90 şi 280 de lei, după cum urmează: categoria VIP - 280, categoria I - 180, categoria a II-a - 150, teren - prima jumătate, 130, teren - a doua jumătate, 90 de lei.

×
Subiecte în articol: cultura