Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Numele lui Guillaume de Lorris ne este cunoscut doar prin intermediul unui fragment din partea a doua a acestui roman faimos, al cărei autor, Jean de Meun, își justifică propriul demers de continuator invocând o profeție a zeului Iubirii care-i menționează pe cei doi naratori succesivi. „Pornind de la această unică referință - sesiza biografa Mihaela Voicu (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012) -, exegeza a încercat să precizeze identitatea autorului primei părți a Romanului Trandafirului, demers motivat de importanța noțiunii de autor pentru mentalitatea modernă, diferită sub acest aspect de cea medievală, fără ca vreuna dintre ipoteze să aducă un surplus de sens înțelegerii operei”.
Patru mii cincizeci de versuri octosilabice
În completarea portretului: „Guillaume de Lorris rămâne pentru noi o figură a textului lui Jean de Meun și nimic nu ne îndreptățește să-i atribuim tinerețea naratorului (douăzeci și cinci de ani în momentul când a compus textul) sau să-i situăm data nașterii în jurul anului 1210, singurul «indiciu» referitor la data compunerii primei părți a romanului (circa 1225-1230) fiind aceeași afirmație a lui Jean de Meun, care precizează că s-a hotărât să ducă la bun sfârșit opera începută de predecesorul său în urmă cu patruzeci de ani. Prima parte a romanului, datorată așadar lui Guillaume de Lorris (aproximativ patru mii cincizeci de versuri octosilabice), se înscrie în tradiția scriiturii alegorice în limba vulgară, care cunoaște un avânt deosebit la începutul secolului al XIII-lea. Cadrul narațiunii este visul (la fel ca în Songe d’Enfer [Visul din iad] de Raoul de Houdenc, circa 1210), iar autorul-narator este și protagonist (ca în Tournoiement Antéchrist [Turnirul Antichristului] de Huon de Méry, circa 1234)”.
Inițiere erotică în grădină
Fir întins: „Visul «adeverit» are conținut sentimental: ni se înfățișează o inițiere erotică al cărei subiect este însuși autorul la vârsta de douăzeci de ani, iar obiectul dorinței este un trandafir pe care personajul narator l-a zărit într-o livadă, spațiu de predilecție al întâlnirii îndrăgostiților în tradiția curtenească. În jurul acestor doi poli gravitează actori ce sunt mai cu seamă personificări, întruchipări ale valorilor sau defectelor morale care favorizează sau împiedică iubirea. Acțiunea este simplă: plimbându-se pe malul unui râu în luna mai, naratorul vede o livadă închisă, înconjurată de un zid pe care sunt pictate zece figuri respingătoare (Ura, Trădarea, Tristețea, Bătrânețea, Zgârcenia etc.), ce reprezintă vicii și defecte incompatibile cu iubirea, pătrunde pe poarta cea strâmtă și este întâmpinat de o societate aristocratică (Bucuria, Curtenia, Frumusețea, Bogăția, Tinerețea, dar și... Trândăvia - Oiseuse -, care semnifică aici disponibilitatea totală față de iubire prin lipsa oricărei griji)”.
Confluența a trei direcții literare
„Lângă Fântâna lui Narcis - adăuga cercetătoarea Mihaela Voicu -, eroul zărește bobocul de trandafir și este rănit de săgețile lui Amor, căruia îi jură credință. Ajutat de Buna Primire (Bel-Accueil), Libertate (Franchise), Milă (Pitié), reușește să înfrângă împotrivirea Primejdiei (Danger), a Rușinii (Honte), a Bârfei (Male Bouche) și a Geloziei (Jalousie), primind ca zălog de iubire o frunză și chiar o sărutare. Îndrăzneala îi va fi însă pedepsită, Gelozia închizând într-un turn înalt pe Buna Primire și Trandafirul, spre disperarea îndrăgostitului. Aici se oprește partea redactată de Guillaume de Lorris”. Comentarii critice? „Textul lui Guillaume se situează la confluența a trei direcții literare: ideologia fin’amors-ului (iubirea sinceră, cântată de poezia trubadurilor) îi oferă motive și valori, genul relativ nou al romanului îi propune un model de scriitură, iar procedeele alegorice îi permit să confere valoare exemplară dorinței și căutării erotice”.
Arta de a iubi, arta de a scrie
În completare: „Originalitatea lui Guillaume de Lorris constă în transpunerea procedeelor alegorice în registrul romanesc și în inserarea motivelor-cheie ale liricii curtenești în desfășurarea narativă. Deși ilustrează idealul unei societăți curtenești foarte exclusive, textul lui Guillaume depășește cu mult proiectul didactic enunțat în prolog: «ce est li Romanz de la Rose/ou l’art d’Amors est tote enclose» («Acesta e al Trandafirului Roman/ ce-nchide într-însul a iubirii artă»). Arta de a iubi constă mai degrabă în nedesăvârșirea cuceririi: împlinirea este amânată sau visul se prelungește în realitate, poemul putând fi comparat în acest caz cu o «închinare» («salut d’amour») menită să-i dobândească poetului-îndrăgostit bunăvoința Doamnei sale. Departe de a fi «neterminat», textul și-ar avea deci propria coerență. Arta de a iubi este însă și artă de a scrie, conform identității dintre iubire și cânt, specifică marii poezii trubadurești”.
Tainica fântână
Nu în ultimul rând: „Scris la persoana întâi, poemul pune în scenă un subiect dedublat (narator și personaj), subiect exemplar și abstract ce capătă dimensiune universală (prototipul tânărului la vârsta la care Iubirea își cere tributul), dar și fărâmițat, reflectat în diferitele figuri alegorice care semnifică un sentiment sau o trăire lăuntrică. Imaginea ce surprinde poate cel mai bine întreaga bogăție de sensuri (senefiance) a poemului lui Guillaume este Fântâna lui Narcis”. Explicit: „Oglindă a scriiturii onirice în care subiectul se dedublează contemplându-și umbra, oglindă a scriiturii alegorice prin care poetul încearcă să surprindă lumea și sensul, Fântâna lui Narcis poate semnifica și trecerea de la iubirea sterilă de sine la căutarea celuilalt, de la scriitura circulară a poeziei lirice la dinamismul vectorial al narațiunii, după cum mai poate desemna și spațiul tainic unde se naște dorința și unde încolțește tainica sămânță a scrisului”.
„Acesta e al Trandafirului Roman/ce-nchide într-însul a iubirii artă”, Guillame de Lorris, poet
Principalele ediții: Le Roman de la Rose, 5 vol., ed. E. Langlois, 1914-1924; ed. F. Lecoy, 1965-1970, 3 vol.; ed. D. Poirion, 1974; ed. A. Strubel, 1992.
„Originalitatea lui Guillaume de Lorris constă în transpunerea procedeelor alegorice în registrul romanesc și în inserarea motivelor-cheie ale liricii curtenești în desfășurarea narativă”, Mihaela Voicu, biografă
„Arta de a iubi este însă și artă de a scrie, conform identității dintre iubire și cânt, specifică marii poezii trubadurești”, Mihaela Voicu, cercetătoare
„Scris la persoana întâi, poemul pune în scenă un subiect dedublat (narator și personaj), subiect exemplar și abstract ce capătă dimensiune universală (prototipul tânărului la vârsta la care Iubirea își cere tributul)”, Mihaela Voicu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
