Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începem „balul” cu mușcata, etnologul Gheorghiță Ciocioi fiind omul cu explicațiile: „Cuvânt prezent în mai multe limbi europene. Ajuns în acestea din latina târzie - muscus - mosc. Floarea fiind numită muscātum - cu parfum/mireasmă de muscus/mosc. Termenul a fost împrumutat în latină din greaca veche - μόσχος. Provenit din persanul mușk. Persana l-a preluat din sanscrită - muska -, unde are înțelesul de ou, testicul. După cum se știe, moscul este o substanță aromată produsă de o specie de cerb mascul (Moschus moschiferus). Sursa naturală de esență de mosc sunt glandele perineale ale acestui cerb moscat. Moscul este folosit în industria de parfumuri scumpe (depășind valoarea aurului). Neutralizează, de asemenea, mirosurile neplăcute din încăperi”.
Floarea cu parfum de mosc
În completare: „Moscul a fost folosit, în vechime, mai întâi în regiunile în care trăiesc cerbii moscați - India și China. În timp, se va ajunge la extragerea lui și din glandele unor alte specii de animale și chiar din plante. Se va recurge, în ultimul veac, la producerea unor substanțe artificiale de mosc. O poveste lungă, altfel, legată de importul lui în Europa. Nu lipsesc din aceasta, evident, bizantinii, turcii ori rușii... Cert rămâne faptul că mușcata (o varietate de plante, nu doar mușcata roșie) își trage numele de aici: cu mireasmă/parfum de mosc. Floarea cu mireasmă de mosc. În Balcani (mușkato, bg.) și la noi termenul pare mai apropiat ca pronunție de persană. Cel mai probabil, sub influența unui dialect otoman, ori a persanilor aleuți, surghiuniți în urmă cu peste cinci veacuri la Dunăre (câteva sute de mii, turcofoni și bulgarofoni, astăzi, în regiunea Deliorman, Bulgaria)”.
Zambila ne-a venit dinspre arabi
După mușcată, o floare pentru toate anotimpurile, supunem atenției aventura lingvistică a primăvăraticei zambile: „O floare originară din sud-vestul Asiei (prezentă însă, în trecut, și în Turcia și bună parte din Orientul Mijlociu) care a cucerit în ultimele veacuri Europa... Întrecând, astăzi, la noi, de tradiționalul 1 martie, ghiocelul. Cultivatorii zeloși forțează chiar înflorirea ei încă de la Crăciun. Numele zambilei a fost împrumutat în română din turcă - sümbül. Turcii au preluat termenul dat din arabă: sunbul/sunbula(t). Cu sensul: 1. spic; 2. floare în formă de spic, hyacinthus. Aflat în aramaică/siriacă și ebraică: şībbəleth - spic (Jastrow, Dictionary of the Targumim, Talmud Bavli etc., p. 155). În akkadiană, șubultu are același înțeles. În Codex Cumanicus [1303]: în cumană și persană - sonbul; în tălmăcire latină - spicus”.
Încălcarea conștiinței
Urmând semnele „Dicționarului”, descoperim cuvântul „greșeală”: „Numele păcatului este redat în limba greacă prin αμαρτία (hamartia) = abatere, ratare a țintei, eroare. În latină, peccatum (pecco, de la pes = picior; cos = greșit, șchiop, subțire) însemna întru început o încălcare a sacrificiului, prin aducerea unui animal cu defecte ascunse, căpătând mai târziu înțelesul de încălcare a conștiinței, a Legii, ceva ce nu trebuie făcut, o faptă împotriva Dumnezeirii”.
Iertarea greșiților noștri
Pe fir: „Greșeală, în românește, provine din vechea slavă, unde grěxъ (greh) are înțelesul de păcat, termenul cunoscând o serie de variante apropiate de română (cu osebire în medio-bulgară). După părerile mai multor slaviști, cuvântul dat își are originea în grěti/greia (gorěti) = a arde, ceva care arde - trimițând către arderea/ mustrarea conștiinței din pricina încălcării ei, abaterii de la calea cea dreaptă. O încălcare a legii lui Dumnezeu care rănește firea, vătămând, totodată, legăturile dintre oameni. Greșeală este prezent și în Rugăciunea Domnească, unde iertarea de către Dumnezeu este condiționată de iertarea greșiților noștri”.
Pricină a existenței
Adăugat „greșelii”, cuvântul „izbăvi”: „Termen slav, cu înțelesul de a mântui, a salva, a elibera, scăpa de ceva (de boală, de chin etc). Mântuitorul este numit adeseori, în scrierile religioase, Izbăvitor”. Originea? „Izbavia (medio-bulgar) , ori izbaviti (în vechea slavă), provin din proto-slavul baviti - formă cauzativă a lui bîti = a fi, a exista. (Ad litteram: a fi pricină a existenței/ a unei stări a ființei). Particula iz, bine cunoscută în toate limbile slave, are înțelesul de din/dintru. Așadar, a scoate dintr-o anume stare/existență pentru o alta, a salva din ceva/de cineva, a mântui. Altfel, verbul bavia însoțit de particula za capătă înțelesul de a rămâne într-o anume stare, a întârzia, dând în românește cuvântul zăbovi”.
Uitare de sine
Nu în ultimul rând: „O rămânere mai îndelungă într-o stare a dat în slavă termenul de petrecere, uitare de sine, distracție (zabavlenie). Fiind pro (za), dându-ți acordul pentru această rămânere/petrecere. Slavul izbaviti e întâlnit de asemenea și în Rugăciunea Domnească, prin care cerem Părintelui Ceresc să fim izbăviți de cel rău/viclean. Salvați din starea (din a fi sub influența) stăpânirii lui. Împărăția și slava fiind ale Celui Preaînalt. Dincolo de dimensiunea existenței în care vrăjmașul ne caută pierzarea”.
Pastila de religie
De ce pierde teren Ortodoxia
La finalul „Dicționarului”, câteva cuvinte din suflet: „Citeam deunăzi un articol despre cultele neoprotestante din Bucovina, prezente mai cu seamă în zona Putnei. De ce pierde (teren) Ortodoxia? Pentru că am lăsat cei mai mulți dintre noi, ortodocșii, partea cea mai grea a Evangheliei: dragostea. Slujirea ne e ca la carte, dogmele ne sunt drepte, Hristos e pe Sfânta Masă... Uităm însă de Dragoste. Da, clericii sunt dintre noi. Dar ce te faci când întâlnești un preot care urăște, un episcop încrâncenat în ură, ori mimând dragostea, un cleric care te ocolește, care așteaptă mereu să-l cauți la birou, după rânduială, mereu cu spatele la tine! Sigur, gata de predică... Sincer - a urmat etnologul Gheorghiță Ciocioi -, ca unul născut într-un sat fără biserică ortodoxă, în plin comunism, cu două adunări neprotestante - nespus de active - în comunitate, dacă nu aș fi întâlnit creștini plini de iubire, trăitori, blânzi, primitori, care să mă caute adeseori (în anii primilor pași către biserică), având răbdare din destul cu mine, poate că Ortodoxia nu ar fi fost așa cum o văd astăzi... Da, oameni buni, nu mai iubim... Iar cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. (1. Ioan 4,8)”.
„Mușcată este un cuvânt prezent în mai multe limbi europene. Ajuns în acestea din latina târzie - muscus - mosc. Floarea fiind numită muscātum - cu parfum/mireasmă de muscus/mosc”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul mușcată a fost împrumutat în latină din greaca veche - μόσχος. Provenit din persanul mușk. Persana l-a preluat din sanscrită - muska -, unde are înțelesul de ou, testicul”, Gheorghiță Ciocioi
„Numele zambilei a fost împrumutat în română din turcă - sümbül. Turcii au preluat termenul dat din arabă: sunbul/sunbula(t). Cu sensul: 1. spic; 2. floare în formă de spic, hyacinthus”, Gheorghiță Ciocioi
„În latină, peccatum (pecco, de la pes = picior; cos = greșit, șchiop, subțire) însemna întru început o încălcare a sacrificiului, prin aducerea unui animal cu defecte ascunse”, Gheorghiță Ciocioi
„Verbul bavia însoțit de particula za capătă înțelesul de a rămâne într-o anume stare, a întârzia, dând în românește cuvântul zăbovi”, Gheorghiță Ciocioi
Citește pe Antena3.ro
