x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Brit Awards 2017. David Bowie, Emeli Sande şi Adele, printre marii câştigători ai galei

Brit Awards 2017. David Bowie, Emeli Sande şi Adele, printre marii câştigători ai galei

23 Feb 2017   •   11:56
Brit Awards 2017. David Bowie, Emeli Sande şi Adele, printre marii câştigători ai galei

Cântăreaţa Emeli Sandé a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună artistă solo britanică, David Bowie cu cel pentru cel mai bun artist solo britanic, acordat postum, iar The 1975 a primit premiul pentru cel mai bun grup britanic, în cadrul ceremoniei de decernare a Brit Awards 2017, cele mai importante premii ale industriei muzicale britanice, care s-a desfăşurat miercuri seară pe O2 Arena din Londra. 

Premiile au fost prezentate de Dermot O'Leary, gazda programului "The X Factor", şi de Emma Willis, cunoscută pentru participarea la emisiunea rivală "The Voice UK", iar ceremonia a inclus recitalurile unor vedete şi trupe precum Robbie Williams, Little Mix, The 1975, Emeli Sandé, Bruno Mars şi Skepta. 

La categoria "cel mai bun artist solo britanic" au mai fost nominalizaţi Craig David, Kano, Michael Kiwanuka şi Skepta. 

În categoria care recompensează cea mai bună artistă britanică, Emeli Sandé s-a impus în faţa interpretelor Lianne La Havas, Nao, Ellie Goulding şi Anohni. 

La categoria "cel mai bun grup britanic", The 1975 i-a avut drept competitori pe Bastille, Biffy Clyro, Little Mix şi Radiohead.

Grupul Little Mix a câştigat premiul pentru cel mai bun single britanic cu hitul "Shout Out to My Ex" în cadrul ceremoniei. La această categorie au mai fost nominalizaţi artiştii: James Arthur ("Say You Won't Let Go"), Clean Bandit ("Rockabye"), Coldplay ("Hymn For The Weekend"), Jonas Blue ft Dakota ("Fast Car"), Calvin Harris ft Rihanna ("This Is What You Came For"), Callum Scott ("Dancing On My Own"), Tinie Tempah ft Zara Larsson ('Girls Like"), Alan Walker ("Faded") şi Zayn ("Pillowtalk"), adaugă Agerpres.



De asemenea, premiul pentru cel mai bun artist debutant britanic i-a revenit lui Rag'n'Bone Man, care s-a impus în faţa interpreţilor Anne-Marie, Skepta şi Stormzy şi a formaţiei Blossoms.

Câştigătorii trofeelor acordate miercuri seara la a 37-a ediţie a Brit Awards, premiile industriei muzicale britanice, au fost: 

- Cel mai bun single britanic: "Shout Out to My Ex" (Little mix) 

- Cel mai bun grup britanic: The 1975 

- Premiul criticii: Rag'n'Bone Man 

- Cel mai bun album britanic: Blackstar (David Bowie) 

- Cel mai bun artist debutant britanic: Rag'n'Bone Man 

- Cel mai bun artist solo britanic: David Bowie 

- Cea mai bună artistă solo britanică: Emeli Sandé 

- Cel mai bun artist solo internaţional: Drake 

- Cea mai bună artistă solo internaţională: Beyoncé 

- Cel mai bun videoclip britanic: History (One Direction) 

- Cel mai bun grup internaţional: A Tribe Called Quest 

- Premiul pentru succes global: Adele 

- BRITs Icon Award: Robbie Williams.

×