x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Crăciun

Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Crăciun

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Dec 2020   •   15:15
Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Crăciun

O performanță care se întâlnește din ce în ce mai rar în ultimul timp, aceea de a primi aprecierea publicului pentru un album atât în format digital, dar și în format fizic, a fost recompensată în ajunul Crăciunului.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit Discul de aur din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată în luna noiembrie. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

 

În toamna acestui an, Corul Madrigal a lansat pe piață trei noi albume ce conțin unele dintre cele mai iubite lucrări înregistrate live din Concertele Extraordinare de Crăciun ale prestigiosului ansamblu coral, desfășurate cu „casa închisă” în ultimii trei ani. Apreciatul proiect discografic marchează și prima colaborare de succes a Corului Madrigal cu Roton Music, una dintre cele mai longevive case de producție din România.

 

Acesta este primul proiect discografic de amploare al Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, după aproape două decenii, cu înregistrări actuale și la standarde acustice și grafice deosebite.

 

„De zeci de ani Madrigal aduce muzica de Crăciun în casele românilor și, chiar dacă acest an a fost unul dificil, faptul că avem o echipă foarte puternică, atât artistică, cât și organizatorică și tehnică, spune foarte multe și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Dorim să fructificăm în continuare potențialul acesta extraordinar, care de 57 de ani se numește Madrigal”, mărturisește Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

 

Albumele lansate cu ocazia acestor sărbători conțin atât colinde românești, cât și din repertoriul internațional: „Madrigal de Crăciun”, cu o selecție de 18 colinde autohtone, precum și „Madrigal for Christmas”, cu 14 colinde din registrul clasic și modern, în limba engleză. Al treilea album este un dublu CD, care reunește ambele playlist-uri ale primelor două.

 

Lucrările de pe cele trei albume au fost special selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal și aduc publicului atmosfera unică a concertelor de Crăciun susținute de faimosul ansamblu coral în ultimii ani la Ateneul Român sau la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă al României.

 

Premiul a venit chiar în ziua în care Madrigal a lansat o aplicație gratuită, care a permis tuturor românilor să asculte de sărbători Concertul Extraordinar de Crăciun înregistrat în condiții speciale, în luna decembrie a acestui an, în acustica remarcabilă a Sălii Tronului, din cadrul Muzeului Național de Artă al României.

 

×