x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Donovan, un Bob Dylan european

Donovan, un Bob Dylan european

de Alex Revenco    |    15 Dec 2010   •   20:15
Donovan, un Bob Dylan european
Sursa foto: Liviu Zamora/

142650-donovan-1-foto-liviu-zamora.jpgLa Sala Palatului, cel mai longeviv festival folk din România, „Om Bun” a sărbătorit 20 de ani de existenţă printr-o gală, la care, pe lângă „cre­ma” folkiştilor autohtoni a participat un nume de legendă a genului, Do­­novan! Reprezentant de seamă al miş­cării flower-power, Donovan a avut prieteni celebri precum Joan Ba­ez, Brian Jones (Rolling Stones), Bru­ce Springsteen, The Beatles. I-a în­vă­ţat pe John Lennon şi Paul McCartney stilul „finger-picking”, a colabo­rat şi cântat cu mari nume ale mu­zi­cii ca Beatles, Jack Bruce, Pete Se­e­ger, Bob Dylan, Jimmy Page, Jeff Beck etc., a avut hituri mondiale precum: „Catch the Wind”, „Mellow Yel­low”, „Sunshine Superman”, „Colours”, „There is a Mountain”, „Wear Your Love Like Heaven”, „La­lena”, „Hurdy Gurdy Man”, „Atlan­tis”.

La conferinţa de presă de dinaintea concertului, legendarul muzician britanic a acceptat ca timp de 20 de minute să răspundă la întrebări, iată câteva dintre ele:

 

• Jurnalul Naţional: În anii ’60 ai fost prieten şi cu John Lennon de la Beatles şi cu Brian Jones de la Rolling Stones. Care dintre ei ţi-a plăcut mai mult şi de ce?

Donovan: Mi-au plăcut amândoi, cu ei aveam multe în comun, sufletul, modul de a gândi, muzica. Dar cel mai apropiat mi-a fost George Harrison, pentru că aveam aceleaşi pasiuni, yoga şi meditaţia

 

• Ce a însemnat pentru tine să vi­zi­tezi India şi să-l întâlneşti pe Ma­ha­rishi?

Eu, Beatles şi mulţi alţi colegi de breaslă şi generaţie – printre care Mick Jagger şi Keith Richards – că­u­tam răspunsuri pentru suferinţa uma­nă. Care e cauza? Lăcomia? Ura? Dezordinea? Care e răspunsul? Singurul răspuns este în interio­rul tău. Şi Beatles şi eu am citit multe cărţi în aceas­tă direcţie... dar care e răs­pun­sul? Cărţile spun că suferinţa por­neş­te din interpretarea greşită a sufletului omenesc, deci trebuie să mergi spre interior... Asta înseamnă meditaţie, aşa că împreună cu Beatles şi ceilalţi am căutat un profesor... Ma­ha­rishi ne-a învăţat că schimbarea por­neşte din interiorul fiecăruia dintre noi..., iar noi i-am învăţat pe fani... Astfel, milioane de fani Beatles şi Do­novan au înţeles că meditaţia e un instrument de vindecare a sufletului.

 

• Ce părere ai de eticheta „Donovan – replica britanică a lui Bob Dylan”?

Woody Guthrie a fost atât idolul meu, cât şi al lui Bob, dar şi pentru mulţi alţii. Atunci am realizat că eu continuam o tradiţie. Tatăl meu a fost socilaist şi când eram mic îmi citea poezii despre muncă, sindicate, Ro­bert Burns, Wordsworth, Shelley – poeţi care militau pentru schimbare. Atunci când m-au comparat cu Dylan m-am gândit că într-adevăr aveam voce. Ce ştiu este că nu apar­ţi­neam doar al Angliei, ci întregii Eu­ro­­pe, aşa cum Dylan reprezenta Ame­rica.

 

Fără fiţe de vedetă

Deşi este un „monstru sacru” al muzicii internaţionale, la Bu­cu­reşti, Donovan s-a comportat normal, aşa cum fac marii artişti. A fost încântat de instalaţia de su­net, de public şi i-a părut rău că nu are decât 30 de minute la dispoziţie. În gală, probabil la cere­rea lui, Donovan nu a cântat ul­ti­mul, cum ar fi fost normal, ci s-a „amestecat” cu ai noştri. A promis că, poate la anul, va reveni în Ro­mâ­nia pentru „un concert com­plet”. Donovan a ţinut să spună: „Înainte (de ’89) România era pen­tru mine o altă lume... acum lucrurile s-au schimbat, îmi doream să vin aici, dar n-aveam cum să fac asta fără să fiu invitat de cineva. Aşa a apărut Victor (So­ca­ciu) şi iată că am ajuns la Bucureşti!”.

×
Subiecte în articol: arte muzica