Dacă mai era cineva care se îndoia de forța artistică a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la MAMAIA, în aceste zile și-a risipit scepticismul. Mamaia menține podiumul în rândul stațiunilor turistice din România în ceea ce privește muzica bună. Frumusețea glamour a Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia a atras anul acesta peste 2000 de oameni în piațeta PERLA din stațiunea Mamaia. Astfel, timp de 3 seri, evenimentul a reunit artiști de renume și muzică de excepție.
Ieri erau aspiranți la o carieră muzicală, mâine vor fi artiști de renume național și chiar mondial. Cam așa s-ar traduce cele 3 seri ale Festivalului Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2024. Evenimentul care a lansat unele dintre cele mai mari voci ale muzicii ușoare românești a revenit anul acesta în stațiunea Mamaia și a fost organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Festivalul a fost organizat în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. TVR 2 a transmis în direct cele trei seri de concurs, prezentate de Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, la rândul lor foști câștigători ai Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”. Duminică, seara a fost rezervată Galei Laureaților, premiile fiind oferite de membrii juriului:
Secțiunea Interpretare: Premiul I – Catinca Leu cu piesa: “Rugă pentru părinți”; Premiul II – Luana Toader cu piesa „Dulcea și Tandra mea Fiară”; Premiul III – Melisa Antonesi cu piesa „Lie Ciocârlie”.
Secțiunea Creație: Premiul I – Viorel Gavrilă cu piesa „Vei fi Mereu”, interpretată de Daniel Iordăchioaie; Premiul II – compoziţia „Monocrom” de Marius Moga, Vizi Imre, Răzvan Matache și Mihai Dumitrescu, interpretată de Romina Apostol (Rockmina); Premiul III – piesa „Despre Noi… Apoi”, o compoziție a lui Nicolae Caragia, interpretată de Alex Maxim.
Marele trofeu a fost câștigat de tenorul brazilian Sandro Machado, pentru melodia „O mie de dorințe“, a compozitorului Cristian Faur, pe un text semnat de Cristian Faur și Emilian Mihai Nechifor. Premiul a fost oferit de compozitorul Horia Moculescu, președintele juriului.
În cea de-a doua seară de Festival, OMD Mamaia Constanța a oferit LOREDANEI un Premiu Special la Secțiunea Muzică Ușoară. De-a lungul timpului, Loredana a adus o contribuție deosebită prin opera sa muzicală la legenda, gloria și faima stațiunii Mamaia.
“Festivalul de la Mamaia reprezintă pentru mine poarta prin care am ajuns la sufletele românilor, pentru că așa m-au descoperit și mi-au dat încredere în talentul meu. Am știut de atunci că ei vor fi dintotdeauna susținerea mea în tot ce voi face, chiar dacă uneori voi greși. I-am avut întotdeauna alături. Sunt mândră pentru că sunt primul artist care a primit acest premiu. Este o onoare enormă pentru mine și mă simt privilegiată, mă simt iubită și apreciată”, a declarat Loredana.
Premiul a fost instituit la solicitarea OMD Mamaia Constanța, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
„Premiul va fi oferit în fiecare an unuia dintre câștigătorii festivalului în timp, fie la secțiunea interpretare, fie la secțiunea creație, câștigători între anii 1963 si 2000. Considerăm Festivalul de la Mamaia drept un reper artistic major și un simbol cultural de prim rang în România. După o carieră artistică impresionantă, ne bucurăm ca Loredana să deschidă acest drum de recunoaștere a valorilor”, a declarat George Măndilă – Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.
În cele două seri de festival, pe scenă au urcat 10 concurenți la secțiunea interpretare și 10 soliști sau formații care au interpretat 10 piese selectate pentru concurs în secțiunea creație. În fiecare seară au urcat pe scenă câte cinci concurenți din fiecare secțiune.
În 1963 s-a hotărât organizarea unui concurs și a unui festival de muzică ușoară cu scopul de a promova muzica ușoară românească. Inițial, festivalul a fost strict unul de creație. La cele mai multe ediții, piesele din concurs au fost prezentate în două variante de interpretare. În 1976, festivalul a fost întrerupt și s-a reluat abia în 1983, cu două secțiuni, Creație și Interpretare. Din 2006, Festivalul a revenit la două secțiuni. Multe dintre vocile importante ale muzicii românești și-au legat cariera de festival: Margareta Pâslaru, Dan Spătaru, Angela Similea, Dida Drăgan , Corina Chiriac, Aura Urziceanu, Marina Voica, Loredana Groza, Oana Sârbu, Marius Dragomir, Aurelian Andreescu, Anca Țurcașiu, Ileana Sipoteanu.