Gordon Lightfoot a murit din cauze naturale, a declarat familia sa.
Cunoscut pentru versurile sale evocatoare și compozițiile melodice, Lightfoot a primit cinci nominalizări la premiile Grammy de-a lungul anilor și a câștigat 17 premii Juno, distincția muzicală echivalentă din Canada.
Lightfoot a atins apogeul popularității sale în anii '70, cu melodii de pe albume precum „Sundown”, „Summertime Dream” și „Dream Street Rose”, care s-au bazat pe rădăcinile sale folk bazate pe chitară pentru a produce cântece mai mult rock și orientate spre pop.
Și-a păstrat un public loial în Canada și Statele Unite prin intermediul unor turnee de concerte extinse.
Catalogul de compoziții al lui Lightfoot depășește 200 de cântece, o parte dintre ele fiind preluate de interpreți precum Bob Dylan, Elvis Presley, Judy Collins, Barbra Streisand, Glen Campbell și Richie Havens. Piesele sale „For Lovin' Me” și „Early Morning Rain” au devenit hituri pentru trio-ul folk Peter, Paul & Mary.
Lightfoot a apărut din mișcarea de muzică folk de la mijlocul anilor 1960 cu melodii emblematice precum „Canadian Railroad Trilogy” și „Pussywillows, Cat-Tails”.
În anii 1970, a pus mâna pe o chitară electrică pentru a scrie balade pop precum „Beautiful” și „I'm Not Supposed to Care”.
Epopeea lui Lightfoot din 1976, „The Wreck of the Edmund Fitzgerald”, despre înecul a 29 de marinari când un cargobot s-a scufundat în timpul unei furtuni pe Lacul Superior, rămâne unul dintre cele mai îndrăgite cântece ale fanilor.
În el, Lightfoot a cuplat o melodie înălțătoare cu versuri emoționante despre ultimele ore ale marinarilor.
De asemenea, a ajuns în fruntea topurilor de single-uri cu titluri precum melodia melancolică „Carefree Highway” din 1974 și balada „If You Could Read My Mind”, primul său mare succes internațional din 1971, despre o căsnicie în curs de destrămare.
„If You Could Read My Mind” a lansat o perioadă de succes la Warner Bros Records, după ce Lightfoot a dezertat de la fosta sa casă de discuri, United Artists.
El a fost nemulțumit acolo, în parte din cauza lipsei de sprijin pe care a simțit-o atunci când multe posturi de radio din SUA au interzis single-ul său din 1968, „Black Day in July”, despre revoltele din Detroit din anul precedent, considerându-l prea incendiar.
Alte două mari hituri ale anilor 1970, „Sundown” și „Rainy Day People”, ar fi fost inspirate de povestea sa de dragoste cu cântăreața Cathy Smith. Smith a murit în 2020, după ce a stat în închisoare pentru că i-a injectat actorului comic John Belushi o doză fatală de heroină și cocaină în 1982.
Pe lângă faptul că a scris versuri și muzică, Lightfoot și-a interpretat cântecele într-un tenor cald, potrivit pentru balade, deși vocea sa s-a subțiat de-a lungul anilor, fiind cunoscut pentru articularea sa clară ca vocalist.
A supraviețuit unei crize majore de sănătate la vârsta de 63 de ani, în 2002, când s-a prăbușit din cauza unor dureri puternice de stomac înainte de un concert în orașul său natal Orilla, Ontario, și a fost operat de urgență pentru o hemoragie abdominală cauzată de o de o ruptură de aortă. A îndurat săptămâni de spitalizare și mai multe operații înainte de a reveni în studioul de înregistrări și la spectacolele live.
În momentul în care s-a îmbolnăvit, cântărețul canadian de muzică country și admiratorul Ian Tyson l-a salutat pe Lightfoot ca pe o comoară națională.
„Nu cred că nimeni, înainte sau după aceea, nu a avut sau nu va avea impactul pe care l-a avut Gordon Lightfoot asupra culturii canadiene, prin muzica populară sau folk, așa cum a avut Gordon Lightfoot"”, a declarat atunci Tyson pentru Reuters.
(sursa: Mediafax)