Trupa a făcut atât de bine ceea ce ştia să facă, astfel încât holografii au devenit nemuritori! "În 2000, am fost prezentaţi în presă că am realizat una-alta, după care am venit cu «Să nu îmi iei niciodată dragostea» şi am devenit nemuritori. Cântecele rămân! Pe DVD au fost alese 15 piese, montajul video fiind realizat de George Angelescu", mai spune Mugurel.
Luni, 16 mai, de la ora 20:00, la Cinematograful Patria are loc lansarea DVD-ului "Patria Holograf Unplugged". Acesta este primul DVD Full HD românesc şi cel de-al doilea material unplugged al trupei. "Conceptul «Patria Holograf» indică, fireşte, locul spectacolelor, cinematograful atât de vestit cât să-şi păstreze numele, dar şi senzaţia noastra că am uitat de adevărata semnificaţie a cuvântului «patria», devalorizat de propaganda comunistă şi de indiferenţa unei realităţi din ce în ce mai aglomerată", mărturiseşte Mugurel Vrabete.
"Trupa poate nu s-a erodat, dar noi ne-am erodat sigur – declara Dan Bittman în urmă cu câţiva ani. Se vede pe feţele noastre. Ăsta e un alt handicap pe care trebuie să-l iei în considerare pe scenă: timpul nu lucrează în favoarea ta. Deşi toată lumea spune că în timp, acumulezi experienţă, că ai mai mult know-how în relaţia cu publicul. Da, e adevărat, dar în lupta cu timpul lumea tinde să aprecieze tinereţea. De obicei, tinerilor li se iartă toate greşelile. În vreme ce noi suntem puşi sub o lupă din ce în ce mai puternică. Fiindcă noi nu mai avem scuza că suntem la început, că suntem tineri şi nu ştim ce facem. Dar Holograful îşi asumă acest handicap al trecerii timpului şi încercăm să-l contracarăm cu mijloacele noastre: cu muzică din ce în ce mai bună, cu texte din ce în ce mai bune...".
Holografii nu au avut timp să se grăbească, există de peste trei decenii şi mai există încă. Rezistă. "În ecuaţia Holograf o mare importanţă o are faptul că noi suntem şi prieteni, nu numai colegi – spunea Bittman într-un interviu. Trebuie să te înţelegi cu oamenii cu care lucrezi, trebuie să ai ceva în comun cu ei, să existe nişte afinităţi. Încercăm să nu ne deranjăm prea tare în particular, pentru că şi-aşa ne vedem foarte mult, datorită repetiţiilor şi concertelor, dar nu ne prea iese. Mai mereu suntem împreună. Coagularea asta ajută enorm. Altfel n-am avea cum să ne comunicăm ideile, iar celălalt să le înţeleagă la modul just. Şi-apoi, ne ştim de-atâta amar de vreme, încât e greu să mai ascunzi ceva".
Într-adevăr, Holograf îşi asumă handicapul trecerii timpului şi scoate pe piaţă un DVD unplugged. Să vadă şi să audă toate generaţiile ce au să vină de ce a fost în stare Patria Holograf!
Citește pe Antena3.ro