x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Înscrieri pentru bursa Moștenitorii României muzicale – ediția a IV-a

Înscrieri pentru bursa Moștenitorii României muzicale – ediția a IV-a

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Apr 2023   •   18:15
Înscrieri pentru bursa Moștenitorii României muzicale – ediția a IV-a

Radio România Muzical și Rotary Club Pipera anunță lansarea înscrierilor pentru a patra ediție a bursei “Moștenitorii României muzicale”.

Bursa “Moștenitorii României muzicale”, menită să sprijine valorile artei interpretative românești în domeniul muzicii clasice, se adresează tinerilor muzicieni cu vârste între 16 și 24 ani, de naționalitate română sau moldoveană. Valoarea bursei este de 4.000 euro și se acordă integral unui singur bursier. Fondurile alocate bursei provin majoritar din donațiile strânse în cadrul turneelor “Wind, water, earth”, derulate în 2022 de compozitorul Dan Popescu, violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu.

 

Desfășurarea competiției pentru obținerea bursei “Moștenitorii României muzicale”

 

Candidații vor depune aplicații online pentru înscriere, până la data de 21 mai 2023.

 

Juriul va analiza aplicațiile începând cu data de 22 mai, cel mai târziu la data de 20 iunie  2023 urmând să fie anunțat câștigătorul bursei.

 

 

Condiții de participare

 

Pot aplica interpreți români și moldoveni născuți între 1 ianuarie 1999 și 31 decembrie 2007, indiferent de instrument/tip de voce, de forma de învățământ și locul unde studiază în prezent. Câștigătorii edițiilor precedente nu mai au dreptul de a participa la prezenta ediție.

 

Bursa se acordă pentru susținerea unui proiect specific propus de candidat, în relație cu evoluția sa profesională. Bursa poate fi folosită pentru susținerea la instituții de învățământ din țară și din străinătate, participarea la masterclasses, achiziția unui instrument, realizarea de înregistrări audio/video, editarea de discuri sau oricare alte activități relaționate cu devenirea profesională a unui muzician.

 

Juriul nu va analiza forma în care este conceput proiectul, ci conținutul efectiv al acestuia, precum și capacitatea aplicantului de a-l susține efectiv, demonstrată prin înregistrările cu care se înscrie în competiție.

 

Câștigătorul bursei va susține un recital la București, ca parte a bursei obținute.

 

Juriul poate decide și asupra unor beneficii suplimentare oferite bursierului/finaliștilor: înregistrări speciale, concerte în stagiune, prezențe în emisiuni, susținerea candidaturii pentru titlul de “Tânăr artist al anului” la gala ICMA (International Classical Music Awards).

 

 

Înscrierea în competiție

 

Candidații vor trimite la adresa cristina.comandasu@radioromania.ro dosarul de înscriere care trebuie să cuprindă:

  • Proiectul propus de candidat, pentru care solicită bursă
  • O copie după actul de identitate, care să ateste vârsta candidatului
  • Un CV profesional, din care să reiasă experiența artistică a candidatului
  • Cel puțin cinci linkuri youtube către evoluții relevante ale candidatului, din recitaluri/concerte anterioare – se acceptă înregistrări realizate cu mijloace non-profesionale (telefon mobil), needitate, realizate începând cu luna ianuarie 2022
  • Date de contact
  • Fișa repertorială generală a candidatului

 

Juriul

 

Juriul este alcătuit din: Cristina Comandașu – manager Radio România Muzical, inițiatoarea proiectului, Ioan Dragoș Dimitriu – manager al Filarmonicii din Brașov, Răsvan Dumitru – șef partidă Orchestra Filarmonicii “Transilvania” din Cluj-Napoca, membru al Cvartetului Arcadia și director „Arcadia Chamber Music Classes”, Șerban Mereuță – director artistic al Filarmonicii “Moldova” din Iași, membru al Cvartetului Ad libitum, Dan Petre – manager interimar al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română”, Dan Popescu - membru delegat din partea Rotary Club Pipera, Liliana Staicu – director Centrul Proiecte și Evenimente și Orchestrele și  Corurile Radio România, Cristina Uruc – manager interimar Artexim.

 

Deciziile juriului nu pot fi contestate.

 

×