Finala va începe la ora 20.30 și va fi transmisă pe TVR1, TVR Internațional, platforma TVR+ și pe conturile de socializare ale televiziunii naționale.
Apelul telefonic va fi cu tarif normal iar fiecare concurent va putea fi votat la numărul afișat pe ecran, pe timpul interpretării. După apel, robotul transmite mesajul "votat" şi votul se alocă automat piesei respective.
Votul online este disponibil pe site-ul http://www.eurovision.tvr.ro. Procedura este: logare, apoi "click" pe butonul "Votează", dedicat concurentului preferat.
Regulamentul competiţiei Eurovision Song Contest 2023 precizează că votul public trebuie exprimat pe durata interpretării piesei de fiecare artist, după "Start vot" şi până la"Stop vot", sau în timpul recapitulării interpretărilor de la finalul spectacolului. Regula este un singur vot pentru o piesă, cu posibilitatea de a vota mai multe melodii.
Intrarea pe scenă se face în ordinea stabilită prin tragerea la sorţi:
Deiona - "Call on me"
Andrada Popa - "No time for me"
Ocean Drive - "Take you home"
Amia - "Puppet"
Andrei Duţu - "Statues"
Theodor Andrei - "D.G.T. (Off and on)"
Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros - "Lele"
Aledaida - "Bla Bla Bla"
Adriana Moraru - "Faralaes"
Maryliss - "Hai vino"
JaxMan (Erin Dăneţ) - "Bad&Cool"
Andreea D Folclor Orchestra - "Periniţa mea"
Ediţia 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) se va desfășura în Marea Britanie, la Liverpool Arena, care organizează concursul în numele Ucraine. Va avea două semifinale şi finala mare.
Semifinalele vor avea loc pe 9 şi 11 mai, iar marea finală pe 13 mai. Reprezentantul României va concura în a doua semifinală.
ESC se realizează în fiecare an, începând din 1956. TVR este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.