Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Privite in ansamblu, cele 27 de Concerte dedicate pianului de catre WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791) constituie un sistem unitar, sugestiv pentru ideea de dialog intre Eu si celalalt, intre asemanator si diferit, intre dramatic si eteric, deschizand o splendida perspectiva asupra armoniei contrariilor din lume si Univers. Scris concomitent cu Concertul nr. 23 in La major (Martie 1786, Viena), Concertul nr. 24, in do minor se distinge totusi de exuberanta aceluia, printr-o tenta predominant tragica. Desi implacabile, acordurile Allegro-ului initial al Concertului in do minor se destind in risipa de jerbe sonore ale sufl atorilor si in frenezia ritmica a pianului. Exista insa si momente de pioasa interiorizare a instrumentului solist, ce pare refl ectarea in oglinda a expresiei degajate de sectiunea Agnus Dei dintr-un requiem. Larghettoul se contureaza ca o reintoarcere la puritatea si simplitatea primordiale, cand comuniunea dintre om, semeni si Dumnezeu alcatuia triada perfecta a pietatii, chibzuintei si intelepciunii, din care nu lipsea teama de necunoscut – de aici senzatia de "adieri funebre', cum ar spune Cioran. Finalul debuteaza ca un "asalt' ritmic asupra intregului Univers. Pianul raspunde interogatiilor orchestrei cu o avalansa de formule ritmice variate, salturi si rasturnari intervalice spectaculoase, accente ostentativ-agresive. Mozart il provoaca acum pe Demiurg, invaluindu-l in aburul amintirilor din copilarie, cand, transferandu-si jucariile dintr-o camera intr-alta, isi insotea miscarile cu ritmuri de mars pe care-i placea sa le fredoneze si pe care le introduce, nonsalant, in plina evolutie a fi nalului! Dupa o scurta cadenta a pianului, concertul se incheie brusc, in nota intempestiva a inceputului.
Ca majoritatea simfoniilor – 9 la numar – compuse de postromanticul austriac ANTON BRUCKNER (1824-1896), cea de-a VII-a, in Mi major (1881-1893) sta sub semnul influentei lui Wagner – idolul sau de-o viata. Descinzand din Preludii precum cele ale operelor Aurul Rhinului sau Tannhäuser, Simfonia se tese din cele mai pure si mai luminoase esente sonore: contrastele se estompeaza, certitudinile iau locul indoielilor, volubilitatea clinteste limitele austeritatii – persistente in partiturile anterioare. Allegro-ul initial trimite si el, frecvent, la o serie de motive wagneriene, transformand succesiunea lor fluviala in efigie a intregii simfonii. Sfarsitul apoteotic al primei miscari – de un si mai pronuntat suflu wagnerian, redat in special de compartimentul alamurilor – e urmat de unul dintre celebrele Adagio-uri bruckneriene, pe care compozitorul il transforma in punct de convergenta al propriilor afi nitati elective: sobrietatea polifoniei de tip bachian, grandoarea gandirii beethoveniene, eruptiile vulcanice ale muzicii lui Wagner – magnifi centa celui din urma fi ind glorifi cata aici prin sonoritati ca de orga. Spre deosebire de ritmicitatea geometrizata si vehementa celorlalte Scherzo-uri, cel al Simfoniei in Mi major exceleaza prin flexibilitate si plasticitate. Trio-ul, ce readuce seninatatea si luminozitatea Allegro-ului initial, constituie una dintre multiplele digresiuni generatoare de contrast din muzica bruckneriana. In ultima parte, Finale, compozitorul pare dispus sa se smulga din inertie printr-un rondo de o stralucitoare spontaneitate ritmica, reusind sa reconcilieze tentatia lumii exterioare cu asceticele imperative interioare, plasandu-se intr-o zona solara, regeneratoare!
Celebrul pianist si dirijor DANIEL BARENBOIM (n. 1942) a debutat pe scena ca pianist la varsta de 7 ani si in prima parte a carierei sale si-a cucerit renumele in calitate de instrumentist. In 1966 debuteaza ca dirijor cu Orchestra Engleza de Camera, iar in 1975 abordeaza si dirijatul de opera. A fost directorul Orchestrei din Paris, al celei din Chicago iar in 2000, Capela de Stat din Berlin l-a numit director pe viata. Este de asemenea directorul Operei din Berlin, a dirijat numeroase spectacole la Bayreuth iar in 2006 a devenit principalul dirijor invitat al teatrului La Scala din Milano. A inregistrat integrala concertelor pentru pian de Mozart fi ind in acelasi
