Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asocierea lucrarilor incluse in concertul din aceasta seara probeaza, pe de o parte, doua dintre atributele personalitatii piansitului si dirijorului Murray Perahia, subliniate de catre cronicarul italian Giorgio Pestelli: "temperamentul romantic" si "virtuozitatea sentimentala", iar pe de alta parte reflecta trei dintre optiunile sale stilistice in alcatuirea programelor pe care le dirijeaza la pupitrul faimosului ansamblu britanic: Händel, Mozart si Haydn.
As spune ca preclasicul GEORG FRIEDRICH HÄNDEL (1685-1759) creeaza o "arta spirituala cu mijloace senzoriale", exceland in arta improvizatorica.
Scrisa in 1735, dupa poemul Orlando furioso al poetului renascentist Ludovico Ariosto, opera seria Alcina – ultima dintre cele 42 compuse de muzicianul german – va fi interpretata tot atunci la Covent Garden din Londra. Mai apropiata de caracterul celor ce prefatau Suitele instrumentale baroce, Uvertura operei Alcina are o solemnitate comparabila cu cea a Uverturei la Muzica apelor de acelasi autor, dar si eleganta dansurilor de curte, alternand ritmurile precis masurate cu feremecatoare arcuiri melodice.
Ultimul din seria opusurilor dedicate pianului, dar si una dintre ultimele lucrari mozartiene – Viena, 5 Ianuarie 1791 – Concertul nr. 27 pentru pian si orchestra va fi interpretat de insusi compozitorul, doua luni mai tarziu. Inrudita cu Cvartetul in Si bemol major, KV 589 – in privinta echilibrului interior–, muzica acestui concert schiteaza autoportretul autorului ajuns la pragul superior al cunoasterii si intelegerii lumii. Allegro-ul initial ne dezvaluie, prin multitudinea modulatiilor tonale, ca si prin limbajul epurat de orice artificii de virtuozitate, un Mozart pentru care ludicul nu mai inseamna apelul la farse, glume, ironii, travestiuri, ci emanarea de fl uxuri enegetice, elogiind fiinta si existenta ei in Univers. In Larghetto, Mozart pare sa fi atins maxima detasare si impacare cu sine, intr-o solitudine demna de marii mistici: e ca si cand ar canta dintr-o alta lume, ca un suflet desprins de trup. Ritmat, dansant, juvenil, Rondo-ul final e ca o reminiscenta a simplitatii primelor Sonate mozartiene pentru pian. Aerul lui pastoral reflecta, nu atat vointa de "a fi " in lume, cat disponibilitatea de a o transcende.
JOSEPH HAYDN (1732-1809) isi petrece cativa ani din viata la Londra (1791-1795) unde compune, printre altele, Simfonia nr. 101 (1794) – din seria celor 12 simfonii "londoneze".
Structurata in patru miscari, conform tiparului instaurat chiar de Haydn, considerat a fi "parintele" simfoniei clasice, lucrarea e construita cu simtul proportiei echilibrate intre ansamblu si detaliul semnificativ. Ca un romantic "avant la lettre", Haydn celebreaza Timpul sub diferitele lui aspecte: fi zic, psihologic, masurat, aleatoriu, curgator, static, sugerate de ritmul punctat, specific batailor de ceasornic, initiate de fagot in Andante. Menuetul transfera perceptia terestra a temporalitatii in planul super-sensibil, prin intermediul flautului, pentru ca finalul –impetuos, decis – sa atraga atentia asupra efemeritatii clipelor ce alcatuiesc Timpul universal si cel uman deopotriva.
"Academy Saint-Martin-in-the-Fields" a fost infiintata in 1958, ca un ansamblu de coarde mic si fara dirijor. Indrumata de violonistul Neville Marriner si atragand cativa dintre cei mai buni instrumen
