x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Rider tehnic la Immortal: Arsenal pirotehnic de peste 800 kg

Rider tehnic la Immortal: Arsenal pirotehnic de peste 800 kg

de Alex Revenco    |    30 Iul 2009   •   00:00
Rider tehnic la Immortal: Arsenal pirotehnic de peste 800 kg

După cum se ştie, între 20 şi 23 august, comuna Borcea de lângă Feteşti va fi capitala balcanică a muzicii heavy metal. Foarte multe formaţii din lumea întreagă vor urca pe scenă în cele patru zile ale Rock City Open Air, organizat de Metal Masters.



Potrivit organizatorilor, "distribuţia" festivalului numără peste 60 de grupuri internaţionale şi autohtone, Primal Fear, Overkill, Amon Amarth, Lake Of Tears, Edguy, Candlemass, Paul Di Anno şi Blaze Bailey, ambii ex-Iron Maiden, fiind cele mai sonore nume.

Dar atracţia numărul 1 este, fără doar şi poate, formaţia Immortal (foto), renumită şi pentru că are puţine concerte, dar atunci când "coboară" din Norvegia este cap de afiş la cele mai mari festivaluri de gen din lume. La Rock City Open Air, Imortal va fi headliner sâmbătă, 22 august. Trupa norvegia­nă e situată în galeria celor mai impor­tan­te trupe black metal din lume, cu un stil propriu de interpretare şi un show complet, ce include efecte pirotehnice cu flăcări înalte de peste un metru, multe faze neaşteptate şi un show regizat ca la carte.

Riderul tehnic al spectacolului pe care norvegienii îl vor susţine în Româ­nia cuprinde 11 pagini, dintre care patru sunt dedicate efectelor pirotehnice. Ma­te­rialele cerute cântăresc peste 800 de ki­lograme şi includ bombe de fum, cascade de foc şi valuri de flăcări, în total peste 50 de efecte pirotehnice.

×
Subiecte în articol: muzica