Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Judecand dupa efectele transcendente create de predominanta unisonului in lucrarile prezentate de catre Ansamblul Orchestral din Paris, condus de Olari Elts, in studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii – Mystère de l’instant (Misterul clipei) de Henri Dutilleux, Concertul nr. 1 pentru violoncel si orchestra de Anatol Vieru si Simfonia a IV-a, Los Angeles (Ingerii), de Arvo Pärt – atmosfera din seara zilei de 5 Septembrie s-a mentinut invariabil in sfera sublimului.
Scrisa in 1989, pentru tambal, orchestra de coarde si percutie, piesa lui Dutilleux reuneste cateva dintre elementele specifi ce gandirii sale componistice: rafi nament coloristic, ritmuri complexe, structuri modale si variatiuni recurente. Imponderabila in Appels (Chemari), sonoritatea corzilor capata treptat consistenta si intensitati diferite, a caror interferare produce un fel de texturi policrome. Dar omogenitatea lor e fi surata, simetric, de sunetele metalice ale tambalului.
In miscarea secunda, Rumeurs (Zvonuri), se insinueaza o serie de formule ritmice variationale de scurta durata. Unisonul redevine insa dominant, acum cu un pronuntat caracter modal amintind, paradoxal, de unisonurile enesciene. Este "clipa" misterului unei Litanii extinse,interiorizate, prelungita in reveria din Solilocviu, rezervat viorii si violei – si el fracturat de interventia unor ritmuri mozaicate, ce incheie lucrarea in crescendo.
Toate aceste trairi "misterioase" de o "clipa", au fost redate cu remarcabila muzicalitate si, mai ales, cu o implicare afectiva exemplare de catre formatia franceza, ghidata de gestica supla si elocventa a dirijorului Elts.
Concertul lui Anatol Vieru (1962) – din care lipseste unisonul propriu-zis – e o simbioza intre modalism, contrapunct ritmico-timbral, virtuozitate extrema si lirismul cu tenta onirica, ce proiecteaza spiritul dincolo de limitele cunoasterii. Incoroporat, in cea mai mare parte, in masa orchestrala, dupa modelul concertelor grossi, violoncelul trece si el de la momentele de "anonimat", sa zicem, la pasajele de bravura, si de la cantilene cu infuzii romantice la ritmuri fi ligranate de joc popular, in registrul supra-acut, pentru a sfarsi intr-o cadenta solistica de o puritate genuina, cu infuzii modale, inainte de a se reintegra in iuresul orchestrei.
Sub arcusul dezinvolt, elegant, nobil, spectaculos, creativ al Laurei Buruiana, muzica lui Anatol Vieru si-a pastrat intacte "zveltetea", "subtirimea" si caracterul uneori "cameral" – atribute mentionate de catre autor in consideratiile referitoare la acest opus. Imaginandu-si "Ingerii" ca fi ind plamaditi din substanta muzicala pura, compozitorul estonian Arvo Pärt apeleaza la unisonul corzilor, caruia-i da, surprinzator, o expresie funebra sub forma de coral trist sau de requiem, evidentiind astfel predilectia sa pentru muzica sacra.
Asa cum o sugereaza si subtitlul, prima parte – Con sublimità (Sublimitate) – are aerul unei muzici catartice, purifi catoare, dar care, pe masura ce castiga in intensitate si densitate devine dramatica, apasatoare – Affanoso – ca intr-o Lacrimosa. Doar interventiile scurte, delicate ale harpei, marimbei si clopotelor mai reusesc sa suspende timpul suferintei cu adierile lor consolatoare. In final – Deciso (Decis) – linearitatea unisonului e rascolita de aparitia unei fugi polifonice ample, masive, "decise", care se incheie, totusi, cu clinchetul marimbei si loviturile discrete ale timpanilor – semn ca sufl etul a atins stadiul sublim al Ingerilor.
La insistentele publicului, oaspetii parisieni au cantat, cu aceeasi flexibilitate, pasiune si rigoare stilistica, Vals trist de Sibelius.
Citește pe Antena3.ro
