x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica ”Țara Surâsului”, o poveste despre iluzii și compromisuri, pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

”Țara Surâsului”, o poveste despre iluzii și compromisuri, pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2023   •   12:00
”Țara Surâsului”, o poveste despre iluzii și compromisuri, pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Duminică, 19 martie, ora 18.30, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul ”Țara Surâsului”.

Choderlos de Laclos, autorul celebrelor Legături primejdioase, spunea că iluziile dragostei pot fi plăcute, dar cine nu știe, de asemenea, că sunt puțin durabile.

          Ne putem da seama că suntem îndrăgostiți, atunci când refuzăm să mai adormim pentru că realitatea ne poate oferi imagini mult mai frumoase decât visele noastre. Dar când persoana iubită aparține unei culturi care vine cu atât de multe provocări și ieșiri din zona de confort, putem spune că avem de-a face cu o dulce iluzie pe care dragostea ne-a clădit-o.

          Atunci când diferențele culturale și spirituale devin bariere de nesurmontat, putem vorbi despre o iluzie. O iluzie pe care fiecare dintre noi am trăit-o la un moment dat și pentru care eram pregătiți să mergem până la capătul pâmântul. De cele mai multe ori iluzia în care credem, ne este mai dragă decât miile de adevăruri. Atât iluziile, cât și deziluziile sunt temelia sufletului nostru. Ele devin ceea ce viața ne-a învățat despre lumea în care trăim, despre toleranță, despre idealuri, dar mai ales despre cât din noi putem sacrifica în numele iubirii.

          ”Țara surâsului” este povestea de dragoste a Lisei și a prințului Sou-Chong. Contexul în care ia naștere povestea lor este important pentru crearea firului epic. Un prinț aflat în postul de ambasador la Viena, o cunoaște pe fiica feldmareșalului Ferdinand Lichtenfels. Prințul este fermecat de frumusețea Lisei, iar Lisa este fascinată de misterul unui surâs care ascunde multe trăiri intense.

          Înțelepciunea buddhistă ne îndeamnă să privim această lume ca pe o simplă iluzie, iar în momentul în care oamenii vor acționa ca şi cum aceasta ar fi reală, se vor elibera de suferinţe.

          Cât de pregătită este Lisa să privească lumea ca pe o simplă iluzie și să pătrundă tainele acelui surâs misterios? Cât de importantă este masca surâsului pe care mulți dintre noi o afișăm pentru a ascunde realități zdrobitoare și până unde putem merge cu dorința de a hrăni iluzii? Până unde putem merge cu compromisul atunci când vine vorba de iubire?

          Pentru mulți dintre noi compromisul este o reglare a intereselor contradictorii care ne oferă pentru moment satisfacţia de a crede că am primit ceva care ne-a umplut un gol. Cu toate acestea, compromisul nu ne poate oferi garanția că putem primi și ceea ce ni se cuvine..... dreptul de a fi fericiți.

Regia artistică: Anda Tăbăcaru, Asistență regie artistică: Cătălin Voineag, Scenografie și lighting design: PhD arh. Cătălin Ionescu-Arbore, Coregrafia: Mălina Andrei, Asistent coregrafie: Andreea Toma, Dirijor cor: Aurel Muraru, Pregătirea muzicală: Gőnul Aptula, Adina Cocargeanu, Crinela Barbu, Andreea Dobia, Alexandru Burcă, Instructor arte marțiale: Cristian Manciu, Concept video proiecții: Anca Albani

Dirijor: Alexandru Ilie

Sou Chong: Alfredo Pascu, Lisa: Patricia Seymour, Gustav von Pottenstein: Anton Zidaru, Sikkima: Mediana Vlad, Pasărea Luan: Marina Stanciu, Eunucul: Letiția Vlădescu, Thondup: Orest Pîslariu-Ranghilof, Feldmareșalul Leonard Lichtenfels: Cristian Caraman, Generalul: George Matei, Marele preot: Arnold Mack, Valetul: Marius Meragiu, Tachi: Daniel Andrei Găină Cojuharov, Patru admiratoare: Carmen Angheloiu, Ileana Lenghel, Ana Maria Racu, Aurelia Tudor, Sou Chong (după 30 de ani): Cătălin Cocheș, Lisa (după 30 de ani): Eugenia Ilinca, Fiul lui Sou Chong: Ștefan Băloi

Vă invităm în seara de 19 Martie 2023, ora 18:30 la spectacolul ”Țara surâsului”, o poveste despre iluzii și compromisuri, pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Informații despre stagiunea 2022-2023, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” le puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.opereta.ro/, de pe pagina de Instagram opereta.ro, sau de pe pagina de Facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian. Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×