x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) 2023 - EUTOPIA începe pe 21 mai, la Bucureşti: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix - „Limite... și dincolo de ele!”

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) 2023 - EUTOPIA începe pe 21 mai, la Bucureşti: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix - „Limite... și dincolo de ele!”

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Mai 2023   •   18:00
Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) 2023 - EUTOPIA  începe pe 21 mai, la Bucureşti: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix - „Limite... și dincolo de ele!”

Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, ediția a 32-a, se deschide în acest week-end la București și se va desfăşura în perioada 21 - 28 mai, propunând 18 concerte (opere de cameră, concerte simfonice, camerale, lasere, jocuri de lumini, spectacole multimedia și experimentale) și un simpozion de muzicologie, organizate în parteneriat cu principalele instituții de profil din ţară.

„Concertele acestei ediții au titluri sugestive și atrag prin concretețe: Opera în buzunarul tău, Studenții, Flautiștii, Cornistul, Pianistele, Clujenii, Brașovenii, Percuționiștii, Electric, Electronic. Avem multe prime audiții de concerte cu soliști: pentru orgă, vioară, pian, flaut, corn. Un «bufet-suedez» muzical divers, proaspăt și trepidant!”, declară compozitorul Dan Dediu, directorul artistic al festivalului.

SIMN 2023 - Eutopia - vine cu propunerea a patru „pachete de trăire și cunoaștere”, numite eutopii, sălașuri ale Binelui: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix. Fiecare direcție tematică va circumscrie un număr variabil de manifestări artistice.

ULISE - Dincolo de limitele culturii. Ulise este călătorul, pribeagul, migrantul perpetuu. El trebuie să găsească mereu noi idei, să experimenteze și să mizeze pe originalitate. Eutopia ULISE este deschisă spre aventură.

GULLIVER - Dincolo de limitele istoriei. Gulliver e criticul și ochiul istoriei. El înfruntă această realitate și deschide lumea posibilului. Eutopia GULLIVER este deschisă spre lumi și povești virtuale.

NIRVANA - Dincolo de limitele sinelui. Nirvana e eutopia contopirii cu Universul. Dezmărginirea eului prin sacralitate și ritual deschide înspre comuniune și mister.

MATRIX - Dincolo de limitele naturii. Matrix e apostolul unei lumi postumane. El modulează făptura umană și o ridică la putere hi-tech. Sinergia biotehnologică se întinde de la improvizația liberă la algoritmul perfect.

Printre concertele de pe afişul acestui an le amintim pe cel al ansamblului Flaut Power, condus de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, care va avea loc luni, 22 mai, de la ora 17:00, la Sala ”Constantin Silvestri” a UNMB, concertul multimedia ELECTRIC, al cărui solist va fi flautistul Matei Ioachimescu și care va avea loc la sala Studio a Teatrului Odeon, marți, 23 mai, de la ora 19:00, sau concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Gheorghe Costin, cu soliștii Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) și  Horia Maxim (pian), care va avea loc miercuri, 24 mai de la ora 19:00, la Sala Radio. Big Band-ul Radio, condus de Simona Strungaru, va susține un concert joi, 25 mai, de la ora 19:00, tot la Sala Radio. Solistul serii, organistul Eduard Antal. 

Vineri, 26 mai, de la ora 10:00, la Colegiul ”Noua Europă”, va avea loc simpozionul internațional de muzicologie Puncte de convergență componistică: Germania-România, coordonat de Valentina Sandu-Dediu, iar la Sala Radio, tot vineri, va avea loc concertul Orchestrei Naționale Radio dirijată de Mihail Agafița și a Corului Academic Radio condus de Ciprian Țuțu, cu patru soliști remarcabili: Diana Moș, Iustinian Zetea, Eduard Antal și Erik Sandberg.

Festivalul se încheie duminică, 28 mai, cu concertul Spuma Tăcerii, susținut de Ansamblul Profil, la Sala George Enescu a UNMB, de la ora 19.00.

Ajuns la ediția cu nr. 32, Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi lasă loc - pe fondul acestei tradiții recunoscute internațional - unei dezvoltări și schimbări continue, oglindind spiritul timpului prin instrumentele culturale pe care și le-a perfecționat prin experiență: viziune, tematici conceptuale inovatoare, curaj teoretic, pragmatism, formate incitante, evenimente-unicat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×