Sașa Pană, poetul cu hârtia în sânge

Sașa Pană - pe numele real Alexandru Binder - a condus, între 1928 și 1932 revista unu, prima noastră revistă de direcție suprarealistă, și o editură asociată, unde au fost publicate în premieră „paginile bizare” ale lui Urmuz (1930) și plachete de Tristan Tzara (primele poeme), Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a. „Debutul editorial s-a produs, ca la alți avangardiști, sub semnul unui simbolism trecut din copt («Răbojul unui muritor», 1926), iar activitatea poetică propriu-zisă, concretizată într-un număr relativ mare de volume interbelice («Diagrame», «Echinox arbitrar», «Viața romanțată a lui Dumnezeu», «Cuvântul talisman», «Călătorie cu funicularul», «Iarba fiarelor», «Vladimir» - inspirat de nașterea fiului omonim, «Munții noaptea neliniștea», «Atentat la bunele tabieturi» ș.a.)”, remarca istoricul și criticul literar Paul Cernat în pripa unei minibiografii cu dedicație.

În tabăra comunismului militant

Să curgă aprecierile (critice): „Mai degrabă decât de suprarealism, volumele enumerate țin de un bovarism al avangardei, definite fiind de un imagism fantezist, delicat și ingenios. Altfel spus: Sașa Pană s-a jucat mult de-a avangarda, experimentând toate tipurile de texte aferente (prozopoeme anarhice, manifeste, sloganuri ș.cl.), dar temperamentul poetic cuminte (ca să nu spun burghez) îl trădează. Simpatizant comunist sub acoperire în anii prigoanei antisemite, antifascist constrâns la prudență de funcția deținută (din motive de persecuții ale Siguranței va trebui să închidă și revista unu), trece după decompresia din 1944 în tabăra comunismului militant, conduce publicații «noi» (Orizont) și continuă să publice plachete de versuri (searbede), volume de proză scurtă pe linie («Plecări fără ancoră», «Poeme fără de imaginație») și teatru «mic», care nu depășesc nivelul minoratului conformist”. 

Adevăratele merite

Din nou profesorul Paul Cernat: „Contribuția sa de prim-ordin rămâne cea de promoter (eseurile din volumul Sadismul adevărului, 1936, sunt repere inconturnabile), de antologator (va fi primul care va repune în circulație avangarda interbelică prin masiva antologie din 1969), arhivar (în arhiva sa personală și-au scris primele studii despre avangardă Ion Pop și Marin Mincu) și de editor (după 1970 îi va reedita pe Tzara și Urmuz și va realiza cea mai completă ediție M. Blecher din perioada comunistă, cu publicarea în premieră a «Vizuinii luminate»)”.

„Născut în ’02”, o revelație

Nu în ultimul rând: „Dar poate că opera sa cea mai importantă e volumul memorialistic Născut în ’02, conținând și pagini de jurnal rescrise oportun. Împreună cu corespondența edită, cele peste 700 de pagini alcătuiesc cea mai substanțială istorie a avangardei autohtone scrise de un insider, document prețios pentru orice istoric al domeniului; o ediție ne(auto)cenzurată, aflată din câte știu în pregătire, ar putea reprezenta o revelație suplimentară”. 

Amintiri decolorate

Într-un interviu radiofonic acordat Silviei Iliescu după 1989, fiul lui Sașa Pană, Vladimir, jurnalist la rândul lui, încerca să decoloreze pe ici, pe colo culorile tari (roșii) în care se înfășurase strâns memoria tatălui în trei decenii de obediență comunistă: „El a fost un om de stânga ṣi după 23 august [1944] a scos prima revistă, se chema Orizont, prima revistă de cultură ṣi literatură pentru muncitori, ṭărani ṣi intelectuali, prima revistă de stânga. El ṣi-a închipuit - ṣi alṭi mulṭi ca el! - că poṭi să scrii ṣi să publici aṣa cum gândeṣti ṣi că presa e condusă de partid, dar nu ṣi mâna cu care scrii, nu ṣi stiloul să-ṭi fie condus de partid!”.

Fuga la Ploiești

Ca să vezi… „Şi după vreun an-doi, adică un an jumătate a apărut revista Orizont… Pe urmă a fost la Gazeta Literară, pe urmă la Flacăra - nu Flacăra lui Păunescu, a fost o altă Flacără - toate astea erau reviste literare; încet-încet a început să scrie cât mai puṭin, să nu mai fie în prim-plan ṣi ṣi-a adus aminte că el e medic militar.  Și a fost trimis la Direcṭia Superioară de Politică a Armatei, a scos acolo o revistă care acum se cheamă Viaṭa Militară, pe vremea aia avea alt nume, era pentru brigăzile artistice militare, a lucrat ṣi pe la Ziarul Militar, a fost ṣi pe la Teatrul Armatei în consiliu, dar n-a rezistat nici acolo… «Dom’le, eu sunt medic, vreau să fac medicină...». Nu era el un medic grozav, nu medicina era pasiunea lui, dar nu ṣtia cum să mai scape. Şi s-a cerut din nou la raport ṣi l-au făcut medic, l-au trimis la Ploieṣti…”.

Copilăria, în redacție

Ajuns la o vârstă venerabilă, Sașa Pană avea să-și rememoreze cu candoare primii ani petrecuți la Dorohoi, orașul natal: „Mi-am trăit copilăria într-o casă care era totodată redacţia și administraţia unei reviste lunare, Profilaxia. Era o revistă de medicină preventivă, pe care tatăl meu o redacta, o corecta şi o expedia la abonaţi. De mic copil am trăit într-o atmosferă de redacţie unde soseau cărţi şi reviste de schimb, unde se ţinea legătură cu tipografia, şi, cu timpul, când am devenit ceva mai mare, ajutam şi eu la punerea banderolelor pe exemplarele destinate abonaţilor, făceam transportul lor la oficiul poştal”.

Fente, nu sport

Așchia n-a sărit departe de trunchi! „Importanţa care se dădea în casa noastră hârtiei tipărite - mai amintea poetul - s-a inoculat profund, aș spune în sângele meu, şi cu timpul îmi doream să scriu şi eu. Mama mea era o fire sentimentală, care citea foarte mult romane şi piese de teatru şi cred că şi de la dânsa am moştenit ceva. Nu mi-au plăcut jocurile violente. De sport nici nu se prea vorbea în acea vreme într-un orăşel de provincie cum era Dorohoiul, şi chiar de la orele de gimnastică îmi plăcea să mă scutesc. Pentru tineretul de azi această mărturisire poate să pară aproape stranie. Dar aşa a fost”. 

Duș scoțian cu Camil Petrescu

Apropierea de poezie n-a fost tocmai ușoară pentru adolescentul care avea să-și ia, la 20 de ani, pseudonimul Sașa Pană: „Primele cărţi de poezie care m-au fermecat au fost ale lui Ion Minulescu. Această descoperire am făcut-o în anii primului război mondial, când aveam vreo 13-14 ani. La 19 ani am debutat cu o poezie care se intitula Poveste şi care era o parodie după cum ar scrie un începător romantic. După ce strânsesem în sertar un număr de poezii, le-am dat tiparului, intitulate Războiul unui muritor. Era prin 1925”, avea să povestească, în pragul senectuții, Sașa Pană.

Pastișe, pastișe

Ultimele tușe: „În această cărticică, după un număr de poezii originale, urma un ciclu pe care l-am intitulat Și câteva acorduri pastişate. Erau parodii după Bacovia, Minulescu şi alţii. Camil Petrescu, care scotea prin acel an revista Cetatea literară, a recenzat Războiul meu, spunând, între altele: «Crede autorul că numai acelea câteva sunt pastişate»? Atunci mi-am dat seama că poeziile mele erau lipsite de personalitate. Cuvintele lui Camil Petrescu au fost un fel de duş scoţian. N-am mai publicat nimic doi ani de zile”. 

Nume nou la 20 de ani

Alexandru Binder a debutat în 1921 cu poezii în „Ziarul de dimineaţă” și „Luptătorul”. A colaborat apoi la „Rampa” - unde în 1922 a semnat pentru prima oară cu pseudonimul Saşa Pană -, „Facla”, „Bilete de papagal”, „Adevărul literar şi artistic”, „Vremea”, „Cuvântul liber”, „Azi”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Lumea”, „Veac nou”, „Revista literară”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Luceafărul” etc. 

121 s-au împlinit pe 8 august 2023 de la nașterea poetului Sașa Pană, mort tot într-o zi de august, pe 22 (1981)

„Sașa Pană s-a jucat mult de-a avangarda, experimentând toate tipurile de texte aferente (prozopoeme anarhice, manifeste, sloganuri), dar temperamentul poetic cuminte îl trădează”, Paul Cernat, istoric literar

„Simpatizant comunist sub acoperire în anii prigoanei antisemite, antifascist constrâns la prudență de funcția deținută, Sașa Pană trece, după decompresia din 1944, în tabăra comunismului militant”, Paul Cernat, istoric literar 

„Dar poate că opera sa cea mai importantă e volumul memorialistic Născut în ’02, conținând și pagini de jurnal rescrise oportun”, Paul Cernat, istoric literar 

„Primele cărţi de poezie care m-au fermecat au fost ale lui Ion Minulescu. Această descoperire am făcut-o în anii Primului Război Mondial, când aveam vreo 13-14 ani”, Sașa Pană

››› Vezi galeria foto ‹‹‹