x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Spectacole - Cerere si oferta

Spectacole - Cerere si oferta

de Alex Revenco    |    10 Sep 2006   •   00:00
Spectacole  -  Cerere si oferta
BIZUL DIN SHOWBUSINESS
2006 a fost si este in continuare cel mai quot;"aglomeratquot;" an in spectacole cu artisti straini, si destui au fost de talie internationala. Si este doar inceputul, pentru ca admiterea in Uniunea Europeana presupune printre multe altele si integrarea in circuitul concertistic international. Organizatorii romani de spectacole sunt intr-o competitie acerba si fiecare se straduieste, in numele companiei pe care o reprezinta, sa quot;"aducaquot;" in Romania nume din ce in ce mai rasunatoare. Este unul dintre motivele pentru care in acest an n-am mai avut Cerbul de Aur, fiindca, oricat de international ar fi concursul, festivalul cu pricina este tentant sau nu in functie de cei care evolueaza in afara lui. Iar cu obiceiuri quot;"heirupistequot;" antamezi artisti in iunie pentru luna august nu poti avea pe scena decat nume rasuflate, singurele disponibile si dispuse. De altfel, cine ar fi putut sa cante la Brasov dupa 50 Cent, Depeche Mode, Billy Idol, Shakira si inainte de Duran Duran, de Chris Rea#63; Mai ales ca publicul roman e din ce in ce mai pretentios, de cand vedem cu totii ca quot;"se poatequot;", vin si granzii la noi. Daca anul asta a fost ce a fost si urmeaza sa mai fie, pentru 2007 asteptarile sunt si mai mari. Asa ca, indiferent de intentiile organizatorilor avem dreptul sa speram la AC/DC, Rammstein sau Green Day, care ar umple, fiecare in parte cel putin, un stadion, in timp ce John Fogerty Creedence Clearwater Revival, Van Morrison sau Bryan Ferry Roxy Music ar incanta de 4.000-5.000 de locuri.

×
Subiecte în articol: cultura