Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Conul Leonida față cu reacțiunea este „o bijuterie dramatică măiestrit șlefuită pe toate fațetele”, declară regizorul. „Este o rarisimă și perfectă împletire a subiectului, caracterelor dramatice, manierei (stilului) și a finalului rocambolesc.
Dar dincolo de confuzia anecdotică, genială prin simplitatea sa, în piesă transpare o temă care m-a interesat în mod special în acest spectacol.
Senectutea.
Dincolo de ambițiile politice ale lui Leonida, se află neputnicia celui dat la o parte, scos pe linie moartă, lipsit de puterea de a face ceva, celui care nu mai are posibilitatea, capacitatea, dar și libertatea de a realiza ceva sau de a acționa. Bătrânețea aduce și inutilitatea.
Bravul nostru pensionar Leonida, fire aprigă în trecut, mare vorbitor prin cafenelele din mahalaua bucureșteană, acum are un singur spectator: a doua nevastă, bonoma Efimița, pețită de undeva din provincie, pe care politicianul, dar și psihanalistul Conul Leonida o inițiază în toate cele neștiute de biata femeie. Despre marile intrigi ale Vaticanului, disciplina de fier a trupelor lui Galibardi, mecanismul îmbolnăvirii de fandaxie și ipohondrie și modalitățile prin care poți să scapi de aceste indispoziții sufletești.
E simplu: nu trebuie să dormi cu fața în sus.
Dar mai ales, marele om de stat Leonida o inițiază pe Efimița în tainele celui mai mare dușman al poporului – statul. Care nu mai dă odată legea de murături, lefuri bune și scutirea de biruri.
Aceste două ființe tragic de comice trăiesc într-un cavou călduț, răsfățându-se cu ceaiul de tei seara și așteptând un singur eveniment în fiecare dimineață. Venirea Saftei, fata ce le face focul în sobă. Și care le aduce noutăți din mahala și de prin lumea reală. Iată că și în dimineața asta de crâncen făurar, vine să împrăștie fantasmagoriile celor doi bătrâni speriați de moarte.
Așadar, nicidecum revoluție sau, Doamne ferește, reacțiune. (Nu mai insistăm pe faptul că, în țărișoara noastră, aceste evenimente se cam aseamănă, dacă ne gândim bine).
A fost lăsata secului…”
Ultima montare a piesei lui Caragiale a avut loc acum 27 de ani, pe scena Sălii Studio. Regizorul producției din 1996 a fost regretatul Teodor Corban, iar din distribuție au făcut parte Ion Sapdaru în rolul lui Leonida, Ada Gârțoman-Suhar (Efimița) și Anne Marie Chertic (Safta).
Următoarele reprezentații sunt programate pe 5 și 9 februarie, ora 19:30, la Uzina cu Teatru.
