Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În seara zilei de vineri, 8 mai 2015, în cadrul celei de-a XXXV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” desfășurat la Sebeș și Lancrăm, maestrul Dorel Vișan urca pe scena Casei de Cultură a municipiului pentru a-și încânta auditoriul – acompaniat la flaut de Emma Damian și, la pianină, de Andrei Dragomir, ambii profesori la Liceul de Artă „Sfânta Maria” din Alba Iulia – cu un nou recital de poezie de o factură aparte, intitulat Blaga, Eminescu, Coșbuc. Spectacolul, al cărui scop declarat de autorul său era acela de „a întări reverberațiile ca un dangăt de clopot care vin dinspre Lancrăm”, în semn de omagiu adus unui „mare cărturar al neamului”, care „a suferit, a fost prigonit și a plecat, ca orice mare gânditor, nefericit din această lume”, l-a avut în centru pe Lucian Blaga, din creația căruia marele actor român a interpretat (nu recitat!), la fel de admirabil ca întotdeauna, trei poeme: Laudă suferinței, Dați-mi un trup, voi, munților și Veniți după mine, tovarăși!
Lucian Blaga nu a fost însă unicul omagiat, lui alăturându-i-se Mihai Eminescu, cu aproape complet ignoratul Monolog al lui Decebal, și George Coșbuc – cunoscut, destul de unilateral ca „poet al țărănilor”, după cum mărturisea maestrul Vișan, în ciuda faptului că multe dintre poeziile sale „și-au luat zborul din învățătura lumii” – cu Puntea lui Rumi, poezie aleasă pentru finalul recitalului, care închidea, astfel, cercul sapiențial al unei reprezentații oferite de un artist de excepție, creator și actor deopotrivă, întru aducere-aminte, o reprezentație cu un titlu ușor derutant, căci arhitectura subtilă a acesteia depășește cu mult simpla enumerare a unor nume oricât de semnificative ar fi ele.
În deschiderea spectacolului „rotund”, în care actorul, scriitorul și omul Dorel Vișan se întâlneau din nou, nerăbdători de a aduce (pentru a câta oară!), în fața unui public la fel de nerăbdător să îi primească o clipă de răgaz, un popas pe lungul drum al cotidianului înăbușitor de suflete, marele artist afirma că „ținta fundamentală a creștinismului, adusă de Isus Cristos, a venit cu trei vectori de credință: suferința cu rodnicie, crucea ca semn al luptei spirituale, și iubirea. Dar omul nu a fost în stare, de două mii de ani, să creeze o lume a iubirii. Așa cum nu a fost în stare, de mai multe mii de ani, să creeze o lume a adevărului.” Cele trei coordonate definitorii pentru condiția umană constituie, de fapt, cheia de boltă a acestui autentic moment de înnobilare spirituală.
Începând cu Laudă suferinței și urcând, apoi, treptat, prin Dați-mi un trup, voi, munților și Veniți după mine, tovarăși!, până la tumultul și profunzimea monologului eminescian, pentru a coborî apoi, lin, spre subtilitatea parabolică orientală a Punții lui Rumi, talentul și forța artistului Dorel Vișan, punctată de armoniile lui Bach, Rachmaninov, Bizet, Schubert și, nu în ultimul rând, Liviu Comes, interpretate cu virtuozitate de cei doi tineri muzicieni albă-iulieni mai sus menționați, au conferit unitate și profunzime unei construcții menite să ne amintească de cuvintele lui Noica, parafrazate de marele artist român: „animalele trăiesc, unele în aer, unele pe pământ, altele în apă, dar omul este singurul animal care trebuie să trăiască în cultură”.
Dacă spectacolul de anul trecut, intitulat „De vorbă cu Domnul”, susținut de același inegalabil Dorel Vișan la Sala Unirii din Alba Iulia, în aceeași perioadă, fusese gândit ca o meditație interioară îndreptată spre căutarea lui Dumnezeu, prin conștientizarea relației intime a omului cu El, cel de anul acesta a reprezentat o exteriorizare a acestei relații, o regăsire a lui Dumnezeu în frumusețea faustienei clipe devenite oră. „Clipă rămâi, atât ești de frumoasă!”
Citește pe Antena3.ro
