x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sfârșit tragic pentru un turist din Brașov: A fost găsit înecat în Dunăre

Sfârșit tragic pentru un turist din Brașov: A fost găsit înecat în Dunăre

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2026   •   21:45
Sfârșit tragic pentru un turist din Brașov: A fost găsit înecat în Dunăre
Tânăr turist din Brașov, găsit fără suflare în Dunăre după ore întregi de căutări

Un tânăr de 18 ani, din Brașov, care era turist în zona Dunării, a fost găsit înecat, vineri, în fluviu.

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți au fost sesizați, vineri, că un tânăr de 18 ani, din județul Brașov a părăsit voluntar o pensiune din localitatea Dubova, la care se afla cazat și nu a mai revenit.

Au intervenit efective mărite din cadrul IPJ Mehedinți, IJJ Mehedinți, STPF Mehedinți și ISU Mehedinți care au făcut căutări atât pe teren, cât și pe fluviul Dunărea.

Din nefericire, tânărul a fost găsit decedat în Dunăre.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Mehedinți în vederea necropsierii și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mort dunăre turist