Spectacolul care este adus în România în cadrul Festivalului „Hoinar” 2021, fondat de pianistul de origine română Florian Mitrea, spune povestea jurnalistei Dorothy Parker, îndrăgostită de Hemingway și una dintre cele mai puternice femei ale secolului XX.
Publicul din București se poate bucura de un spectacol de teatru muzical inedit, în premieră românească și într-o unică reprezentație, o combinație de muzică de jazz pentru pian, cu voce de soprană, într-o montare realizată de unul dintre cei mai cunoscuți regizori britanici de operă, pe 14 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Centrului ARCUB.
Spectacolul de teatru muzical, intitulat Dorothy Parker pleacă în voiaj!, o aduce în prim-plan pe actrița și soprana britanică Sarah Gabriel descrisă de presitigiosul cotidian The Guardian drept o „voce rafinată și regală ca o șampanie”, care va fi acompaniată la pian de pianistul de origine română Florian Mitrea, aclamat de scena celebrei Carnegie Hall și profesor la Academia Reaglă de Muzică din Londra. După un text scris de însăși soprana Sarah Gabriel, spectacolul este o comedie dulce-amară despre viața si personalitatea jurnalistei americane de secol XX Dorothy Parker, care a rămas în istorie ca luptătoare pentru egalitatea în drepturi, îndrăgostită de Hemingway și muză a unui grup de scriitori și artiști la restaurantul Hotelului Algonquin, asemănătorgrupului de poeți de la Casa Capșa. Povestea este ilustrată cu muzică de jazz semnată, printre alții, de George Gershwin, Kurt Weill și Harold Arlen – compozitorul celebrului cântec Somewhere over the rainbow.
„Acest spectacol este, poate, povestea celui oprimat, al underdog-ului, care prin tenacitate reușește să învingă un sistem, să producă o revoluție, spusă prin teatru comic și muzică de jazz. Dorothy era o scriitoare de enorm talent, dar ghinionistă – a trăit în epoca în care lumea scriitorilor era aproape exclusiv o lume a bărbaților, iar Hemingway, cel pe care ea îl venera ca idol, și în secret îl adora ca bărbat, o trata cu o răceală și cruzime feroce. Gershwin, copilul unei familii sărace de evrei ruși emigranți în Statele Unite, trăia în sărăcie lucie, jucând fotbal cu copii de afro-americani pe străzile cartierelor rău-famate ale New Yorkului și neauzind nici măcar o notă de muzică până la vârsta de zece ani. Dorothy ajunge să conducă un grup de scriitori, rămânând în istorie prin poeziile și proverbele sale, iar Gershwin reușește să dea glas în muzica sa întregii culturi americane, devenind cel mai mare compozitor american din toate timpurile. Este o poveste emoționantă a triumfului în fața greutăților, spusă cu haz, cu muzică de jazz și versuri cu tâlc.” –
Florian Mitrea, pianist
Regia spectacolului de teatru muzical Dorothy Parker pleacă în voiaj! este semnată de Richard Williams, care și-a început cariera la cunoscutul Teatru Național din Londra și este distins cu mai multe premii de referință, printroe care Premiul pentru cea mai bună operă acordat de Royal Philharmonic Society. Asistentă de regie este românca Dana Paraschiv, a cărui montare recentă face furori pe scenele din New York, Londra, Stockholm sau Oxford.
Festivalul „Hoinar” continuă pe 17 și 18 decembrie cu o serie de cursuri de măiestrie susținute de pianistul Florian Mitrea la Colegiul Național de Muzică George Enescu.
Pianistul Florian Mitreași fondatorul Festivalului Hoinar este descris de Martha Argerich ca fiind „unul dintre cei mai străluciți tineri pianiști ai momentului”, Florian Mitrea este dublu-laureat la Concursurile Internaționale de Pian de la Glasgow 2017, Saint Priest 2017, Hamamatsu 2015, München ARD 2014 și câștigătorul Concursului de Pian al Royal Overseas League. Lista de distincții continuă cu premii la Harbin în China în 2018, Manchester și Verona 2016. De asemenea, în 2018, a câștigat Festivalul Internațional de Pian de la New York, premiu în virtutea căruia i-a fost acordat debutul la Carnegie Hall. În prezent este profesor în cadrul Facultății de Pian a Academiei Regale de Muzică din Londra, cât și la Școala Purcell pentru tineri muzicieni. Este invitat în mod regulat să susțină cursuri de măiestrie la Tokyo și la București.
Despre Sarah Gabriel
Sarah Gabriel și-a făcut debutul american cu rolul Lucy Lockit din „The Beggar’s Opera”, de Benjamin Britten, sub bagheta lui Lorin Maazel. Este pasionată atât de repertoriul clasic, cât și de cel de jazz și teatru muzical al secolului al-XX-lea. A susținut recitaluri pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale lumii – la Wigmore Hall, Glyndebourne, la Festivalurile Internaționale de la Dartington and Cheltenham –
și a compus versurile pentru spectacolul Beethoveniana, prezentat în cadrul celebrului Festival BBC Proms 2020.
Despre Richard Williams
Regizorul Richard Williams și-a început cariera la Teatrul Național din Londra, și este distins cu mai multe premii în Marea Britanie. Deopotrivă familiar cu repertoriul de teatru și cel de operă, a produs spectacole dintre cele mai variate, de la piese de Cehov la opere de Vivaldi și tearu muzical. Producția sa cu opera Tarka, pe muzică de Stephen McNeff și având libretul scris de însuși Richard Williams, a câștigat Premiul pentru cea mai bună operă nouă acordat de Royal Philharmonic Society.
Despre Dana Paraschiv
Născută și crescută în București, Dana Paraschiv activează de la vârsta de 17 ani în zona artelor spectacolului și timp de opt ani a făcut parte ca actriță din trupa Passe-Partout a lui Dan Puric. Cu timpul, a trecut în afara scenei, la regie, schimbare care a făcut-o să se ocupe intens și de zona de light design. De curând, montarea sa cu spectacolul De ce fierbe copilul în mămăligă, după romanul Aglajei Veteranyi, a fost apreciată în numeroase orașe din lume, precum New York, Londra, Zurich, Stockholm, Oxford, Cambridge.
Despre Festivalul Hoinar
Fondat de pianistul de origine română Florian Mitrea și organizat de Fundația Centrul Român de Muzică, Festivalul Hoinar reunește atât o componentă educativă, cât și o componentă festivalieră de concerte, recitaluri și spectacole unice în România, propunându-și să aducă în lumină nu doar un repertoriu de muzică clasică special, în interpretări originale, ci și unii dintre cei mai promițători artiști români ce desfășoară cariere internaționale, care merită descoperiți și de publicul din România.