Vremea recoltei, la Kunsthalle Bega

Ziua deschiderii este urmată de un tur ghidat de curatoarea Iris Ordean și de o întâlnire cu artista Ioana Sisea, în cadrul unui atelier de creație, sâmbătă, 3 septembrie. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara în cadrul programului prioritar „Repere în cultură”.

„Bunicii mei aveau o casă, trei paturi, patru mese, paisprezece scaune, douăzeci și șapte de pahare, patruzeci și patru de farfurii, trei televizoare, cinci covoare... Bunicii mei locuiau într-una din cele patru camere ale casei; celelalte trei erau păstrate ca o scenografie de care nu ne puteam atinge. Erau camerele bune la care aveau acces doar oamenii importanți care veneau în vizită, cum ar fi preoții sau rudele mai îndepărtate.” Acesta este un fragment din felul în care Ioana Sisea își amintește casa bunicilor ei materni. Nu regăsim urme de nostalgie, dar putem vorbi despre o responsabilizare a memoriei care deschide calea pentru înțelegerea poeticii unui spațiu cunoscut în profunzime de-a lungul unei perioade îndelungate de timp, atât din perspectiva materiei, cât și din perspectiva formală. Odată cu moartea bunicilor, relația Ioanei cu casa în care a crescut s-a transformat. Casa în sine a devenit un construct spațial încărcat cu straturi de memorie; deposedată de activitățile zilnice și de tensiunea imediatului, casa a fost inclusă într-o geografie personală distinct conturată. Era necesară democratizarea absolută a spațiului pentru a putea salva memoria locului.

Casa bunicilor, înșirată pe ață

Titlul expoziției, Vremea recoltei, este o referire directă la felul în care toamna, în regiunile mediteraneene sau în unele zone din sud-estul Europei, legumele și fructele sunt adesea uscate pe fire de ață și agățate mai apoi de grinzile din tavan sau de zidurile caselor. Pentru Ioana, această asociere are o importanță aparte, fiind o trimitere la activitățile agricole din jurul casei bunicilor ei, dar și un tribut pentru procesele care implică muncă fizică, atât în artă, cât și în viața zilnică. Instalația vorbește despre intimitatea memoriei trăite examinate sub lupă. Prin metafora recoltei, ni se facilitează accesul la universul artistei, informat de experiența subiectivă a trecutului. Memoria socio-politică face loc instalării memoriei reflexive care codifică arta atât cognitiv, cât și emoțional, lăsând loc unei arhive abstractizate, un loc derridean al începutului și al poruncii.

Citește pe Antena3.ro

Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în Vrancea

Există multe moduri în care putem documenta spațiul privat – ne putem referi la formula cosmologică propusă de Gaston Bachelard în Poetica spațiului; sau la antagonismul dintre poluare și purificare cercetat de Mary Douglas încă din anii 1960; sau la cheia de interpretare structuralistă oferită de Pierre Bourdieu în studiul caselor Kabyle din Algeria, bazată pe dihotomiile binare: femeie – bărbat, înăuntru – afară, naștere – moarte; sau mai recent la teoriile Griseldei Pollock sau ale lui Jane Rendell despre modernitate și genul spațiului. 

Ioana a eliminat granițele impuse de ziduri și meticulos, a început să înregistreze și să indexeze toate obiectele care se găseau în casa bunicilor ei în momentul în care aceasta a fost moștenită de generația următoare, cameră cu cameră, obiect cu obiect, material cu material. Această activitate o transformă pe artistă într-un arhivist meditativ, lucrând cu memoria reflexivă, din interior, dar și din afară, asemenea unui agent. Dispariția utilizatorilor a dus la abstractizarea acelor posesiuni.

Documentarea tradițională a fost urmată de acțiuni performative menite să ghideze diviziunea tuturor obiectelor din casă în mărgele – sticla și metalul au fost topite și remodelate în forme sferice, lemnul a fost traforat în elemente rotunde, iar materialele textile au fost tăiate manual în cercuri. Memoria funcționează simultan ca un agent performativ deconstructiv și reconstructiv – două fenomene care acționează în același timp, în mod similar principiului acțiune – reacțiune. Altfel spus, pe lângă munca afectivă imensă pe care artista a depus-o în crearea lucrării timp de aproape cinci ani, se juxtapune o muncă mai practică, de deconstrucție literală: topirea, tăierea, găurirea, adaptarea tehnicii de lucru la nevoile fiecărui material. O deconstrucție, bucată cu bucată, a fostului habitat familial și a habitusului social, așa cum au fost ele descrise de Pierre Bourdieu și Zander Navarro, transformând obiecte care au contribuit formal la experiența cotidiană trăită, din care a făcut parte foarte des în copilărie: de la scaune, paturi, covoare, până la aparate electrocasnice, facturi, căni și pahare. Elemente de uz cotidian stau alături de hainele de duminică sau de tacâmurile bune.

Deconstrucția este urmată îndeaproape de o abordare reconstructivă: transformarea conținutului casei bunicilor în mărgele face parte dintr-o progresie spațială și o reproducere de sensuri; mărgelele, proprii reprezentărilor feminine, au devenit codul de înțelegere a casei. În felul acesta, Ioana Sisea a identificat casei copilăriei sale cu un univers eminamente feminin, mobil. 

>

Desfacerea și facerea, în câteva imagini 

În contextul primei prezentări a proiectului în spațiul Kunsthalle Bega Box, șiragurile de mărgele sunt așezate unele lângă celelalte pentru a genera ziduri penetrabile care descriu amprenta casei bunicilor. Fiecare zid de mărgele este specific unei camere, fiind realizat din obiectele divizate care au fost odată parte a respectivei încăperi. Foarte puține obiecte au supraviețuit procesului de transformare, mărturii ale unui destin anterior, ancorând istoria trecută și prezentă a instalației.

Filmul care prezintă strângerea obiectelor și descompunerea mobilierului, alături de două fotografii din copilăria artistei sunt singurele elemente ajutătoare care permit audienței să își imagineze evoluția acelui locus, ca și cum privitorul ar fi privit prin gaura cheii și ar fi surprins imagini rapide ale unei realități care acum sunt transformate pentru totdeauna.

CASETA

Ioana Sisea lucrează la limita dintre diverse medii de expresie artistică – ceramică, desen, instalație, sculptură sau video – urmărind perpetua schimbare de poziție dintre semn și discurs, prin complicarea relației audienței cu subiectul privirii. Îmbinând munca de atelier cu un proces de conceptualizare riguros, Ioana Sisea se concentrează pe realizarea unor serii complexe de lucrări a căror producție se întinde de regulă pe parcursul mai multor ani.

În 2022, a absolvit programul de master de la Royal College of Art din Londra și a susținut teza de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Proiectele sale au fost prezentate în expoziții personale sau de grup la: Muzeul de Artă din Cluj-Napoca; Royal College of Art, Londra; Gallery Rosenfeld, Londra; Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA, Sf. Gheorghe; Zina Gallery, Cluj-Napoca sau Diehl Gallery, Berlin. 

Credit foto: Sorin Florea