Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La munte românii încă schiază, se dau cu placa, se bulgăresc, profită de „roadele” anotimpului alb, dar s-o întreba oare cineva cum, când, de unde a ajuns în vocabularul nostru cuvântul zăpadă, de pildă? Care e legătura cu zapad (vest) din limbile slave? Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi spune lucrurilor pe nume: „Zăpadă… Noi i-am mai spus și nea. Mai ales în Ardeal. Din latinește. Acum e un termen folosit în sens poetic. Am mai avut omăt. Din slavă. Mai mult în Moldova. Și în... plugușor. Din cuvântul omăt ne-am ales cu nămete/nămeți. Cu întrebuințare ceva mai deasă. Limba literară a rămas cu zăpadă. Un cuvânt intrat de multă vreme în românește. Din slavă și el. Cel mai probabil din sârbă”.
Fel de fel de căderi
În jos, pe derdeluș: „Deși slavii îi spun zăpezii sneg, când se referă la căderea unor precipitații - ploaie, zăpadă - folosesc verbul zapasti/zapado, căderea fiind zapadenie. Românii au avut întâi zăpădi. De aici zăpadă. De la a cădea, a se lăsa. Toți slavii mai folosesc pentru Apus/Vest numirea de Zapad. Un cuvânt care are legătură cu apusul/ducerea soarelui. Zapadenie solnța - căderea/lăsarea soarelui. Așa au căzut lucrurile: la unii zăpadă, la alții apus (zapad)”.
Zăpadă întreită
Dar troian (de zăpadă) de unde ne vine? „Fără vreo legătură cu numele Troiei, ori cu cel al împăratului Traian. Termen slav - troian/troien/troiu - cu înțelesul de val, întăritură, morman, dună (de pământ, de zăpadă) întreit/ă. O ridicătură de trei ori mai mare decât una întâlnită în mod obișnuit - în situații de urgență (la un vifor, atac etc.). Ceva grozav, înspăimântător, așadar. O schimbare neașteptată (a configurației unui loc, a vremii) demnă de intrat în legendă - prin înălțimea/ lungimea troienelor.”
Mătura vântului
Vocabularul nostru păstrează și forme apropiate termenului zăpadă, de exemplu omăt și nămete. Din nou Gheorghiță Ciocioi: „Primul termen este un împrumut din ucraineană. Din obmet. Cu înțelesul de măturare, curățire. Dar și de praf fin de făină așezat pretutindenea la moară, acoperind lucrurile uniform. O curățire, albire a solului, parcă măturat. Nămete (nămeți, plural) provine din limba bulgară - namet. Zăpadă suflată, măturată, adunată morman într-un loc. Rădăcina este tot meta/metati - a mătura, a strânge, a aduna laolaltă. Cu mătura (metla, în bulgară) vântului, viforului”.
De la straiele (lungi) romane la „hainele nemțești”
Și dacă tot am adus vorba de miezurile iernii, să elucidăm și conotațiile termenului haină (haină groasă, de sezon, se înțelege): „Este un cuvânt folosit adeseori la plural: haine. Termen slav, împrumutat de timpuriu din sârbă (limbă în care are o formă mai apropiată de cea cunoscută în română: halina). Limba veche sârbă îl păstrează cu sensul de haină lungă mai ales în textele religioase. Versiunile mai noi ale Bibliei sinodale sârbe tind să elimine însă termenul dat (folosit în doar 3-4 rânduri, prin comparație cu cele anterioare, unde acesta apărea de zeci de ori). Ко се то дотаче мојих «хаљина»? - Mc.5,30. (Cine s-a atins de hainele Mele) - este unul dintre aceste exemple. Evident, de la hainele lungi din perioada romană până la hainele nemțești de astăzi, moda vestimentației a cunoscut diverse etape. Româna, pentru veșminte, costum - îmbrăcăminte în general -, a păstrat numirea de haine. Nu tot același lucru s-a întâmplat cu sârba, unde haina lungă (adeseori largă) - хаљина - desemnează astăzi rochia, îmbrăcămintea unei femei formată dintr-o singură piesă, iar arareori roba”.
Nume cu origine uitată
Averescu - sfânt (și general)
„Fără vreo legătură cu termenul avere. Inițial, nume de botez - Averchie (sfânt prăznuit pe 22 octombrie). În trecut, la noi, întâlnit ca Avercă, Averche, Avăr, Aver (ultimele, cu apocopă) - devenit nume de familie: Averescul, Averescu.
Gusti - bucuros de oaspeți
„Nume purtat de creatorul Școlii de Sociologie de la București, Dimitrie Gusti (1880-1955). Des întâlnit în trecut la noi. Din Avgustin. Cunoscut sub formele Agustin, Agăstin, Gostin, Avgusti, Gusti, Gustea, Gust. Legat de spațiul ardelean, dar ajuns și în Moldova, ori în părțile Buzăului. În Muntenia și sudul Basarabiei - contaminare cu numele provenite din bulgară: Gostiu, Gosti, Gost, Gostin, Gostinov. O prescurtare, aici, a numelui slav Radigost - care iubește oaspeții, bucuros mereu de musafiri”.
Gheorma - invocarea ploii
„Astăzi, nume de familie. În trecut, nume de botez. Purtat atât de oameni obișnuiți, cât și de oameni de seamă (bani, postelnici din Muntenia și Oltenia, în principal, ctitori și binefăcători ai unor cunoscute biserici bucureștene - Albă Postăvari, Hanul Grecilor etc.). Numele este datorat ritualurilor păgâne de invocare a ploii (pe scurt: o păpușă de lut îngropată, ori aruncată în apă, în jelaniile copiilor ori ale tinerelor fecioare). Obiceiul/ritualul (fără o dată fixă) e legat, mai cu seamă, de sărbătorile de primăvară și începutul verii. Astfel, în nordul Bulgariei și sudul României e întâlnit adeseori, în trecut, cu numele de Caloian (Scaloian, Mama Iana/Ia(n)ka, Kabaivan, Dragancio) - desfășurat de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Ioan cel frumos), ca Ermenceo (de Sfântul Ieremia), Gheceo (de Sfântul Gheorghe), Koliu (de Sfântul Nicolae de primăvară), Ghermanul (Gheorman / Ghiorman/ Gheormnceo) - de Sfântul Gherman (12 mai). După Paști, acoperământul păpușii de lut (numită și ea după numele sărbătorii: Caloian, Mamaiană, Gherman/ Gheorman etc.) era format uneori din coji de ou roșu, la rugăciunile de invocare a ploii fiind chemat chiar preotul”.
Tunetul grindinar
Tot aici: „Deși numele praznicului Sfântului Gherman, Patriarhul Constantinopolului (634-733) nu era atât de cunoscut în Balcani, prin împletirea cu obiceiul păgân, acesta va deveni o dată de referință în satele din nordul Bulgariei și bună parte din sudul Munteniei. Astfel, Sfântului îi vor fi atribuite aducerea grabnică a norilor, ploii și tunetelor (fiind numit Gărmea/Gheormea - de la gărm/grăm = tunet, în slavă). Sfântul va fi socotit, totodată, păzitor de grindină (grindinar), ferindu-i pe oameni de nu puține năpaste. Cei născuți în această zi însemnată primeau astfel, la botez, numele de Gheorma/ Ghiorma, născuți de Gherman/ Ghiorman. După trecerea la calendarul îndreptat, în 1924, semnificațiile praznicului religios, dar și practica păgână în sine își vor pierde din importanță, numele de Gheorma fiind întâlnit, totuși, până în zilele noastre”.
Hainagiu - omul alunecos
„Nume întâlnit în sudul țării (mai ales în satele din apropierea Dunării). Fără vreo legătură cu haina/hainele. Aflat mult mai des în Bulgaria (Hainagiev, Hainagiata, Ainagiev etc.). Provine din termenul dialectal bulgar ainagia, împrumutat din turca otomană - ainaci (a se citi ainagi). În tălmăcire: om viclean, șmecher, înșelător, care se ține de glume pentru a se sustrage de la muncă. Inițial, cu înțelesul de oglindar, mic producător, ori vânzător de oglinzi (cel mai adesea, ambulant). Din āyīna (pers.-tc.) = oglindă”.
Agop - de la Iacov
„Formă armeană a numelui Iacov. Nume întâlnit în Moldova, Cadrilater, Rusciuc, București etc.”
Material secundar (cu foto 5)
Pastila de religie
Rusia: 300 de ani de la scoaterea în afara legii a „nebunilor pentru Hristos”
La final, un scurt excurs: „Nebunii pentru Hristos, care purtau adeseori lanțuri, îndurau felurite constrângeri și rătăceau goi, au scoși în afara legii, în 1722, în Rusia. Sub pretextul că sminteau străinii din această țară. Mai grav, în vremea dată, li s-a părut însă rușilor bărbieritul, ori purtatul perucilor. Demonii din picturile bisericilor rusești erau cu toții lipsiți de barbă, asemenea latinilor. Așadar, iadul pe pământ de acum, sub Petru cel Mare”.
„Limba literară a rămas cu zăpadă. Un cuvânt intrat de multă vreme în românește. Din slavă și el. Cel mai probabil din sârbă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Deși slavii îi spun zăpezii sneg, când se referă la căderea unor precipitații - ploaie, zăpadă - folosesc verbul zapasti/zapado, căderea fiind zapadenie. Românii au avut întâi zăpădi. De aici zăpadă”, Gheorghiță Ciocioi
„Fără vreo legătură cu numele Troiei, ori cu cel al împăratului Traian, termenul slav troian/troien/troiu are înțelesul de val, întăritură, morman, dună (de pământ, de zăpadă) întreit/ă”, Gheorghiță Ciocioi
„Cuvântul omăt este un împrumut din ucraineană. Din obmet. Cu înțelesul de măturare, curățire. Dar și de praf fin de făină așezat pretutindenea la moară”, Gheorghiță Ciocioi
„Numele Gheorma este datorat ritualurilor păgâne de invocare a ploii (pe scurt: o păpușă de lut îngropată, ori aruncată în apă, în jelaniile copiilor ori ale tinerelor fecioare)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
