Este foarte greu să scrii despre Dida Drăgan. Nu îi place să vorbească despre ea. Trebuie să o ghiceşti. Să încerci să o cunoşti din cele câteva scânteieri care îi scapă.
Este foarte greu să scrii despre Dida Drăgan. Nu îi place să vorbească despre ea. Trebuie să o ghiceşti. Să încerci să o cunoşti din cele câteva scânteieri care îi scapă. Nu din zgârcenie, ci din prea multă modestie. Şi din prea multă fragilitate. E atât de timidă, încât cu greu a reuşit să povestească despre realizările sale. Sau despre multele premii pe care le-a primit în cariera sa. Cu atât mai puţin despre zbuciumările din viaţa sa. A preferat să-şi laude prietenii, să le spună cât de mult îi iubeşte şi îi apreciază. Dida Drăgan scrie versuri. Nu numai pentru cântecele sale, ci aşa, pentru că are un suflet care arde mereu din iubire, din dragoste pentru muzică, pentru oameni. Dar Dida Drăgan este o femeie foarte puternică, un artist care a intrat în politică şi a rămas nu pentru o carieră, ci să lupte pentru artişti. Dida spune: “Am considerat întotdeauna că adevăraţii artişti sunt personalităţi distincte, adevăraţi mesageri ai Lui Dumnezeu, oameni în stare să-şi poarte crucea talentului până la capăt. (…) Cred că o rază a Lui Dumnezeu m-a călăuzit totdeauna. Legătura cu Dumnezeu este cea mai înaltă formă de iubire, ea presupune intimitate şi forţă interioară, pentru că iubirea este forma supremă de divinitate din noi”. Cât despre CD-ul care însoţeşte această Ediţie de Colecţie, Dida ne-a recomandat să-l ascultăm “ca pe o poveste de dragoste”. Ce am înţeles despre Dida? Este ca o floare fragilă, care se naşte şi trăieşte pe un colţ aspru de stâncă, dar şi aşa este în stare să ofere lumii toată frumuseţea şi puritatea ei.
O floare de colţ.