Floare de colţ

Este foarte greu să scrii despre Dida Drăgan. Nu îi place să vorbească despre ea. Trebuie să o ghiceşti. Să încerci să o cu­noşti din cele câteva scânteieri care îi scapă.

Este foarte greu să scrii despre Dida Drăgan. Nu îi place să vorbească despre ea. Trebuie să o ghiceşti. Să încerci să o cu­noşti din cele câteva scânteieri care îi scapă. Nu din zgârcenie, ci din prea multă modestie. Şi din prea multă fragilitate. E atât de timidă, încât cu greu a reuşit să povestească despre rea­li­ză­rile sale. Sau despre multele premii pe care le-a primit în ca­riera sa. Cu atât mai puţin de­spre zbuciumările din viaţa sa. A preferat să-şi laude prietenii, să le spună cât de mult îi iu­beşte şi îi apreciază. Dida Drăgan scrie versuri. Nu numai pentru cântecele sale, ci aşa, pentru că are un suflet care arde mereu din iubire, din dra­goste pentru muzică, pentru oameni. Dar Dida Drăgan este o femeie foarte puternică, un artist care a intrat în politică şi a rămas nu pentru o carieră, ci să lupte pentru artişti. Dida spu­ne: “Am considerat întotdeauna că adevăraţii artişti sunt personalităţi distincte, adevăraţi mesageri ai Lui ­Dumnezeu, oameni în stare să-şi poarte crucea talentului până la capăt. (…) Cred că o rază a Lui Dumnezeu m-a călăuzit totdeauna. Legătura cu Dumne­zeu este cea mai înaltă formă de iubire, ea presupune intimitate şi forţă interioară, pentru că iubirea este forma supremă de divinitate din noi”. Cât despre CD-ul care însoţeşte aceas­tă Ediţie de Colecţie, Dida ne-a recomandat să-l ascultăm “ca pe o poveste de dragoste”. Ce am înţeles despre Dida? Este ca o floare fragilă, care se naşte şi trăieşte pe un colţ aspru de stân­că, dar şi aşa este în stare să ofere lumii toată ­frumuseţea şi puritatea ei.

O floare de colţ.