x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Identitate

1
Autor: Carmen Anghel-Dobre 16 Mai 2010 - 00:00
Identitate


5711-120484-02_15_gusti4.jpgMuzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" împlineşte astăzi 74 de ani. S-o fi gândit vreodată ziditorul Satului de la Şosea că pentru multă vreme acesta va fi singura dintre creaţiile sale care va rămâne mărturie a trecerii sale pe pământ? Că "expoziţia" cu oameni vii va deveni, în timp, unul dintre cele mai importante monumente ale lumii?

Că, din demonstraţie de vieţuire la sat, muzeul va fi păstrătorul celui mai important tezaur al poporului român: identitatea? Cum ar fi dacă Muzeul Satului nu ne-ar aştepta în fiecare zi cu bisericile sale, cu casele, cu laviţele, cu troiţele, cu ştergarele, cu icoanele sale, cu tot ce a însemnat şi înseamnă loc din care ne tragem toţi? Cum ar fi dacă nu am putea poposi, măcar din când în când, pe acest pridvor al neamului românesc? Fără Muzeul Satului, fereastra spre trecut ne-ar fi închisă. Pentru că vrem sau nu, progresul a făcut ca lumea satului să se schimbe, să dispară tradiţiile, să dispară casele în care au locuit bunicii sau străbunicii noştri.

Progresul a dus la evoluţia omenirii, dar fără tradiţie este ca şi cum ai pune un pui de stejar să crească pe o placă de faianţă. În ce şi-ar mai înfinge rădăcinile? Iar noi, dacă nu ne-am cunoaşte rădăcinile, cum am putea merge mai departe?

Dimitrie Gusti a fost mereu preocupat de ridicarea nivelului cultural al oamenilor de la sate. De progres. Şi-a luat studenţii, prietenii, specialiştii şi a bătut ţara în lung şi-n lat, au cunoscut românul obişnuit cum poate nu l-a mai descusut şi cunoscut nimeni de atunci.
Opera lui Dimitrie Gusti este atât de complexă, încât nu poate fi tratată în doar câteva pagini, mai ales că atâtea decenii nici cunoscătorii, oamenii de ştiinţă nu au putut vorbi deschis despre el şi despre munca sa.

Poate că astăzi metodele de cercetare gândite de Gusti s-au schimbat, dar nouă ne-au rămas documente cu valoare istorică despre cum erau satele româneşti Drăguş, Nereju, Fundu Moldovei, Runcu, Goicea Mare...
Citeşte mai multe despre:   Dimitrie Gusti

Serviciul de email marketing furnizat de