x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Doina şi Ion Aldea-Teodorovici Prietenia, flacără perfectă

Prietenia, flacără perfectă

de Loreta Popa    |    20 Oct 2008   •   00:00

Mirabela Dauer arde ca o flacără. Îşi apără cu dinţii prietenii adevăraţi, iubeşte pentru ei, plânge pentru ei.



Printre puţinii români care i-au susţinut, i-au îmbărbătat şi i-au iubit pe Doina şi Ion Aldea-Teodorovici s-a numărat şi Mirabela Dauer. Când cântă, este o lumină, iar când iubeşte... Nu poţi cânta despre iubire dacă n-ai fost îndrăgostit, nu poţi cânta despre despărţire dacă n-ai trăit una. Mirabela Dauer a colaborat cu mari compozitori de-a lungul carierei, dar cel care a lăsat o amprentă puternică asupra ei a fost regretatul Ion Aldea-Teodorovici. Cine ştie unde ar fi ajuns colaborarea lor şi câte melodii ar fi văzut lumina creaţiei! Dovada prieteniei şi iubirii ei pentru cei doi este recitalul memorabil de la Mamaia din 1992, când i-a invitat pur şi simplu să cânte cu ea. Au fost prietenii ei şi i-a adorat. Nu poate vorbi despre ei fără ca lacrimile să o înece: "Nu pot, îmi face rău să vorbesc despre ei", spune Mirabela.

PROIECTE. "Aici suntem la Festivalul de la Mamaia, unde am susţinut un recital. Aici, la Tinerimea Română", ne arată fotografiile, păstrate cu grijă, îndrăgita interpretă. "La Chişinău i-am cunoscut, dar noi eram prieteni demult. Mi-a dat Ion multe piese, dar nu am apucat să le facem. "Melancolie" care a fost piesa lui Petre, fratele lui, sau "Mi-e dragă viaţa". Am avut multe proiecte cu el, dar asta e. Mi-e aşa greu să vorbesc despre ei. Mi-aduc aminte că nimeni nu voia să le scoată un disc, nici o casă de discuri din România. I-am prezentat Corneliei Andreescu şi Electrecord a fost de acord. După ce au murit toţi voiau să scoată."

DRUMURI. "Mai trec pe acolo, prin locul unde au avut accidentul, şi le pun flori. Îmi spun de fiecare dată acelaşi lucru. Este inexplicabil. Nu se putea întâmpla un accident. Am fost cumplit de lovită sufleteşte. Ei se numărau printre puţinii mei adevăraţi prieteni. Ei au fost prietenii mei de suflet. Între mine şi Ion a fost o legătură extraordinară. Nici nu am apucat să colaborăm ca lumea, pentru că până în 1990 cum să faci asta? Ne-am întâlnit pe nişte coclauri la Festivalul Tineretului, prin 1985, pentru că ei nu aveau voie să stea de vorbă cu noi, şi am primit multe discuri de la ei şi de la Petre. În 1972 am fost ultima dată la Chişinău cu Romanticii, când a fost scandalul cu studenţimea, apoi am mai ajuns în 1989. Atunci ne-am reîntâlnit. A fost un miracol.  El era mereu gata de orice, avea proiecte, spunea mereu facem asta, facem asta... Erau foarte buni prieteni cu Nene Grig, cu Adrian Păunescu, eram prieteni foarte buni, şi nu pot uita cât erau de fericiţi, urmau să primească cetăţenia română, să primească un apartament, aveam multe proiecte împreună. Nu a fost să fie, spune Mirabela Dauer.

RECITAL. "Am făcut atunci "Până la lacrimi", "Melancolie", "Romantica", "Fuga, Fuga, la Bunei". Au ridicat sala în picioare la recitalul meu de la Mamaia din 1992. Asta era prin iulie sau august. În octombrie au fost iar invitaţii mei la Sala Palatului, li s-a scos discul, mergeau lucrurile foarte bine, puteau să meargă perfect. Dar în acel  octombrie, el, care a fost la Tiraspol şi a cântat la umbra tancurilor, şi Doina, au păşit peste o alt fel de graniţă şi le simt lipsa şi acum. Mare păcat, am rămas mai săraci. Vă spun sincer, mă simt ca acasă la Chişinău, ador oraşul acela, alţii merg prin Franţa sau mai ştiu eu ce ţări, eu mă simt bine la Chişinău. Am o petrecere cu ei pe film. După spectacol ne-am dus la nişte prieteni de-ai mei, şefa montajului de la TVR, care stătea chiar lângă televiziune şi i-am luat şi pe ei acolo, cu nene Grig. Au cântat, nene Grig a recitat, nu pot povesti. Îmi face rău... Nu pot vorbi".



"Am fost cumplit de lovită sufleteşte. Ei se numărau printre puţinii mei adevăraţi prieteni. Ei au fost prietenii mei de suflet. Între mine şi Ion a fost o legătură extraordinară. Nici nu am apucat să colaborăm ca lumea, pentru că până în 1990 cum să faci asta?"
Mirabela Dauer

×
Subiecte în articol: doina şi ion aldea-teodorovici