Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne-am suit în trăsioară şi am plecat să călătorim într-o poveste a lumii de demult. A haiducilor, a puştilor, a murgilor năvalnici. “Du-mă murgule în zbor.
Ne-am suit în trăsioară şi am plecat să călătorim într-o poveste a lumii de demult. A haiducilor, a puştilor, a murgilor năvalnici. “Du-mă murgule în zbor./ Sai, mă murge! Că m-apucă dor şi mor, of” sau “Dă murgule cu piciorul/ Dă murgule cu piciorul/ Rupe la poartă zăvorul/ Să mă duc unde mi-e dorul/ Ea să zică, eu s-ascult/ Că nu ne-am văzut de mult (...)” Liviu Vasilică a călătorit şi el. A adunat toate comorile pe care le-a găsit prin satele Teleormanului, şi le-a scos la lumină. Apoi, după ce le-a trecut prin filtrul sufletului său, le-a dăruit publicului. Liviu Vasilică a fost şi rămâne unul dintre acei oameni care s-au îndrăgostit iremediabil de ceea ce înseamnă tradiţie. A scormonit prin lada de zestre a ţăranului şi a venit pe scenă ca o lumină, în fastuosul port popular al strămoşilor săi, jucând aşa cum o făceau, demult, românii de pe Teleorman. De fapt, Liviu Vasilică nu a însemnat numai vocea, a fost un artist complex prin cântec, port şi joc. A cântat de dor, de dragoste, de haiducie, doine de răscolit suflete. Liviu Vasilică era o fire vijelioasă, potrivită pentru repertoriul pe care şi l-a creat. Era atât de plin de viaţă, încât atunci când ultimele acorduri ale melodiei se pierdeau în aer trăiai senzaţia unei împrospătări a fiinţei tale. Ne-am plimbat cu trăsioara şi am ajuns la capătul poveştii întristaţi: “Şi iar verde ca aluna/ Aş muri da’ nu acuma/ La toamnă când o da brumă/ Şi când face vinul spumă”. Liviu Vasilică a murit toamna, la numai 54 de ani.
Citește pe Antena3.ro
