x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viaţa cu parfum de flori

0
Autor: Costin Anghel 19 Ian 2009 - 00:00

Povestea lui Luigi Ionescu este una cu parfum de lalele. Vine din vremea Micului Paris. Luigi, un bărbat dorit de toate femeile, de la spectatoare la... Maria Tănase.



A fost actor. Cântăreţ. Familist. Dar şi un bărbat şarmant, cu mare trecere la femei. Se spunea că nu-şi folosea totuşi şarmul sau... nu foarte des. Oricum ar fi, Luigi Ionescu a fost o apariţie puternică în peisajul Micului Paris.

PE CALEA FERATĂ. La Teatrul de Revistă Constantin Tănase, paşii lui Luigi Ionescu n-au fost uitaţi. Foşti colegi, mai tineri ori mai în vârstă, sunt mereu gata de-o şuetă, de-o poveste despre Luigi, omul cu Lalele.

Romulus Sârbu, membru al celebrului cuplu comic-fantezist Anton şi Romică de la C. Tănase, este primul care-şi deşartă tolba cu amintiri despre Luigi, despre băcăuanul plecat de acasă chitit să ajungă Stea la Bucureşti!

"Luigi era un om extraordinar, talentat, frumos ca bărbat. A fost în mare vogă! Se îmbrăca foarte bine. În smocking negru sau alb. Intra pe scenă şi cânta muzică de  Temistocle Popa ori Radu Şerban, făcea furori. Vocea îi era inconfundabilă, un timbru unic. Nu trebuia să-l vezi, îl ascultai şi-ţi dădeai seama că este Luigi Ionescu". Clipele plăcute, momentele frumoase, toate se rostogolesc în mintea dlui. Sârbu. "Plecam des în turnee. Mergeam cu trenul. Aveam vagoane speciale, cuşete. Când oprea într-o gară, ne treceau pe o linie moartă. Şi acolo stăteam tot turneul. Ne spălam la tulumba aia de apă din gară, vara era bine, iarna... mai greu." Cu Luigi, cu Anton, cu atâţia şi atâţia actori care-au dat strălucire teatrului, renumelui lui Tănase. Cu balerinele suave, frumuseţi uşoare ca fulgii, dar grele plumb în inimile celor care le priveau, de se... îndrăgosteau! Vagonul cu teatru cu ale sale cuşete cu poveşti şi vise stătea pe linia moartă. Actorii, în schimb, atacau sufletele în linie dreaptă! În oraşe, comune ori sate, vagonul lui Tănase aducea un bulgăre luminos de cultură, de umor, de vise. Iar Luigi... Luigi era un fulg din aceia mari, ce dau rezistenţă bulgărelui! Vocea sa impresiona peste tot, frumuseţea şi şarmul lui răpeau inimi şi scoteau suspine din pieptul femeilor. Culmea însă, colegii săi spun că era un mare familist! Prea puţin ar fi băgat acest Frumos suspinele în seamă! Romică povesteşte c-un zâmbet larg... cum până şi Maria Tănase, interpreta-simbol şi mare frumuseţe a României, îi şoptea cât s-o audă lumea: "Frumos eşti «tuţi curu» mătii!". O declaraţie de admiraţie mai mare decât aceasta...

ALTE OUĂ... De un bun-simţ extrem şi de-o discreţie parcă prea mare, Luigi, povestea dl. Sârbu era totuşi un bun... glumeţ! "Eram în vagon. Încercam să-mi fierb într-o spirtieră 4 ouă, alimente favorite în turnee. Pun ouăle la fiert şi mă întorc după vreo 20 de minute. Iau un ou şi-l sparg. Se împrăştie tot! Măi să fie! Le las pe celelalte să mai fiarbă, revin peste şi mai mult timp! Iau alt ou... crud şi ăla! Măi să fie! Lângă, Luigi râdea! Mi-am dat seama că făcuse ceva... Îmi lua ouăle mele fierte şi punea ouă cumpărate de el! Le tot schimba şi nu aveau timp să se fiarbă... M-a păcălit. Râdeau toţi."

BUNICUL BALERINELOR.
Pe măsură ce anii au trecut, munca a devenit din ce în ce mai dificilă. "Cânta cu un singur plămân", spune o fostă balerină. Boala de plămâni îi afecta munca. Plăcerea cântatului rămăsese aceeaşi, şarmul, de asemenea. Lumina din ochi însă devenea mai întunecată. Buna dispoziţie nu-l părăsise însă, nici bunul-simţ. Pe lângă cei care îmbătrâneau veneau ce-i tineri. Actori, actriţe, balerini ori balerine de mare valoare. Luigi Ionescu trebuia să le spună tinerelor... cumva. Şi le spunea "Nepoate". Erau toate nepoatele lui. Iar reprezentantele sexului frumos îl înconjurau cu căldură, cu simpatie. "Buniculeeeeee!", îi strigau ele. Iar răspunsul venea în mod automat! "Da, nepoatelor! Ce v-ar mai face bunicul vouă..." Sunt poveşti interesante. Din spectacole, din spatele scenei. Interesantă este şi povestea dansului în trei pe scenă, cu doar doi dansatori! Luigi şi o balerină. De ce în trei? Pentu că se întâmpla ca balerinele să fie însărcinate. Uneori, chiar în luni înaintate de sarcină! Mariana Budriman, fostă balerină, povesteşte: "Jucam în spectacole însărcinată în şapte luni! Ne scoteau din anumite spectacole când eram gravide, dar ne lăsau în cele în care aveam mai multă costumaţie, nu doar în sutien! Cu domnul Luigi am dansat însărcinată, aveam şapte luni de sarcină, dansam ceva popular, românesc. Dansam pe podele de ziceai ce-i aia!".

O VOCE CATIFELATĂ
Cântăreaţa Mihaela Mihai are amintiri foarte frumoase despre Luigi Ionescu. Este omul care a încurajat-o să meargă pe calea aleasă, cea a muzicii. "Pe Luigi Ionescu eu l-am cunoscut când eram copil. El era în plină glorie cu binecunoscutul «Lalele, lalele». Era modelul de bărbat frumos şi cu o voce foarte catifelată. Pe vremea aceea eu aveam vreo 9-10 ani. Visam să ajung cântăreaţă. Părinţii mei, prin cineva care-l cunoştea, m-au prezentat lui spunându-i că doresc să fiu sprijinită de el ca să mă pot lansa în muzică. Ne-am întâlnit la un dineu organizat de nişte prieteni. El a fost atunci foarte cald, adorabil. Atunci nu se putea vedea dacă eu pot ajunge mare cântăreaţă. Era prea devreme. El a fost însă foarte drăguţ şi m-a încurajat, spunându-mi însă că trebuie să mai aştept un pic, să mai cresc, să mi se formeze vocea. Îmi plăcea atât de mult, îi învăţam cântecele de la distanţă, îl admiram şi-l ascultam cu foarte multă plăcere."
Citeşte mai multe despre:   luigi,   luigi ionescu

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de