x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aşa am simţit (VIDEO)

0
Autor: Roxana Roseti 27 Oct 2008 - 00:00

Mă mai sună din când în când: “Ce faci?”, “Am multă treabă, doamnă”, “Lasă, că e bine, asta te ţine în viaţă. Şi, altceva?”, “Mi-am scos o măsea de minte zilele astea”. “Da? Şi eu! Din care parte?” “Din partea dreaptă”, “Şi eu la fel! De sus sau de jos?”, “De sus”, “Vezi, aici nu ne mai potrivim, la mine e de jos”, râde Marina.

O mai sun din când în când: “Ce faceţi, doamnă, dormeaţi?”, “Eu să dorm, glumeşti.” Într-adevăr, ea să doarmă? Ea, care stă pe internet până pică jos? Ea, care tot timpul trebuie să facă ceva, să-şi justifice existenţa de graţioasă libelulă venită acum ani buni tocmai din Rusia aici, în România, unde ne-a ameţit complet cu fâlfâirea aripilor vocii ei? În căsuţa de la Breaza, unde locuieşte artista, avea să înceapă decojirea cehoviană a sufletului acestei femei. Am pornit spre Marina, la Breaza, cu un alt telefon de-al ei în minte: “Domne’, trebuie să mai apar şi eu, că e păcat de mine!”. Fraza asta m-a pus pe gânduri… De aceea, când am ajuns la ea acasă, am întrebat-o direct, nemotivat, nepermis, nefiresc şi nelucid: “Pentru asta plângeţi înainte de culcare?”. Iar ea mi-a răspuns motivat şi permis: “Nu, plâng pentru Şurik, fratele meu. Suntem în vârstă, nu foarte sănătoşi, cineva va pleca primul… eu nu am să rezist! Acum, că m-ai văzut, nu e păcat de mine?!?”. “Acum, că m-ai văzut, nu e păcat de mine?!?”, răsună lung în mine ecoul vorbelor ei, ca o iluminare, şi într-un mod straniu, ca o renaştere pentru mine. Aşa am simţit.

 

 

Citeşte mai multe despre:   marina voica

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de