A vândut peste 53 de milioane de discuri. A câştigat şase premii American Music precum şi două premii Grammy. Pentru Barbra Streisand, Patti Labelle, Kiss, Kenny G., Cher, Kenny Rogers şi Peabo Bryson a scris numeroase melodii.
A compus totodată mai multe cântece în colaborare cu Bob Dylan, Diane Warren sau Babyface. A urcat pe scenă în concerte alături de Luciano Pavarotti, Ray Charles, Placido Domingo şi BB King. Este vorba de Michael Bolton, un artist apreciat în întreaga lume. Jurnalul Naţional vi-l prezintă, iată, într-o Ediţie de Colecţie. Vă propunem să descoperiţi omul şi artistul Michael Bolton şi să ascultaţi un album excepţional cu hit-urile reputatului artist. Interpretul va susţine la 28 iunie un spectacol extraordinar pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Aşadar, Michael Bolton revine la Bucureşti şi promite un spectacol care nu va fi uitat curând. Concertul intitulat "The very best of me" va cuprinde melodii cunoscute aflate pe primele locuri în clasamentele internaţionale.
Hit-uri pe care le veţi regăsi şi pe albumul ce însoţeşte Ediţia de Colecţie.
Citește pe Antena3.ro