Fineţe de peniţă japoneză

M-aţi întrebat, simplu, cine este Mircea Crişan. Doamne, Dumnezeule!, vă răspund, este un mare COMIC!

Când mă gândesc la el îmi dau seama că impresia lăsată este una totală, excelentă, a unui stil irepetabil. Intra în scenă şi începea să turuie o cascadă de anecdote. Curgea seva umorului din el într-un fel inimitabil. Eu n-am avut onoarea de a juca cu el, dar ca spectator pot spune că este un uriaş şi un subtil umorist. N-a făcut umor din scâlcierea limbii, ci a dat umorului sensuri profunde.

COMENTATOR DE GENIU. El, Mircea Crişan, era un comentator al actualităţii, al vieţii politice, al curajului de a trăi. Arăta o incisivitate fantastică fără să fie rău, agresiv sau vulgar. Ştia să facă o radiografie inteligentă a socialului românesc. Fără îndoială, a fost un comentator de geniu, viu..., iar publicul îl adora pentru asta. Mă doare că acolo, în hăul Europei, s-a pierdut comentariul ironic al vieţii noastre!

Oh! Ţin minte că l-am văzut la Teatrul Ţăndărică. M-a fermecat, făcea multe personaje cu o fineţe de peniţă japoneză. Era foarte talentat în a crea personaje de basm. În Germania a avut succes jucând un Svejk teribil - avea şi datele personajului, şi umorul sănătos şi popular al lui Hasek -, dar nu şi strălucirea aceea din tinereţe, când noi aici aveam nevoie de el să ne aducă lumină! Umorul lui era un medicament, un vaccin pentru oamenii pe care-i iubea atât de mult!

AGRESIV, DAR POLITICOS. În Israel era aşteptat de cei care-l cunoscuseră în România. A apărut pe scenă şi le-a strigat: "Măi, nenorociţilor, ce faceţi voi aici? Vă luptaţi şi cu arabii, şi cu palestinienii...?". Şi i-a tot "certat" aşa, fiind extrem de bine documentat. Publicul ofta fericit în faţa acestui monument tragicomic. Agresa verbal publicul fără a fi vulgar, fără a fi grosolan şi fără răutate. Îi înjura şi asta le plăcea mult: plângeau, râdeau, aplaudau. Avea mult rafinament şi un haz fin.

AXUL OPTIC. Nu pot să nu vă povestesc o întâmplare din tinereţea noastră, din vremea în care se turnau primele comedii pentru marele ecran. Mircea Crişan avea rolul principal în "Ilie face sport", în regia lui Andrei Călăraşu. În prima zi, Mircea s-a comportat ca o vedetă plină de fiţe: "Mă filmaţi doar din unghiul ăsta", "scena asta n-o fac", "vreau asta, faceţi asta"...

Echipa era disperată de capriciile lui, până când Andrei Călăraşu a strigat către Mircea Crişan, părând de-a dreptul speriat: "Ce-ai făcut? Ai rupt axul optic! Ce ne facem? Nu mai putem filma trei zile. Trebuie să trimitem referat la Cinecita, în străinătate, să ne dea un alt ax optic!". Nimeni, inclusiv Mircea, nu a mai suflat o vorbă până s-au terminat filmările. Abia la sfârşit i s-a spus actorului că axul optic de fapt nu înseamnă nimic şi că nu i se impută nici o pagubă. Ei bine, credulitatea, naivitatea, candoarea de copil nu pot fi regăsite decât la un mare actor, aşa cum este el.

La un moment dat, întorcându-se în România, Sorina Dan, fosta soţie a lui Mircea Crişan, mi-a propus să înregistrăm câteva din scenetele lui, cu mine în "rolul principal". Am luat textele, le-am studiat, le-am învăţat, dar nu am putut niciodată să joc în rolul lui. Mi-am dat seama că interpretarea lui Mircea Crişan este mult prea personală şi că nu voi reuşi nicicând măcar să sper că o pot egala!