Revelionul Revoluţiei

Scenetele cu Mircea Crişan din Revelionul 1964 au umplut programul radioului în noaptea dintre 1989 şi 1990.

L-am întâlnit prima oară pe Mircea Crişan în 1963, în studiourile de teatru ale Radioului. Eram interpret copil în faţa microfonului, alături de o trupă redutabilă de copii minune din care făceau parte Gelu Colceag, Gigi Enache, Eugen Cristea, Răzvan Ionescu, Daniel Horhocea şi alţii.

"PROFESORUL". Silvia Chicoş l-a trimis la mine pe Mircea Crişan, care venise cu băiatul lui de 9 ani să joace şi el teatru. Marea actriţă cu vocea ei inegalabilă i-a spus maestrului că eu eram potrivit să-l iniţiez pe băiatul lui în tehnica rostirii radiofonice. A rămas acolo printre noi câteva zile, iar eu, ca o vedetă în rândul copiilor, i-am arătat cum se face. Mi-aduc aminte că i-am dat şi câteva replici în povestea muzicală "Floare Albastră", pe care tocmai o înregistram
atunci.

Mircea Crişan a fost foarte mulţumit şi mi-a dat dreptate când i-am spus că eu nu cred că băiatul va face o carieră artistică. De altfel nici nu s-a întâmplat lucrul ăsta, după câte ştiu eu.

PE VAL. Mai târziu m-am intersectat cu vedeta Mircea Crişan în culisele Sălii Radio. Participam la unul dintre vestitele spectacole de varietăţi cu public ce se ţineau periodic acolo. Eu aveam o scenetă cu N. Stroe, iar Mircea Crişan avea un monolog celebru pe vremea aceea cu "globule roşii" lipsă la inventar. În culise a dat cu ochii de mine şi m-a întrebat îngrijorat dacă intru înaintea lui.

Avea obsesia cunoscută că totdeauna copiii iau toate aplauzele. Cu siguranţă nu s-a întâmplat aşa. Era perioada când Mircea Crişan avea un succes nebun la public cu umorul lui de tip special, cu figura lui de bonom, plinuţ şi simpatic, care scotea poante suculente din orice text mai mult sau mai puţin inspirat. De altfel, în acel an a fost şi turneul Teatrului de Revistă la Paris, unde Mircea Crişan a ridicat publicul din sala Olympia în picioare, ovaţionându-l minute în şir, cu celebrul său monolog cu castravetele.

La Radio a urmat un Revelion 1964, cu scenete şi poante aproape în întregime cu Mircea Crişan. Ştiu bine lucrul ăsta, pentru că mai târziu, peste ani, în 1989, am refăcut Revelionul pregătit pentru cenzură, împreună cu colegul Manole Pavel Dan, introducând fragmente masive din acel program de Revelion cu Mircea Crişan. Era ca un omagiu adus celui care fugise din ţară în anii '60 şi pe care publicul nu-l uitase, auzindu-l ani la rând la Radio Europa Liberă.

IMITATORUL. Am să vă spun câteva cuvinte despre o altă faţetă a talentului lui Mircea Crişan. Aceea de imitator. Avea un dar special de a imita păsări, animale, coloane sonore de film. Ce să vă spun?! Era un fenomen. Mi-aduc aminte cum la o piesă de teatru aveam nevoie de o cucuvea. Colegul meu mai mare, nea Toto, cum îi spuneam noi, îmi zice: "Du-te, Vasilică, şi ia-l pe Crişan!".

Eu am rămas cu gura căscată, descoperind în fonoteca noastră de sunete zeci şi zeci de benzi cu imitaţii marca Mircea Crişan. Am aflat astfel că toate au fost ascunse de furia Securităţii care ordonase ştergerea oricărei urme a lui Mircea Crişan, fugarul şi trădătorul de ţară. Fonoteca radioului păstrează şi azi totuşi multe înregistrări cu Mircea Crişan, prin grija celor care l-au iubit şi l-au apreciat.

Tot în fonotecă se păstrează şi celebra scenetă "Costică, dormi?", jucată alături de fosta lui soţie, actriţa Sorina Dan şi reluată de-a lungul anilor de diverse cupluri de actori.

După Revoluţie, Mircea Crişan a fost o dată în România. A dat un spectacol la Sala Palatului, la care am fost. Am avut atunci o strângere de inimă. Publicul tânăr nu-l cunoştea şi parcă nu mai gusta umorul lui special. Poate a fost doar o impresie. Eu oricum îl consider pe Mircea Crişan unul dintre cei mai mari actori de comedie pe care
i-a dat România.