La propunerea chitaristului Florin Ştefan, Dan Secheli îl înlocuieşte pe Fane Nagy la Semnal M.
La propunerea chitaristului Florin Ştefan, Dan Secheli îl înlocuieşte pe Fane Nagy la Semnal M.
În urma retragerii lui Fane Nagy, grupul clujean l-a cooptat
pe Dan Secheli. Iată “CV”-ul acestuia : “Născut la Baia Mare (22. 01.1969), am
crescut în Tg. Lăpuş, unde la 7 ani am început să cînt la acordeon, primul meu
instrument. După şapte ani mi-am dat seama că nu este un instrument care să-mi
ofere posibilitatea de a-mi descărca energiile artistice, deci căutările mele
au continuat.
LA PESCUIT. Într-o
zi la Casa Pionierilor din Tg. Lăpuş (condusă de prof. Vele Ioan), toboşarul
formaţiei era plecat la pescuit şi era nevoie de un înlocuitor, atunci o voce
din formaţie a găsit soluţia: «Dan, du-te la tobe!». Aşa a început povestea mea
de toboşar şi a luat naştere prima mea formaţie, Akord. Am plecat la Baia Mare,
unde l-am cunoscut pe Zoli Szabo (chitară) şi ne-am hotărît să facem o trupă de
jazz rock, botezată Halley, care în 1991 devine grupul heavy metal Halley.
STUDIO DE ÎNREGISTRĂRI.
Apoi am plecat în Elvetia, unde am deschis un studio de înregistrări la
Interlaken, devenit un punct de întîlnire a multor artişti din ţară şi străinătate.
După un timp l-am întîlnit pe Florin Ştefan, cu care am colaborat şi colaborăm în
proiecte diverse cu muzicieni din SUA. Revenind în ţară, l-am cunoscut pe Ştefan
Boldijar, pentru mine cea mai bună voce din România. Aşa a început colaborarea
cu Semnal M. Îmi amintesc cu plăcere cînd l-am cunoscut personal pe Iuliu
Merca, Ştefan Boldijar, Salamon Francisc (Saci), momente care mi-au marcat acei
ani, iar azi chiar am ajuns să cînt cu Semnal M. Ce fain!
“Prima mea formaţie,
Akord, era compusă din Griguţă Dorin – voce, Adi Vasc – chitară, Dinu Iuga –
bass şi eu, la tobe. Trebuie să mă credeţi că prima noastră piesă, cover bineînţeles,
pe care am cîntat-o împreună a fost «Orizont şi înălţime”, binecunoscuta
melodie a grupului... Semnal M!”
Dan Secheli