Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Targetul lui este Romănia. Şi totuşi, radiourile nu-l difuzează pentru motivul că n-are target.
Targetul lui este Romănia. Şi totuşi, radiourile nu-l difuzează pentru motivul că n-are target.
Locuieşte, impreună cu soţia sa, Georgeta, şi cu fiul lor Adrian, in Craiova, vizavi de Casa Căsătoriilor. De aceea, toate week-end-urile ii sunt "asasinate" de claxoanele nuntaşilor. Locuinţa ii este păzită de un rotweiler şi două broaşte ţestoase. Ţine in casă o colecţie de peste o sută de arici jucărie, cumpăraţi din toată lumea. Are şi trei statui cu chipul său (două de bronz şi una de lemn) făcute cadou de prieteni. Şi cărţi, multe, multe cărţi.
Jurnalul Naţional: O intrebare amară: de ce n-aveţi nici discipoli, nici epigoni?
Tudor Gheorghe: Există mai multe explicaţii. Nu mai sunt profesori mari, in şcolile de teatru, care să impună atitudinea faţă de o meserie atăt de grea. Scena se căştigă greu, centimetru cu centimetru. Pe urmă, tinerii talentaţi de azi vor să fie direct vedete. N-au răbdare să aştepte şi să trudească. La muzica pe care o cănt eu trebuie să ştii ce cănţi, nu e suficient talentul. Deci trebuie să inveţi. Apoi trebuie să inţelegi instrumentul. Deci trebuie să munceşti. Iar ca să fii creativ restaurănd piesele vechi, iţi trebuie, pe lăngă meşteşug şi talent, har. Cine să se incumete la toate acestea?
Citește pe Antena3.ro
Jurnalul Naţional: Marin Sorescu, pe care l-aţi iubit, a fost ministru al Culturii. Dumneavoastră nu v-ar fi plăcut?
Tudor Gheorghe: Lui i-a plăcut, mie nu. Mi s-a propus de două ori...
Jurnalul Naţional: Şi...?
Tudor Gheorghe: Ei, cum mi-ar fi stat? Parcă văd titlurile din ziare: "Tudor Gheorghe, ministrul cobzar". Sau: "In seara asta, va concerta la Sala Palatului, ministrul Culturii şi Cultelor". Cum mai urcam eu pe scenă? Şi nici nu aş fi putut face mai mult pentru cultură decăt fac acum, cu concertele mele.
Instituţia Tudor Gheorghe
Jurnalul Naţional: Nu prea sunteţi difuzat la radio.
Tudor Gheorghe: Aşa e. Cică n-am target. Habar n-au ei că targetul meu e Romănia!... Dar nu numai că nu mă difuzează. Niciodată statul romăn, Ministerul Culturii sau vreo altă instituţie guvernamentală nu m-a trimis in străinătate, să reprezint Romănia. Eu am fost CHEMAT, nu trimis. Am căntat in Europa, Canada, Statele Unite. Am căntat şi pentru comunităţile religioase romăneşti.
Jurnalul Naţional: Care?
Tudor Gheorghe: Cam toate. O dată am dat un concert intr-o pădure. Era, de fapt, inaugurarea unei biserici ortodoxe, iar locul era o poiană. Se amenajase acolo, printre copaci, tot spaţiul caracteristic unei biserici: naos, pronaos, altar... A fost extraordinar.
Jurnalul Naţional: Şi la mai care?
Tudor Gheorghe: Am fost, cum ţi-am spus, la mai toate. O dată, la o asemenea comunitate - nu-i spun numele - , după ce le-am căntat in biserică, pastorul lor a intrat intr-un fel de transă mistică. Sau asta voia să fie... Mi-a "tradus" că Domnul e mulţumit de pasul pe care l-am făcut, dar că trebuie să fac şi pasul următor, adică să mă convertesc. Dacă nu, familia mea va păţi mare necaz. Aici m-am infuriat. Nu poţi scrie ce i-am zis... "De-aia m-ai chemat, mă, aici? Ca să-mi ameninţi nevasta şi copilul?"... Şi iar i-am spus vorbele alea pe care nu le poţi scrie. După care mi-am luat chitara şi am ieşit...
Jurnalul Naţional: Cum vă privesc oltenii din Craiova?
Tudor Gheorghe: In Craiova au fost, pănă in 1990 - imi spunea cineva - trei instituţii care făceau gloria oraşului: Uzinele Electroputere, clubul de fotbal Universitatea Craiova şi Tudor Gheorghe. Electroputere a fost dezmembrată şi văndută iar de Universitatea s-a ales praful. A rămas Tudor Gheorghe.
"Avem o meteahnă: schimbăm prea des miniştrii"
Jurnalul Naţional: Mai credeţi in puterea limbii romăne, intr-o lume anglofonă?
Tudor Gheorghe: Dar tu mai crezi in Moş Crăciun?
Jurnalul Naţional: Da.
Tudor Gheorghe: Hai să-ţi povestesc ce cred eu. Sunt multe cuvinte pe care eu nu le-am lăsat şi nu le las să moară. Dar nu mai pot de necaz cănd oamenii uită numele lucrurilor care incă există. Uite, in "Carul de flori" sunt cuvinte senzaţionale care denumesc componentele carului. Nu ne mai interesează, poate, să ştim din ce e alcătuit un car, dar florile? Florile nu s-au schimbat, au rămas aceleaşi... Nu vreau să ne intoarcem la condiţia socială a ţăranului interbelic. Trăia rău, era vai de capul lui. Nu trebuie să revenim la sărăcie de dragul ideii de a păstra tradiţia. Eu vreau să bat in poarta ţăranului, la Bobiceşti, sau la Morunglav, cănd sunt insetat şi trec pe-acolo, şi să-i spun: "Bă, nea Costică, dă-mi şi mie un pahar cu apă!". Şi el să mă intrebe: "Vreţi cu gheaţă sau fără gheaţă, domnuâ Tudor?" Şi să mă omenească, să mă invite in casă şi să-mi spună: "Vă deranjează aerul condiţionat?". Eu imi doresc ca ţăranul romăn să aibă aceste lucruri. Şi e firesc să fie aşa, intr-o lume modernă şi normală. Nu-l vreau in opinci şi puţind a bălegar... Il vreau curat şi instărit, dar păstrător de tradiţie.
Jurnalul Naţional: In concluzie, ne vom pierde limba?
Tudor Gheorghe: Nu cred, pentru că incă n-o ştim foarte bine. Dar, in ideea de a consolida ceea ce avem, am propus la doi miniştri, pănă acum, un manual alternativ muzical: o istorie a poeziei romăne, de la primele manifestări poetice in limba romănă, pănă astăzi. Numai că noi avem o meteahnă: schimbăm prea des miniştrii... L-am propus lui Maior şi a fost de acord. Dar l-au schimbat pe Maior. L-am propus Ecaterinei Andronescu, a fost şi ea de acord. Cănd să-l pună in practică, au schimbat-o şi pe ea. Am hotărăt să-l fac de unul singur.
Jurnalul Naţional: In ce constă proiectul?
Tudor Gheorghe: Aş incepe cu un set de cinci compact-discuri care să cuprindă toate bijuteriile poetice care l-au pregătit, in timp, pe Eminescu. Iţi dai seama căt s-au chinuit ăştia pănă să ajungă la el? Dosoftei, Miron Costin, pe urmă Costache Conachi, fraţii Văcăreşti... Uite ce scria Dosoftei pe la 1600: "Cine-şi face zid de pace,/ Turnuri de frăţie,/ Duce viaţă fără greaţă/ âNtr-a sa bogăţie,/ Că-i mai bună depreună/ Viaţa cea frăţească/ Decăt armă ce destramă/ Oaste vitejească". Sau Miron Costin: "Norocul la un loc nu stă,/ Intr-un ceas schimbă pasul,/ Anii nu pot aduce/ Ce-aduce ceasul"... Găndeşte-te că amăndoi au fost contemporani cu Shakespeare. Nu e tulburător?... Dacă n-ar fi fost toţi amărăţii ăştia, care să pună pietricică pe pietricică, nu mai avea Eminescu pe ce să urce Luceafărul... El n-a apărut din neant. A apărut ca o culme pregătită şi anunţată de Alecsandri. Cu Alecsandri s-a incheiat procesul acumulărilor. Eu il iubesc pe Alecsandri (răde) pănă la identificare fizică... Pănă aici ar fi primul disc. Al doilea i-ar cuprinde pe Eminescu şi Macedonski. Amăndoi in aceeaşi teacă, primul fiind ultimul mare poet romantic al lumii, celălalt fiind primul mare poet modern al Romăniei. Mai departe, pornind pe filiera filosofico-meditativă, aş pune pe al treilea album pe Eminescu, Blaga şi Ioan Alexandru. Pe al patrulea i-aş pune pe Macedonski, Arghezi, Nichita, iar pe al cincilea pe Ion Barbu. Singur. Pentru mine Barbu este unul dintre marile fenomene ale poeziei romăne. Cheia intregii sale poezii stă in acest vers: "Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Găndire!"... Ei bine, aceste compact-discuri ar fi un instrument de invăţare a poeziei in primul rănd pentru profesori. Pentru că nici ei nu mai ştiu raţiunea şi frumuseţea limbii romăne.
Dumnezeu şi cobza
Jurnalul Naţional: Cum aţi trecut de la chitară la cobză?
Tudor Gheorghe: Am avut un dialog pe tema asta cu "tovarăşul" Dumitru Popescu, zis Dumnezeu. El m-a obligat, pur şi simplu, să invăţ la cobză. M-a chemat intr-o seară la el şi m-a intrebat ceva formidabil: "Tovarăşuâ Tudor - zice - , căţi chitarişti sunt mai buni decăt dumneata, in Europa?". Zic: "Toţi. - Dar vreun cobzar mare ştii? - Nu". Mi-a spus apoi că folclorul romănesc se duce pe răpă, că e in pericol de dispariţie şi că trebuie făcut ceva... Uite cine-mi spunea mie lucrurile astea: ideologul Partidului Comunist! Ce mai, mi-a dat de inţeles că n-am incotro, trebuie să invăţ la cobză. După vreo două luni a venit din nou la Craiova şi m-a chemat la el. "Cum stăm cu cobza?" - m-a intrebat. "Păi, să vedeţi... - Tovarăşuâ Tudor, zice, un secretar de partid iţi spune o dată sau de două ori. A treia oară te uită". Aşa m-am apucat să invăţ la cobză. E un instrument greu de invăţat. Trebuie să ştii să auzi ca lăutarii. Eu sunt - am mai spus-o - cobzarul generaţiilor din era calculatoarelor...
Jurnalul Naţional: Cobza e un instrument autohton?
Tudor Gheorghe: Da. Am găsit-o pe Columna Traiană. Era numită lira tracă.
"Am şi două pistoale: cobza şi chitara"
Jurnalul Naţional: Cănd a inceput să se ducă pe răpă folclorul?
Tudor Gheorghe: Degradarea şi căderea căntecului popular a inceput din clipa in care primul poet anonim a găsit rima nefericită "ogorul-tractorul". Din clipa aia mai era un pas pănă la "Foaie verde-a bobului,/ Mulţumim Partidului". De aici a inceput folosirea căntecului popular ca mijloc de propagandă...
Jurnalul Naţional: A existat şi un folclor al rezistenţei?
Tudor Gheorghe: A existat şi eu chiar am vrut să fac o selecţie... Era o poezie care spunea, de pildă: "Firi-a dracuâ tarla lungă,/ Nu tu soare, nu tu umbră!" Intr-alta vorbea purceaua cu stăpăna: "Firi-a dracuâ de stăpănă,/ Nu venişi cu druga-n mănă!/ Ba să fii tu, de purcea,/ Că mă lua Miliţia".
Jurnalul Naţional: In "Căntecul lui Nea Mărin" aveţi două versuri: "I-au fost dragi pe lumea asta/ Calul, puşca şi nevasta". Am observat că, in poezia populară, apar destul de des aceste trei motive...
Tudor Gheorghe: Calul, puşca şi nevasta au fost reperele bărbatului romăn intr-o lume anterioară secolului vitezei. Calul era cel care-l călătorea, puşca - cea care-l apăra şi nevasta - reperul de stabilitate. Eu am folosit această sintagmă - calul, puşca şi nevasta - in "Căntecul lui Nea Mărin", pentru că mi s-a părut că se potrivesc imaginii pe care a lăsat-o in urmă Amza Pellea.
Jurnalul Naţional: Totuşi, in această ierarhie, nevasta e pe ultimul loc. In alt căntec, mai ziceţi - de fapt, căntecul zice!: "Eu am două doruri grele,/ Dorul meu şi-al măndrii mele,/ Nu-l pot spune la muiere./ Că muierea este ra/ Şi incepe-a blăstăma"... Este mai importantă dragostea de ibovnică decăt dragostea de nevastă?
Tudor Gheorghe: Dragostea de iubită e mai spectaculoasă. Ea reprezintă aventura, adrenalina, măndria bărbatului. De aceea e mai căntată, mai "dezbătută" in căntec. Dragostea de nevastă e aşezată, stabilă, obligatorie.
Jurnalul Naţional: In "Trecui podul pe la Leasă", căntaţi despre dorul de mamă, tată, copii şi nevastă, exprimate prin viteza calului. La primii trei dorul e pustiitor: "De-o fi dorul de la mumă,/ Să măi calul, să-l fac spumă"; "De-o fi dorul de la tată,/ Să măi calul pănă crapă"; "De-o fi dor de la copii,/ N-aşteaptă murgul să-l măi". La nevastă dorul se mai potoleşte: "De-o fi dorul de nevastă,/ Să las calul să mai pască". Ce să insemne asta? Misoginism?
Tudor Gheorghe: Nici vorbă. E vorba de un ciclu de ipostaze ale femeii. Dacă urmăreşti cu atenţie căntecul, observi că aici e vorba şi de femeia-nevastă, şi de femeia-mamă. Ei, bine, orice femeie este mai intăi iubită (măndră) şi e căntată cum se cuvine in această ipostază. Devine apoi nevastă şi pierde din strălucire. Este, insă, in acelaşi timp, mamă, devenind reperul suprem, care nu se mai clinteşte. Dar nu pentru bărbat, ci pentru copii.
Jurnalul Naţional: Calul, puşca şi nevasta lui Tudor Gheorghe care sunt?
Tudor Gheorghe: Nevasta e doamna Tudor, o ştii. Calul e trenul, avionul sau Renault-ul meu vorbăreţ, iar puşca e căntecul. Am şi două pistoale: cobza şi chitara.
"Imi ia mult timp să mă hotărăsc asupra titlurilor, dar pănă la urmă aleg ce trebuie. Pepino Popescu, organizatorul spectacolelor mele - foarte priceput in meseria asta - imi spunea că, chiar dacă nu mi-aş pune numele pe afiş, lumea ar şti că sunt concertele mele. Imi place să cred că aşa este"
Tudor Gheorghe
"Am primit de la un prieten inginer o carte groasă cu titlul in nemţeşte. Introducerea tot in nemţeşte era. Cănd o deschid la mijloc, văd nişte versuri populare romăneşti insoţite de partituri. Era o culegere de căntece bucovinene, publicată la inceputul secolului XX de un austriac. Pe ea am să mă bazez in realizarea unuia dintre proiectele mele. Voi cănta căntece din Bucovina, acompaniat de fanfară"
Tudor Gheorghe
