A dispărut şi omul de cultură

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Murind Paler, locul "omului de cultură" de pe micul ecran şi de pe prima pagină a ziarelor a rămas gol. Ca şi cum ar fi fost singurul care îşi merita atributul.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Murind Paler, locul "omului de cultură" de pe micul ecran şi de pe prima pagină a ziarelor a rămas gol. Ca şi cum ar fi fost singurul care îşi merita atributul.

Orice profesor de liceu spune la repezeală zece nume de vedete de televiziune, dar nu şi numele a trei oameni de cultură activi, citabili ca atare. Scriitorii, cîţi îşi mai onorează condiţia la marile ziare şi din cînd în cînd şi în unele emisiuni "de cultură", n-ar şti nici ei să spună pe loc care sînt personalităţile emblematice ale culturii contemporane. Dacă nu faci specificaţia "dintre oamenii de cultură în viaţă", ţi-i numesc tot pe marii dispăruţi, dar după ezitări şi începînd şirul tot cu Paler. La Radio România Cultural şi în programele TVR Cultural sînt prezenţi actori, scriitori, muzicieni şi pictori cu statut de notorietăţi, însă şi aici sintagma "om de cultură" e întrebuinţată rar, nu în principal, ci ca încă un merit al invitatului. Un editor cu o afacere de succes e prin însăşi acoperirea spirituală a cărţilor pe care le tipăreşte un om de cultură. Marii editori sînt mari oameni de cultură, totuşi, nici unul dintre excepţionalii noştri creatori de edituri nu e solicitat de televiziuni sau de presă în condiţia sa esenţială, de om de cultură. Ca şi cum a fi om de cultură e dovada unei stimabile nedefiniri. Dacă nu mai eşti şi altceva – adică om de cultură şi poet, om de cultură şi pianist –, nu eşti mare lucru.

România a avut oameni de cultură care dădeau formulei un conţinut prestigios. George Călinescu, spre exemplu. A fi fost om de cultură însemna să contezi pentru contemporani ca personalitate ce dă o orientare sănătoasă, productivă culturii naţionale. În toate epocile au existat astfel de personalităţi, al căror cuvînt avea putere de convingere, devenea unitate de măsură a calităţii. Un drept, niciodată contestat al marelui om de cultură, consta în nominalizarea, în botezarea unor tineri de viitor, care asigurau continuitatea în regimul creaţiilor de patrimoniu. Cine are azi autoritatea să spună: Luaţi aminte la cutare compozitor, e un geniu! Sau: Citiţi-i cărţile cutărui scriitor, fiindcă în el avem baza. El o să ne schimbe numele în renume. Cine?

Singurul ministru al Culturii care a avut toată îndreptăţirea să se exprime ca om de cultură a fost Răzvan Theodorescu. Spre deosebire de toţi miniştrii care l-au precedat şi l-au urmat, e unicul cu un discernămînt major în cultură, singurul care, în ciuda fidelităţii sale de partid, îşi păstrează discernămîntul întreg, la nivelul marilor valori, dar şi la nivelul acţiunilor curente în cultură. De aici, de la bicisnicia miniştrilor şi a funcţionarilor cu putere de decizie în cultură şi învăţămînt începe dezastrul. Marea cultură se construieşte, nu se administrează. Octavian Paler a avut acest dar substanţial şi rar, a construit un tip de respect profund european pentru omul de cultură.