x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A nu fi victimă a devenit o vină

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Aug 2021 - 07:00
A nu fi victimă a devenit o vină


Egalitatea ontologică, în drepturi și juridică între toate persoanele umane, în pofida diferențelor de tot felul, este temelia a tot ceea ce numim societate liberă și democratică. Și se uită adesea cât de greu s-a ajuns aici. Ceea ce nouă ne pare astăzi un principiu de la sine înțeles (cel puțin în Occident) a trebuit cucerit, și nu ușor.

Nu foarte de mult, persoanele de culoare nici măcar nu erau considerate persoane, ci bunuri/mărfuri/„active”. Evreii erau cetățeni de mâna a doua ce reprezentau o amenințare la adresa ordinii sociale. Femeilor nu li se recunoștea calitatea de subiecți juridici. A fi parte a unei minorități sexuale era o infracțiune pentru care ajungeai la închisoare. Iar oamenii cu diferite dizabilități nu erau priviți ca fiind pe de-a întregul oameni.

A nu fi ca majoritatea era, după caz, fie o dovadă de non-umanitate sau sub-umanitate, fie o vină.

Suferințele minorităților nu au luat sfârșit automat după eliminarea treptată din legi a inegalităților juridice. Prejudecățile adânc înrădăcinate, precum și rezistența structurilor de putere și control de resurse bazate pe inegalitate, au persistat. Însă în timp devin tot mai puțin influente, pe măsură ce minoritățile participă în mod natural tot mai intens la procesele de cooperare socială.

În prezent însă, „antreprenori politici” ce se erijează în reprezentanți ai minorităților oprimate poartă o luptă pentru putere în sens invers. A fi alb, bărbat, heterosexual și sănătos a devenit concomitent o vină și un stigmat al unei monstruozități a dominației. Nu mai contează ce faci și ce spui: ca alb, nu poți fi decât rasist; ca bărbat, nu poți fi decât misogin; ca heterosexual, nu poți fi decât homofob; ca persoană fără dizabilități, nu poți fi decât able-ist. Ești purtător al unor păcate originare pentru care nu există mântuitor, ci doar autoflagelare continuă.

Nu este de mirare atunci că persoane caucaziene, în special din mediul universitar, au ajuns să își inventeze false identități non-albe pentru a-și construi cariere în industria antirasismului. Statutul de minoritate oprimată a ajuns un asset de capital simbolic al cărui preț urcă galopant pe bursele recunoașterii sociale. E ca și cum ți-ai tăia în mod voluntar o ureche pentru a ajunge să participi în mod magic la esența lui Vincent van Gogh. Ironia tristă este că apostolii noului antirasism nu realizează că nu fac decât să reconstruiască teoria supremației rasei albe, de data asta ca încarnare a Răului.


Serviciul de email marketing furnizat de