x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  Un bărbat de 81 de ani a leșinat în biserică de Bobotează

 Un bărbat de 81 de ani a leșinat în biserică de Bobotează

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2025   •   13:00
 Un bărbat de 81 de ani a leșinat în biserică de Bobotează
Sursa foto: Hepta

Un bărbat de 81 de ani a leșinat, luni dimineață, într-o biserică din Piatra Neamț, în timpul slujbei de Bobotează. Autoritățile prezente s-au autosesizat după ce acestuia i s-a făcut rău și a căzut, informează Jandarmeria Neamț.

„Astăzi, 6 ianuarie a.c., în jurul orei 08:50, jandarmii aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii publice la manifestările religioase organizate cu ocazia sărbătorii Bobotezei, în zona unui lăcaș de cult din municipiul Piatra Neamț, au observat că unui bărbat care participa la slujbă i s-a făcut rău și a căzut”, a transmis sursa citată.

Autoritățile au constatat că bărbatul nu avea puls și nu respira. Prin urmare, acestea au început să acorde primul ajutor, efectuând manevrele specifice de resuscitare și au apelat numărul de urgență 112 pentru solicitarea unui echipaj medical specializat.

După câteva manevre de resuscitare, bărbatul a început să prezinte semne vitale și să respire. La ora 09:05, persoana a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Neamț, potrivit sursei citate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: biserica Boboteaza lesin