Cred că psihicul uman, precum întreaga conformaţie a existenţei noastre, are la bază o lege, care determină în mod esenţial modul de a gândi, a simţi, emoţiile, ca şi evenimentele vieţii de zi cu zi; legea atracţiei. Nu sunt singura care susţine o asemenea ipoteză; mulţi mari iniţiaţi, mistici şi chiar oameni de ştiinţă au aceeaşi părere. Existenţa noastră e mişcată şi determinată de un proces de atracţie, care ne face să ne comportăm ca nişte magneţi atunci când condiţiile sunt îndeplinite. Recunoaştem “fierul”, fără a fi conştienţi că facem aceasta şi-n ce priveşte puterea de recunoaştere nu avem nici conştienţa deplină că facem asta, nici posibilitatea de a controla sau a schimba ceea ce deja am atras în experienţa vieţii de zi cu sau în mintea noastră. Spun “fierul” în mod simbolic, căci “fierul” nostru e cu mult mai complex şi se referă la gandurile, sentimentele, emoţiile noastre, precum şi la ceilalţi oameni, care la rândul lor au gânduri, sentimente şi emoţii; toate acestea creează condiţiile de atracţie a unor oameni şi de respingere a altora. Trăirile noastre conţin acea forţă de atracţie necesară pentru a ne oglindi unii în alţii, pentru a ne recunoaşte pe noi înşine sau mai bine spus pentru a ne recunoaşte chipul lăuntric. Noi nu avem doar un chip fizic, nu avem doar feţe şi trupuri fizice, pe care le putem analiza cu ochii fizici, ci avem un chip ceva mai fascinant, mai puternic, o faţă lăuntrică, compusă din gânduri luminoase şi gânduri întunecate, din percepţii corecte şi greşite, din alegerile pe care le-am făcut în fiecare eveniment de viaţă pe care l-am trăit. Aici sălăşluieşte forţa de atracţie sau aceste chipuri interioare, făcute în mod special dintr-o plămadă pe care am dat-o uitării, pe care am ascuns-o în adâncul inconştient sau într-un soi de semiconştienţă, “se atrag”, se întâlnesc şi se pot recunoaşte unul în celălalt.
Aşa cum nu ne putem vedea feţele fizice singuri (dar ceilalţi ne pot vedea, nu-i aşa?), exceptând situaţia în care le privim în oglinzi, şi acest chip interior ne este vizibil doar parţial. Cea mai mare parte a chipului nostru lăuntric ni se arată halucinant cu ajutorul unei oglinzi speciale, aceea formată din oamenii şi situaţiile de viaţă care ne înconjoară. Legea atracţiei tocmai asta face; atrage fără greş oglinzile în care ne putem recunoaşte, iar dacă nu ne place ceea ce vedem pe lângă noi, dacă simţim respingere, agresivitate, violenţă, manie, ură şi alte trăiri negative, oglinda pare să ne spună că acele trăsături ale propriului chip interior trebuie conştientizate şi schimbate în noi înşine. Pentru că nu suntem conştienţi de fenomenul “oglinzii” în lumea noastră, nu înţelegem ce ne arată ea şi credem, precum bebeluşii, că chipul din oglindă e a altui copil, noi ne repezim asupra lumii, o învinuim, o blamăm, o acuzăm pentru suferinţa noastră lăuntrică şi nu facem decat să încercăm să spargem oglinda care ne arată lucruri urâte. În esenţă, lumea-i oglinda care ne arată chipul propriei minţi. E greu de acceptat una ca asta, mai ales atunci când ni se pare că noi n-am face cu nici un chip ceea ce fac alţi oameni, totuşi, acolo, tocmai acolo unde vedem că n-am face cu nici un chip, avem nevoie să privim cinstit, căci acolo putem decoperi ceea ce am reprimat, ridurile şi brazdele adânci ale chipului nostru lăuntric. În virtutea fenomenului de atracţie, nimeni şi nimic nu-i întâmplător “atras” în preajma noastră. Înţelegerea acestui lucru ne ajută să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce ni se întâmplă, să ne retragem în noi înşine, să ne recunoaştem părţile întunecate, umbrele, oricat de mari ar părea ele, oricât de hidoase, căci nimeni nu le-a creat cu bună ştiinţă, ci doar din pricina inconştienţei umane. Noi suntem precum aparatele fără carte tehnică. Ne descoperim legile de funcţionare din mers, prin propriile experienţe şi asta face să ne privim pe noi înşine prin fereastra înţelegerii lui Hristos: “Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac!”. Noi ne putem ierta pe noi înşine, ne putem cunoaşte privind lumea şi ne putem vindeca minţile şi sufletele rănite din pricina inconştienţei privitoare la modul în care ne creăm realitatea.