x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ali pleacă de la UB 40

Ali pleacă de la UB 40

de Alex Revenco    |    27 Ian 2008   •   00:00

Reactivarea unor formaţii de renume a ajuns aproape o modă, numai în 2007 înregistrându-se numeroase comeback-uri.

Reactivarea unor formaţii de renume a ajuns aproape o modă, numai în 2007 înregistrându-se numeroase comeback-uri. În afară de concertul Led Zeppelin din decembrie, consi­derat “senzaţia” anului, şi alte reuniuni s-au bucurat de mare succes: show-urile Sex Pistols (toate sold-out în timp record) sau turneele The Police, Van Halen (cu David Lee Roth), Spice Girls, mai puţin Genesis, trupa lui Phil Collins nereuşind să ajungă la înăl­ţi­mea aşteptărilor (deh, e greu fără Peter Gabriel!). Nici 2008 nu e lipsit de reveniri spectaculoase, tocmai s-a anunţat primul turneu Yazoo, după 25 de ani (Alison Moyet & Vince Clarke), urmează Tina Turner care va urca pe scenă (alături de Be­yonce) la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy, apoi legendarul grup punk New York Dolls sau celebrul cvartet jazz- rock Return to Fore­ver, cu Chick Corea – keyboards, Al Di Meola – chitară, Stanley Clarke – bass şi Lenny White – tobe. Să nu mai vorbim de bursa zvonurilor, potrivit căreia Pink Floyd (zice toboşarul Nick Mason), Kinks (spune Ray, dar dezminte Dave Davies) sau Jackson 5 (cu Michael Jackson inclus) ar fi şi ei pe lista ce­lor care doresc să re­nas­că în acest an. Dar există şi excepţii de la regulă, solistul Ali Campbell anunţând recent că va părăsi UB 40, după 30 de ani şi peste 70 de milioane de discuri vân­dute. Motivul “divorţului”? Colegii de formaţie, inclusiv fratele său, Robin, nu înţeleg de ce liderul grupului acor­dă o atenţie mai mare proiectelor solo, în detrimentul celor comune.

×
Subiecte în articol: editorial