Am intrat intr-o coalitie militara, nu intr-un supermarket gratuit

Din 2 aprilie 2004, Romănia e membra a Aliantei Nord-Atlantice. Nu e o noutate absoluta in istoria sa, marcata de zig-zaguri intre coalitii politico-militare de conjunctura.

La scara destinului national, admiterea in NATO isi are corespondentul in intrarea in Tripla Alianta (1883), in Tripla Intelegere (1916), in Mica Intelegere (1921) in Axa (1940), in Coalitia Antihitlerista (1944), in Pactul de la Varsovia (1955). Pentru Romănia de azi, admiterea in NATO e in linii mari o negustorie buna. Mai ales ca, spre deosebire de alte momente, nu exista o alta alianta care sa ne fi facut cu ochiul. De aici insa pana la a prezenta admiterea drept un moment unic in destinul acestor meleaguri de la Dromichete incoace mi se pare o exagerare mai mult decat necuviincioasa, asemanatoare celei care infatisa Romănia ca pe un garant al pacii mondiale, iar pe Nicolae Ceausescu ca pe o stea a Universului nemarginit. O asezare a momentului in context istoric mi s-ar fi parut mult mai nimerita. Nu numai pentru ca asa cere luciditatea, dar si pentru ca ne-ar fi scutit de euforiile fetei de pe soseaua de centura ajunse membra a Academiei. Coalitiile in care s-a varat - de voie sau de nevoie - Romănia au fost, desigur, coalitii diferite intre ele si diferite de NATO. Unele n-au ajuns sa ne pretinda implicarea militara efectiva (Tripla Alianta, Mica Intelegere, Pactul de la Varsovia), functionand mai ales drept coalitii politice. Altele ne-au cerut-o. Cu imense jertfe umane si materiale, cu aducerea existentei noastre nationale pe muchie de cutit (Tripla Intelegere, Axa, Coalitia antihitlerista). De la unele ne-am ales cu foloase. De la altele, cu ponoase. Exceptie facand aderarea la Tripla Alianta, tinuta in secret, toate celelalte aderari au starnit, asemenea admiterii de acum in NATO, jubilatii de nunta cu lautari. Repede urmate, potrivit firii nestatornice a romănului, de lamentari de inmormantare cu bocitoare. Asta si pentru ca politicienii vremurilor respective nu erau mai prejos de politicienii zilei de azi in tragerea pe sfoara a poporului romăn, singurul care plateste din greu pretul unei optiuni riscante in plan international.

Sa spunem, asadar, lucrurilor pe nume. Prin actul de la 2 aprilie 2004 am intrat intr-o coalitie militara si nu intr-un supermarket gratuit. De aceea, manevra prin care puterea PSD-ista, beneficiind de o opozitie cu orizont marunt, a directionat intreaga abordare a momentului in directia petrecerilor cu mici si drapele, mi se pare o dovada de neta iresponsabilitate. De altfel, trebuie precizat ca dintre cele sapte state admise acum, doar Romania si Bulgaria s-au dedat la spectacolul penibil al sarbatoririi de proportii nationale. S-a vazut inca o data ca aceste tari continua sa joace in Europa rolul fetelor de la tara care-si pun la bariera, inainte de a intra in oras, pantofii tinuti pana atunci in punga de plastic. Era normal sa se vorbeasca despre avantaje: un spor de imagine a Romăniei in lume, micsorarea marjei de actiune a tezei conspiratiei universale impotriva tarisoarei noastre dragi, departarea pericolului reprezentat de iredentismul maghiar si, prin asta, estomparea temei ultranationaliste pe plan intern, garantarea securitatii. Dar era normal sa se vorbeasca si despre costuri. Fie si pentru ca opinia publica trebuie pregatita pentru aparitia unor solicitari din partea Aliantei ce vor presupune costuri materiale si umane. O pregatire absolut necesara acum, dupa ce-am intrat oficial in NATO, deoarece, dupa acest moment, opinia publica va percepe altfel decat pana acum participarea noastra la actiunile militare efective ale Aliantei. Participarea de pana acum a beneficiat de sprijin popular masiv in conditiile in care a fost prezentata drept o conditie esentiala pentru a avea acces in Raiul Occidental. Dupa ce se vor convinge ca admiterea nu le-a adus damburile de mamaliga si raurile de lapte fagaduite de politicieni, romănii nu vor mai fi atat de entuziasti. Mai ales cand vor constientiza costurile umane si materiale ale participarii efective.

Ar fi fost normal astfel sa se vorbeasca si de costuri, deoarece Romănia intra efectiv intr-o Alianta modificata radical de Noul Concept Strategic, adoptat la Washington la 23-24 aprilie 1999, la aniversarea a 50 de ani de la crearea NATO. Noul Concept Strategic fusese deja experimentat in agresiunea impotriva Iugoslaviei. Sub semnul articolului 5 al Tratatului, timp de 50 de ani, NATO a fost o organizatie militara defensiva, de aparare a tarilor membre impotriva unei amenintari exterioare. Evident, Iugoslavia nu ameninta nici o tara din Alianta. Interventia militara s-a facut in numele Noului Concept Strategic. E vorba de posibilitatea actiunii militare dincolo de hotarele NATO pentru impunerea unor valori pe care mai-marii Aliantei le considera universale. Âşi, ceea ce e mai grav, prin Noul Concept Strategic, bombardarea Belgradului s-a putut face prin sfidarea Consiliului de Securitate al ONU. Âşi justificata printr-un concept confuz: respectarea anumitor valori de catre conducerea unui stat din afara Aliantei. Amenintarea teritoriului unui stat membru n-are nevoie de prea multe interpretari. Amenintarea valorilor democratice lasa insa loc abuzului. Dintr-o alianta defensiva, cu un criteriu clar, NATO s-a transformat intr-o alianta agresiva, cu un criteriu confuz de declansare a unei interventii militare. Noul Concept Strategic a creat posibilitatea ca Alianta sa intervina militar si dincolo de hotarele sale, transformandu-se dintr-o Coalitie defensiva intr-una agresiva. Sub semnul Noului Concept Strategic, Romănia ar putea fi convocata sa se implice militar in diferite parti ale lumii de la Republica Moldova pana la Federatia Rusa. Ea ar putea fi convocata sa se implice militar chiar in Romănia, avand in vedere ca-n materie de respectare a valorilor democratice regimul PSD sta tot mai prost. In cazul unor tari vecine, participarea ne-ar putea ridica mari probleme morale, iar in cazul unor tari departate, mari probleme materiale. Speculand complexul provincial al romănilor, guvernantii n-au catadicsit pana acum sa dezvaluie cat ne costa prezenta noastra in Irak, Afganistan, Kosovo. Fie si macar din respect pentru poporul romăn, care plateste expeditiile noastre militare pe planeta, s-ar fi cuvenit ca Guvernul sa prezinte Parlamentului costurile acestor deplasari.

In toiul montajului literar-artistic de la Casa Alba, presedintele american a reiterat teza ca NATO are drept adversar terorismul international. Daca terorismul international e realmente un dusman de temut, exprimand interese politice si economice temeinice, atunci putem vorbi de cel de-al patrulea razboi mondial (dupa cel din 1914-1918), cel din 1939-1945, cel din 1947-1948 (cunoscut si sub titulatura de razboi rece). Ca orice razboi, cel de-al patrulea, cu terorismul, poate lua amploare si, in consecinta, poate cere Romăniei, ca membru al Aliantei, jertfe umane si materiale serioase. Prin intrarea in NATO am facut o optiune pe termen lung. Or, pe termen lung, istoria are hachite si ceea ce pare azi stralucitor pe bolta politicii planetare ar putea fi maine un astru de cenusa. Sa nu uitam ca si intrarea in primul razboi mondial a iscat in Bucuresti si in tara sarbatori campenesti. Pentru ca, nu peste mult timp, sa vina dezastrul de la Turtucaia. Asemanator, intrarea tarii in razboiul dus de Axa a fost proclamata ca o zi istorica. Asta pana la dezastrul de la Stalingrad. Desigur, pe termen scurt nu se va vedea daca am pariat pe castigator sau pe perdant. Asta nu inseamna sa abordam admiterea asa cum a facut-o regimul PSD: cu discursuri bete de atatea clisee bombastice, cu ziua libera si cu spectacolele tipice Romăniei de azi, in care bikinii fatucelor de la A.S.I.A. fac casa buna cu cei tetra ai fetelor de la Capalna. Cititi-l maine pe Mircea Cartarescu