x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Amăgire!

0
Autor: Vasile Seicaru 02 Noi 2008 - 00:00

Toamna asta, care nu mă ştie pe de rost, m-a surprins total nepregătit! Nu în sensul că n-am pus de murături, zacuscă sau conopidă! Când m-a căutat (că mă caută, ca şi pe tine, trebuie doar s-o simţi şi s-o primeşti), eram în pădure cu gândul!


Nu ştiu de ce de la o vreme nu mai găsesc ce caut, nu mai aud ce-i de auzit, nu mai văd nici pe departe ce-i de văzut! Mă simt păcălit! Dar hai să fiu sincer cu tine... mă las păcălit! Dar îmi convine asta tocmai pentru că am învăţat să primesc ce mi se dă, să nu mai intervin nici măcar cu imaginaţia în oferta atât de ispititoare! Ce, nu vezi ce bună-i reclama asta? Dacă te obsedează după ce, şi cât vezi, înseamnă că e bună, că şi-a făcut treaba cel care vrea să câştige! Ce nu vezi, nu ştii că totu-i ofertă şi cerere?... cerere şi ofertă?

Toamna! Te mai bântuie şi de data asta gândul că frunzele nu mai au puterea să se ţină de crengi, că iarba nu mai are vigoarea, dar nici căderea de astă vară să te îmbie s-o calci, că roua rece a dimineţii mai degrabă alungă păsările decât să le cheme, că ceaţa atât de deasă te îndeamnă să-ţi aduni gândurile decât să le risipeşti!... Faci apoi câţiva paşi prin cameră, (eu uneori mă simt atât de străin la întâlnirea cu mine însumi, că tresar de uimire), te uiţi în oglindă şi regăseşti un chip care te priveşte cam încruntat, uneori chiar comic, dar sigur că imediat, împăcat cu tine, dai bineţe gândului bun şi îţi dai seama că ai atâtea de făcut, de trăit, de intrat imediat într-un cotidian atât de familiar şi familial, atât de anost şi banal, încât te întrebi cu ce te mai poate surprinde viaţa asta! Anul acesta, toamna nu-mi vine deloc ca o mănuşă, n-o aşteptam atât de devreme, n-o bănuiam atât de rece cu mine, atât de... da, de grăbită să plece spre nu ştiu ce. Mă simt iremediabil pierdut în cadrul oferit de toamna care nu-mi aduce nimic nou, nimic interesant, nici măcar ceva foarte viu! Toamna asta nu mă mai poate face să plâng, nici să mă întristez, nici măcar nu mă îndeamnă să mă joc pe aleile ei... doar să-mi dea un sentiment de nelinişte că totul pentru mine e veşnică tranziţie... de toate felurile! Toamnele mele, în ultimii câţiva zeci de ani, sunt doar aşteptări că va veni viaţa în roz, cu perdele în mov şi alb, cu ceruri bleu şi argintiu, cu miresme îmbietoare, cu susur de apă dulce... viaţa în roz: ... ce prostie fără noimă şi sens!

M-a atins toamna cu aripa ei amăgitoare şi vicleană! Doar merele din pomii mei stau şi acum în crengi. Ce, nu ţi-am spus că nu le culeg niciodată? ... Nici pe ele, nici pe nuci, prune, caise, vişine sau cireşe! Mai umblă prin pomii mei veveriţele! Ele îmi sunt prietene, că altfel n-ar sta atât de liniştite în preajma mea, încât aş putea să mi le aşez pe umăr! Alteori mai ţipă noaptea câte o bufniţă sau vreo cucuvea... Rar, foarte rar! Atât de rar, cât să mă sperie puţin, dar să mă şi neliniştească pentru o noapte, două! Bufniţele, cucuvelele, pisicile negre, când trec prin faţa noastră, prevestesc ele ceva? Ştiu ele ceva? ... Prostii! Toamna asta n-o să mă mai lase păcălit! Poate iarna care va veni cu aceleaşi veşti! Veşti bune, veşti rele! ... Şi apoi timpul (fratele meu vitreg) spune că trece fără să-l bag în seamă, că-i sunt indiferent! Cică el vindecă ... Ce ştie el, ce vede el?...  Doar zăpada când va veni mă va putea regăsi liniştit... Doar fulgii care vor cădea albi şi moi, pe copaci, pe case, pe băncile părăsite, pe alei, pe morminte! Nu-ţi fie teamă de uitare, draga mea! Ea nu va veni! ...doar că tu nu-mi mai faci nici un semn! Şi când nu-mi mai faci, îţi simt adierea atât de aproape în preajma mea!

Citeşte mai multe despre:   atăt,   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de