America obeza

Obezii pe care-i vezi peste tot in Canada si Statele Unite sunt o realitate socanta.

Nimic din ce stiai din carti si din filme despre lumea de dincolo de Atlantic nu te lasa sa le banuiesti omniprezenta. Recensamintele supraponderalilor, desi tulburatoare si de natura sa provoace viziuni ale viitorului de cosmar, sunt mai putin terifiante, ca spectacolul unor piete sau bulevarde din Toronto si New York forfotind de supergrasi veseli. M-am aflat la un moment dat intr-un vagon de metrou, la o ora tarzie, in imediata vecinatate a vreo cincisprezece obezi de culoare, galagiosi, venind probabil acasa de la una din nenumaratele lor intruniri consolatoare, unde gonflarea e tratata nu numai ca un necaz confortabil, ci si ca o noua virtute. In randurile populatiei minoritare, numarul corpolentilor, ajunsi de tineri la un chintal si jumatate, e mai mare decat printre albi. Cand te nimeresti intr-o lume plina de matahalosi, vezi altfel tara si problemele ei.

In seara aceea, in metroul cotropit de asociatiile de osanzosi bine dispusi, indiferenti la lumea din preajma, vorbind tare si relaxati, cu un soi de voluntarism etnic ocrotit de legi, am avut sentimentul unei evolutii ireversibile. Gasindu-ma mai apoi in Canada, in anturajul unor tineri elefantizati, dar plini de ei si de tabieturile vietii tihnite de obez, mi-am dat seama ca inmultirea peste poate a uriasilor s-a produs concomitent cu un soi de constientizare negativa a fenomenului. Nu in sensul gasirii unor solutii nationale pentru revenirea la normal, cat in legitimarea buhairii, ca o izbanda a democratiei americane. Un obez se considera in afara normalului si e complexat numai cand traieste printre slabi. Cand are in preajma tot neamul de falcosi, gusati, burduhanosi si implatosati de grasime, pana si cel mai frustrat obez se simte eliberat de o obsesie. Ce e de-a dreptul de neinteles pentru europeanul nedeprins sa imbuce in mers e multimea celor care mesteca. Mai bine zis, populatiile de umflati care mesteca in permanenta ceva. Nu orice fel de mancare, ci alimente "care nu ingrasa". Iar daca ingaduinta de sine a baietilor obezi ar putea fi pusa si pe seama unui tip de indolenta sociala venind din bunastare si siguranta zilei de maine, indesirea stihinica a domnisoarelor pantecoase, late si groase, imbracate indecent de sumar vara, scuturandu-si pulpele gigantice mai mult lateral decat spre inainte, rontaind la nesfarsit biscuiti dietetici sau inghitind una dupa alta portii duble de "inghetata americana" - ea insasi de doua ori mai mare ca orice inghetata mare europeana - e marca unui fenomen care a scapat complet de sub control. Daca asta e si, mai ales, daca asa o sa arate in anii ce vin America, inseamna ca lumea a luat-o razna de tot si noi invidiem un drum foarte scurt spre pierzanie. Ce se petrece acum in America nu e triumful bunastarii, ci o lipsa de masura clinica, pe cale de a fi proclamata drept noua masura a calitatii vietii.