Anotimpuri furate!

A fost o vreme când mintea nu m-a ajutat să înţeleg de ce ai venit atât de devreme, de ce-ai rămas până la sfârşit şi de ce ai plecat cu atât de mare mirare pe chip. Pentru noi, primăvara nu a venit niciodată la timp! Ba ne-a mai fost dor de iarnă şi n-am fi lăsat-o să plece, ba ne-am trezit cu mugurii pomilor din grădina noastră prea devreme înmuguriţi, ba venirea primăverii ne-a fost atât de luminoasă şi am fost pe loc orbiţi de strălucirea ei tainică şi am tresărit surprinşi de cât de dor ne-a fost de ea.

Ţi-au plăcut atât de mult florile simple, dar atât de vii colorate, ţi-au plăcut imortelele, florile de câmp, şi atât de mult liliacul bătut, alb, mov... alb. Câţi se mai bucură azi de florile rare de liliac, de trei, de cinci petale, pe care dacă le descoperi ţi le pui imediat în sân, şoptindu-ţi o dorinţă numai de tine ştiută. Garoafele albe sau roşii pe care ţi le aduceam destul de des, însă păcat... nu suficient de des pe cât aş vrea acum să ţi le fi oferit, te făceau de fiecare dată atât de fericită.

Îţi plăcea să faci cadouri simple şi să-mi urmăreşti reacţiile atunci când le primeam... odată mi-ai dăruit un câine! A fost o întâmplare de care de fiecare dată când îmi amintesc, un zâmbet mă încearcă, o privire înapoi mă îndeamnă. Un câine mic, frumos, născut foarte aproape de ziua mea, un căţel din părinţi campioni, cu fundiţa roşie la gât, o surpriză atât de aşteptată, pentru că ştiai că mi-l doresc! M-ai aşteptat în stradă, în faţa casei, când ştiai că vin din lungile mele drumuri, i-ai dat drumul din braţele tale să vină către mine... şi el a venit privindu-mă cu ochii mici şi foarte miraţi, dând foarte repede din codiţă... parcă îşi dorea să-l iau repede în braţe! Acum, după atâţia ani, înţeleg altfel semnificaţia gestului tău! În fond, un gest banal, ar spune unii, şi poate nici atât de original, dar eu mi-am adus aminte de întâmplare şi ţi-am povestit-o pe scurt, pentru că simt că-mi eşti prieten şi poate nu te plictisesc aşa de mult!

Gesturi simple, nici o dorinţă expresă sau specială! De fapt, tu nu mi-ai cerut niciodată nimic!... O dată te-am surprins la fereastră aşezând pe pervaz firimituri de pâine pentru păsări! Câteva aşteptau atât de aproape de mâna ta fără să se sperie. Nu mi-ai spus niciodată de prietenia ta ascunsă cu cele câteva păsări care veneau ca la o întâlnire la tine-n fereastră... Gesturi simple, ca şi vorbele tale spuse la despărţire sau la sosire.

Altădată ai trăit o perioadă atât de tristă în singurătate (că eu eram plecat, după cum bine ştiţi, în lungile mele drumuri), şi numai perna ta îmi putea povesti despre lacrimile sau despre suspinele tale. Singura martoră a trăirilor tale ascunse a fost o păpuşă! Da, acea păpuşă!... Dar eu n-am aflat decât târziu... mult mai târziu, mult prea târziu! Revenirile mele din lungile mele absenţe erau de fiecare dată aşteptate cu multă emoţie! Nu voiai decât să mă priveşti în tăcere şi abia dacă îţi observam tremurul mâinii întinse spre faţa mea! Gesturi simple, gânduri nespuse, trăiri trecute neobservat, surâsuri fugare, un noian de cuvinte aşezate între noi, cuvinte care n-au fost rostite niciodată!

Într-o zi, contrar aşteptărilor noastre, ai plecat fără să-mi spui, făcându-mi doar un semn cu mâna, semn pe care nu l-am văzut, doar l-am simţit în mintea mea ca pe un fulger, lumina care mă ajută acum să nu mă rătăcesc! Un semn ca un gest simplu, atât de simplu!